Puls
Faza Zilei “Baronul păcălit de Vulpea” (poveste adevărată, deloc vanătorească)
25 mar 2014
4264 vizualizări
La vanătoarea organizată pe 15 februarie 2014 (ultima zi a sezonului de vanătoare la mistreţi), pe fondul de vanătoare Homocea administrat de familia Duţă, au participat următorii vanători: Marean Oprishan, Gionel Cel liniuţă Mare, parlamentarii PSD ai judeţului Vrancea, prefectul şi subprefectul judeţului, şeful finanţelor publice, Conul Lefter-şeful peste tot parchetul din Vrancea, viceprimarul agricultor Găbitz Necula, fiul cel mare al familiei Duţă - avocatul, primari PSD, dar şi oameni de rand, aceştia din urmă doar în calitate de hăitaşi pentru barosanii băştişi însetaţi de sange de mai sus.
Cu toate că Vulpea tănăsoistă a organizat vanătoarea, a făcut partia prin pădure cu un buldoexcavator şi cu un tractor mare, a cărat în cupă mistreţii vanaţi pană la maşinile vanătorilor, acesta nu l-a mulţumit deloc pe Oprishan care de fapt, pe tot parcursul vanătorii, a mustruluit bine Vulpea şireată. În pădure, Vulpea cu mustaţă s-a simţit în largul său, sfidand chiar şi prezenţa şefului său de partid, a împuşcat doi mistreţi frumoşi umilidu-l practic pe baronaş, care nu a reuşit să tragă decat într-un amărat de ţap. Însă, după ce a părăsit pădurea, Vulpea a rămas brusc fără curajul de a-l mai înfrunta pe baronaş şi a ajuns la primărie doar cu coada între picioare. Despre baronaş am mai auzit că ar fi venit la vanătoarea de la Tănăsoa alături de noua achiziţie în materie de pitzi, o distinsă blondă alintată de tartorul din Cejex “iubi”, semn că vremea petrecută de baronaş pe la Bucale i-a adus un trofeu pe care să-l expună la conacul de la km 25, care duce lipsă de atingerea unei baronese.
(A conspectat Ursul din pădure)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.