Vin’ la Shelby cu grăbire
Gluma e veche, dar merită să sufli praful de pe ea. Învăţătoarea le cere elevilor să scrie o compunere cu titlul „Mama e numai una”. Marcela, premianta clasei, se dezlănţuie: „Mama îmi spune poveşti înainte de culcare, mă ajută la lecţii, îmi face prăjituri de două ori pe săptămână şi vine să mă aştepte cu umbrela când ies de la şcoală şi plouă. Mama mă iubeşte şi mă răsfaţă. Mama e numai una.” Costel, abonat la premiul doi, nu e cu nimic mai prejos. Dimpotrivă: „Mama merge cu mine la medic ori de câte ori am o problemă, îmi pregăteşte pacheţelul cu mâncare în fiecare dimineaţă, îmi cumpără tot ce-mi trebuie şi-mi dă bani de buzunar. Mama e ca o prietenă mai mare, căreia pot să-i spun tot ce am pe suflet. Mama e cea mai scumpă fiinţă din lume. Mama e numai una.” Îi vine rândul şi lui Bulă, care, cam fără chef şi molfăind gumă, citeşte din caiet: „Când a plecat la serviciu, mama mi-a zis din uşă: «Vezi, Bulă, că ai două chiftele în frigider dacă ţi se face foame». Mi s-a făcut foame abia când s-a întors mama de la muncă. Mi-am amintit ce-mi spusese la plecare, am deschis frigiderul şi am strigat furios: «Mama, e numai una!»”.
Nu se ştie dacă doamna Lucia Gherardi îi lasă chiftele în frigider fiului dumisale, Marian Oprişan. Se ştie, în schimb, că-l cadoriseşte cu maşini dichisite, pe care preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea le poate întrebuinţa după pofta inimii. Doamna Gherardi are 73 de ani, e pensionară şi beneficiază de averea tipică salariatelor care au semnat condica la fosta Fabrică de confecţii din Focşani. Puţini sunt directorii de multinaţionale care se pot lăuda cu lefuri comparabile cu pensia acestei moldovence discrete şi mărinimoase. Fără să aibă vreo firmă sau vreo afacere profitabilă, Lucia Gherardi e totuşi în stare să funcţioneze ca puşculiţă a baronului de Vrancea. Cum? Pesemne că prin strămoşeasca punere a banului la ciorap. În asta constă de fapt avantajul serviciului într-o fabrică de confecţii: faci rost de o mulţime de ciorapi pe care-i umpli ca pe şoseţica roşie de Crăciun. Nu cu zaharicale, ci cu ochiul dracului. E de mirare totuşi că nu s-au comis crime pentru obţinerea unui loc de muncă în amintita fabrică, din moment ce salariile de aici concurau cu zgârie-norii, iar posibilităţile de economisire erau atât de lesnicioase. În loc să se (z)bată pentru o slujbă acolo, focşenenii neorientaţi au ales posturi în bănci, în multinaţionale sau în Horeca. Spre deosebire de ei, Lucia Gherardi s-a orientat şi a înghesuit pe numele ei alte câteva herghelii de cai-putere din garajul filial, laolaltă cu o vilă imposibil de ridicat din salariu şi muncă onestă.
Citiți întregul articol scris de scriitorul Radu Paraschivescu accesând titlul alăturat Vin’ la Shelby cu grăbire
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
