Unificarea microbiană a lumii
În lecția inaugurală de la Colegiul Franţei din 30 noiembrie 1973, istoricul Emmanuel Le Roy Ladurie evoca printre altele schimburile umane la nivel planetar ce au avut loc încă din secolul al XIII-lea, atrăgînd atenția asupra „nebuloasei chineze“ ca punct de plecare al unei veritabile „piețe comune a bacililor și virușilor“. „Această piață – spunea el cu acest prilej – nu a încetat să funcționeze pînă în prezent spre nemulțumirea generală“, ciuma neagră din 1348 ajungînd la un punct culminant al acestei simfonii sinistre, al cărui rezultat a fost „unificarea microbiană a lumii, astfel realizată, nu fără daune, între 1300 și 1650“!
Chiar dacă imaginea poate părea excesivă (se știe acum că ciuma neagră a pornit din Asia Centrală, și nu din China), ea rămîne semnificativă pentru o perioadă care, graţie marilor descoperiri științifice și geografice, a marcat un progres considerabil în schimburile dintre popoarele lumii, inclusiv prin circulaţia microbilor. Mai mult decît atît, imaginea poate fi instructivă pentru istoricul de astăzi în modul său de a privi pandemia actuală.
De la teribila ciumă de la mijlocul secolului al XIII-lea încoace, omenirea a cunoscut și alte pandemii, dar nici una nu a provocat o standardizare atît de impresionantă a comportamentelor și atitudinilor la nivel global, cu excepția gripei spaniole: ea a fost cel mai mortal dezastru de sănătate, cauzînd între aprilie 1918 și mai 1919, cu replici în 1920 și 1921, aproximativ cincizeci de milioane de decese (cifră discutabilă), ceea ce reprezenta 2,3 pînă la 5% din cei un miliard opt sute șaizeci de mii de locuitori la acea vreme. În prelungirea acestei îndelungate „unificări microbiene a lumii“, pentru a relua cuvintele cunoscutului reprezentant al Şcolii Analelor, Covidul-19 marchează un nou episod spectacular.
Și pe bună dreptate! El survine într-un moment crucial din lunga istorie a globalizării. Nu e semnificativ faptul că în zilele noastre – în linii mari, după 1989, dată simbolică – s-a născut conceptul de „mondializare“, după unii, „globalizare“ după alții, pentru a defini convergențele ce definesc cultura și civilizația lumii întregi ? Acest fenomen fără precedent la nivel planetar nu e lipsit de consecințe nedorite, evaluate și denunțate de militanţii „alter-globaliști“, care, prin criticile lor, participă de asemenea la dezbaterea pe marginea mondializării.
În acest context, transmiterea și consecințele acestui virus readuc în actualitate „unificarea microbiană a lumii“ despre care vorbea autorul celebrei cărţi Montaillou, sat occitan de la 1294 pînă la 1324 (admirabil tradusă în limba română de Maria Carpov, în 1992). Niciodată, în trecutul ei, omenirea nu a fost atît de omogenă în modul de a-și trăi dramele. Purtătorul măștii devine mesagerul ei! Desigur, personajul nu este nou.
Coperta ediției din septembrie 2020 a revistei L’Histoire amintește acest fapt publicînd fotografia unui cuplu londonez protejat de măști împotriva epidemiei de gripă din 1930! Doar vestimentaţia ne arată că imaginea nu datează din zilele noastre. Dar între purtătorul măștii de ieri și cel de azi, există o diferență majoră: ultimul este departe de a fi vizibil într-un singur oraș, într-o singură țară, prezenţa sa e evidentă în toate continentele, în ritm cu difuzarea epidemiei. El este universal.
Realitatea zilnică a pandemiei este aproape identică peste tot, impunînd aceleași „gesturi barieră“ și, mai mult sau mai puțin, aceleași măsuri de igienă și de control a sănătății. Peste tot, lumea trăieşte aceleași îngrijorări, în perfectă concomitenţă, indiferent de specificităţi culturale sau naționale. Peste tot, realitatea mediatică este absorbită obsesiv de informații și analize pe același subiect. Peste tot, viața „normală“ pare să fie suspendată în așteptarea timpului de „după“, căutînd strategii similare de precauție sau de ieșire din izolare: telemunca, videoconferința etc.
Din altă perspectivă temporală, istoricului de mîine nu-i va lipsi materia necesară pentru a analiza această pandemie și consecințele sale. Dar istoricul de astăzi nu poate să nu observe un prim paradox al acestei pagini de istorie trăită în direct care face ca 2020 să fie anul Covidului: dacă contagiunea este o sursă a unificării microbiene a lumii, ea trezește simultan – reflex al sindromului de carantină, „confinement“ sau „lockdown“! – vechii demoni ai individualismului și ai naționalismului, care nu au aşteptat prea mult pentru a lua în mînă armele fără a se sinchisi de… măști, după cum au arătat-o unele imagini ce ne-au parvenit din Nagorno-Karabah!
Ștefan Lemny
Istoricul Ștefan Lemny este specialist în istoria secolului XVIII și care lucrează la Biblioteca Națională a Franței.Este soțul Doinei Lemny, originară din Focșani fiica profesorului de istorie Vasile Petrache, cunoscută la Paris drept cel mai avizat cunoscător al operei lui Constantin Brâncuși, artistul care a revoluționat sculptura secolului XX, devenind arhetip al artei moderne. Doina Lemny lucrează la Centrul Pompidou, unde se păstreaza atelierul pe care sculptorul român l-a donat statului francez.Citiți mai multe despre Doina Lemny accesând titlul alăturat al articolului publicat în Ziarul de Vrancea:Avem un doctor «în geniu» la Centrul Pompidou: O focșăneancă are grijă de «moștenirea» Brâncuși la Paris
Articol publicat pe site-ul:observatorcultural.ro
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
