Vrancea, martor la prăbușirea idealurilor globale: când puterea învinge dreptul
Scriitorul vrâncean Gheorghe Mocanu
O tabletă de opinie semnată de scriitorul vrâncean Gheorghe Mocanu Chiriac despre momentul în care lumea a aflat că morala internațională nu mai este garantată de cei care au inventat-o
TABLETA UNEI ULUIRI GLOBALE
A fost o vreme – nici nu ştim dacă s-a încheiat cu adevărat – în care lumea privea către Tărâmul Făgăduinţei ca spre o busolă morală. America nu era doar o putere, ci o idee: libertatea ca export universal, dreptatea ca politică externă, democraţia ca misiune. De acolo, din acel bastion al civilizaţiei, s-au alimentat generaţii întregi cu sensul libertăţii, cu litera şi spiritul drepturilor omului, cu ideea că forţa trebuie să fie mereu ultima soluţie şi niciodată spectacol.
Şi totuşi, într-o singură noapte, un lider al acestui univers simbolic a arătat lumii ce înseamnă puterea dezbrăcată de ruşine: violenţă nu asupra unei persoane, ci asupra unui stat suveran – fie el şi condus de un dictator. Nu mai contează numele ţării. Contează semnalul.
Istoria, aşa cum o ştiam, s-a fisurat.
Cum se va scrie ea de acum înainte? Manualele nu vor mai vorbi doar despre „drept internaţional” şi „suveranitate”, ci despre epoca în care regulile au fost suspendate într-o noapte, iar diplomaţia a fost înlocuită de gestul brutal. Studenţii care vor învăţa drepturile omului nu vor mai citi doar despre idealuri, ci şi despre falimentul lor temporar. Vor învăţa că legea nu moare prin vot, ci prin indiferenţa celor care aveau datoria s-o apere.
Oamenii politici ai lumii? Ei vor învăţa, din păcate, lecţia greşită: că forţa bate argumentul, că alianţele sunt opţionale, iar morala – negociabilă. Dictatorii vor învăţa şi mai repede: că nu mai trebuie să se ascundă, că lumea mare face ce vrea şi nimeni nu plăteşte cu adevărat. Când liderul libertăţii predă, într-o singură noapte, lecţia puterii brute, el deschide un manual clandestin pentru toţi autocraţii planetei.
Valorile? Nu vor fi rescrise în cuvinte, ci în reflexe. În frică. În resemnare. În tăcerea cu care comunitatea internaţională va accepta, data viitoare, încă un „accident” geopolitic.
Dar România? România are enorm de învăţat. Într-o lume în care marile garanţii se clatină, statul mic nu mai are luxul naivităţii. Trebuie să înţeleagă că dreptul internaţional nu e un zid, ci o umbrelă: utilă doar cât timp cineva o ţine deasupra ta.
Europa? Europa e poate marele examen. Are de ales între două civilizaţii: cea a bunului-simţ – lentă, plictisitoare, juridică – şi cea a dominaţiei puterii, eficientă, strălucitoare, dar devastatoare. Dacă va continua să creadă că morala e suficientă fără forţă, riscă să rămână doar muzeul unor valori pe care alţii le vor călca în picioare.
Uluirea nu vine din violenţă. Lumea a mai văzut violenţă. Uluirea vine din faptul că ea a venit din locul din care ne aşteptam la ultimul cuvânt al dreptăţii.
Şi poate că aceasta este adevărata lecţie a nopţii aceleia: nu că puterea corupe, ci că idealurile, atunci când sunt abandonate de cei care le-au inventat, nu mor – se întorc împotriva lor.
Gheorghe MOCANU
