Vrancea între două oglinzi: ce alegem să fim?
În ultimele zile, numele județului Vrancea a fost rostit în buletinele de știri naționale din motive care nu ne fac cinste. Dosarul privind adăpostul privat din Suraia, suspendarea activității după controlul efectuat de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea, ancheta penală instrumentată cu sprijinul Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea – toate acestea au pus reflectorul pe o problemă veche, dureroasă și insuficient rezolvată: gestionarea câinilor fără stăpân.
Cifrele vehiculate în spațiul public au șocat. Suspiciunile sunt grave. Ancheta trebuie să-și urmeze cursul, iar adevărul să fie stabilit de instanțe. Într-un stat de drept, prezumția de nevinovăție nu este o formulă decorativă, ci un principiu fundamental. Dar, dincolo de verdict, rămâne o realitate: sistemul de gestionare a animalelor fără stăpân este fragil, vulnerabil la derapaje și dependent de bani publici, contracte și proceduri care, uneori, scapă de sub controlul real al comunității.
Și totuși, în același județ, la doar câțiva kilometri distanță de scandal, există o altă poveste. O poveste care nu generează „ breaking news” , dar care spune ceva esențial despre cine suntem.
Este povestea Georgiana Sopeliuc, tânăra din Muncelu – Străoane, care îngrijește în propria gospodărie aproximativ 250 de animale abandonate. Fără contracte cu primării. Fără milioane în rulaj. Fără echipe numeroase. Doar cu sprijin din donații, cu bonuri și facturi publicate transparent, cu apeluri la solidaritate și cu multă muncă.
Recent, Georgiana a primit o amendă pentru că țarcurile nu au pietriș, iar animalele trăiesc în noroi în perioadele ploioase. Are termen până în iunie să remedieze situația. Nu contestă. Nu caută scuze. Caută soluții.
Între cele două realități – Suraia și Străoane – Vrancea se privește într-o oglindă dublă.
Într-una vedem suspiciuni, anchete, acuzații penale și cifre impresionante.
În cealaltă vedem voluntariat, donații de 10 sau 20 de lei și un om care spune simplu: „Nu cer pentru mine. Cer pentru cei care nu pot cere singuri.”
Editorialul de astăzi nu este despre a pune etichete. Nu este despre a substitui instanțele sau a dicta sentințe morale. Este despre responsabilitate.
Problema câinilor fără stăpân nu poate fi redusă la emoție și nici la contabilitate. Ea cere politici publice coerente, control real, transparență totală și – mai ales – implicarea comunității. Fără presiune publică, fără vigilență civică și fără exemple de integritate, orice sistem poate deraia.
Vrancea are nevoie de reguli clare, dar și de modele. Are nevoie de instituții care să funcționeze impecabil, dar și de oameni care să arate că empatia nu este o slăbiciune, ci o forță.
Poate că întrebarea esențială nu este doar „cine a greșit?”, ci și „ce alegem să susținem de acum înainte?”.
Alegem indiferența sau implicarea?
Alegem spectacolul scandalului sau construcția tăcută?
Un județ nu este definit doar de dosarele sale penale, ci și de oamenii care, zi de zi, fac bine fără să fie obligați de lege.
În aceste zile, Vrancea este în centrul atenției. Dar adevărata miză nu este imaginea noastră în fața țării. Este capacitatea noastră de a transforma o criză într-un moment de reflecție și reformă.
Pentru că, în final, modul în care tratăm ființele fără apărare spune mai mult despre noi decât orice bilanț financiar sau comunicat oficial.
Corneliu Condurache
Citiți și:Judecătoria Focșani interzice temporar activitatea Vetmedan SRL în dosarul adăpostului din Suraia;
Percheziții de amploare în Vrancea, într-un dosar penal pentru uciderea și schingiuirea animalelor;
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
