Un pic de Revoluţie la Focşani, de Liviu Ioan Stoiciu
La mine Crăciunul din 1989 a fost cu adevărat unul „astral”, conform noii limbi de lemn de azi (aşa se spune despre Revoluţia din Decembrie 1989, că a fost „astrală” pentru români). În orice caz, a fost o mare ciudăţenie pentru destinul meu.
Întrebare: Cum aţi întâmpinat, cum aţi trăit zilele Crăciunului 1989? Ce semnificaţie are această dată în calendarul personal? Pentru cei care n-au uitat că Revoluţia m-a prins la Focşani…
La mine Crăciunul din 1989 a fost cu adevărat unul „astral”, conform noii limbi de lemn de azi (aşa se spune despre Revoluţia din Decembrie 1989, că a fost „astrală” pentru români). În orice caz, a fost o mare ciudăţenie pentru destinul meu.
Aveam 39 de ani în 1989 (şi soţia tocmai împlinise 35 de ani pe 4 decembrie 1989). În condiţiile în care pe 22 decembrie 1989 am fost instalat cu forţa „preşedinte de judeţ” de către revoluţionarii vrânceni, la Focşani (la Focşani locuiam de 15 ani, căsătorit în 1975 aici; în 1990 am plecat cu totul la Bucureşti; în 1989 copilul meu avea 12 ani).
Mai exact, am fost efectiv luat pe sus pe 22 decembrie 1989 din Piaţa Unirii, unde era „Casa Albă”, adică sediul Comitetului Judeţean Vrancea al PCR, urcat într-un balcon şi anunţat că din acel moment sunt „preşedinte lor de judeţ”, în uralele celor prezenţi, care auziseră de mine de la Radio Europa Liberă, e o tevatură întreagă, nu mai insist (Piaţa Unirii din Focşani era arhiplină de „revoluţionari”; eu abia sosisem aici în fruntea coloanelor formate în sudul oraşului, pe platforma industrială; un aspect special: pe acest drum, din sudul Focşanilor spre centru, de o parte şi de alta, erau înşiruite sediile unităţilor militare vrâncene şi aşteptam să se deschidă focul în orice clipă; interesant, în dimineaţa de 22 decembrie 1989 eu am fost anunţat la locul de muncă, la Biblioteca Judeţeană Vrancea, de către un tânăr care scria poezii, Laurenţiu Barbu, că pe platforma industrială din sudul oraşului, pe Calea Bucureşti, la ISEH Focşani, în traducere „întreprinderea de scule şi elemente hidraulice”, angajaţii au intrat în grevă, motiv să merg imediat acolo, cunoscându-i pe mulţi dintre ei, foşti elevi ai mei din perioada în care am fost pedagog la Liceul 1, „liceu industrial” patronat de această întreprindere de export; am găsit această întreprindere ocupată de securişti şi am fost la un pas să fiu arestat, eram dus la o dubă când s-a auzit strigându-se pe stradă că a fugit Ceauşescu cu elicopterul, era o nebunie; lăsat în pace, în plină confuzie, am mers cu Laurenţiu Barbu la socrii mei, care locuiau în Cartierul Sud, să văd şi să aud la televizor ceea ce avea să se numească „Revoluţia în direct”, în direct adică la Televiziunea Română Liberă, „comunicatele importante pentru ţară” ale lui Mircea Dinescu, după care m-am întors pe platforma industrială, unde deja se adunau salariaţii, să plece spre „Casa Albă”).
"M-a apucat Crăciunul tremurând"
Cum a fost Crăciunul? „Revoluţionarii” din Focşani au spart pe 22 decembrie 1989 toate geamurile Consiliului Judeţean al PCR Vrancea (în timp ce prima-secretară PCR Niculina Moraru fugise în munţii Vrancei, iar ţiganii furaseră tot ce s-a putut fura din „Casa Albă” din Focşani lăsată de izbelişte, inclusiv de la bufetul interior)! şi eu, pus cu forţa „preşedinte de judeţ”, a trebuit să stau 24 din 24 de ore în această clădire devastată, iarna. Natural, s-au bătut în cuie scânduri şi „pfl” în ferestrele sparte de „revoluţionari” (până să se pună geamurile la loc, fireşte, m-a apucat Crăciunul tremurând), fiindcă vântul rece te teroriza, lasă că era curent. Din 23 decembrie a început negocierea membrilor comitetului de conducere revoluţionar (am uitat denumirea oficială), fiecare membru era aprobat sau dezaprobat de revoluţionarii adunaţi în Piaţa Unirii.
Apoi a început să se tragă în Focşani, armata (care preluase practic România) inventa terorişti şi la Focşani, aşa era scenariul scris la centru – de ce avea nevoie Revoluţia de asemenea scenariu, nu se înţelege nici azi. Am mers personal în punctele în care se trăgea în prostie şi nu descopeream morţi, totul era o invenţie de speriat populaţia, trebuia să stăm toţi cu frica în sân (probabil, până ce la Bucureşti se alegeau apele politice, controlate de la Moscova), că reacţionează „oamenii lui Ceauşescu”, rămaşi pe baricadă. Eu anunţasem oficial că sunt dispus să mor „ca la 1848, dacă aşa mi-e scris” (nu aveam idee de altă revoluţie).
Armata din Vrancea stătea în poziţie de drepţi în faţa mea, dar executa în secret ordinele primite de la Bucureşti (cu mine nu vorbea nimeni de la Bucureşti, deşi aveam telefoane directe cu guvernanţii, celebrele TO). Imediat ce am preluat conducerea judeţului, am arestat cu o mână de revoluţionari toţi securiştii şi am transferat armamentul Securităţii vrâncene la Armată, riscând să fiu împuşcat…
Ce am făcut de Crăciun, în 1989 (întrebare): habar nu mai am, în afara faptului că urmăream să aibă populaţia în judeţ apă potabilă, apă caldă şi căldură sau mâncare la magazine (lichidând depozitele), să se bucure de „libertate”.
Ştiţi, pe atunci se spunea că apa e otrăvită la robinete sau în fântâni şi că teroriştii vin la Focşani din toate direcţiile, inclusiv din aer (motiv să împuşte Armata mortal doi civili nevinovaţi). Eu mâncam covrigi şi aţipeam pe o canapea în „Casa Albă”, în frig, coordonând naiv „totul”.
Crăciunul din 1989 rămâne o poveste însângerată
Îmi amintesc de faptul că am văzut la televizor la „Casa Albă” din Focşani filmuleţul cu execuţia soţilor Ceauşescu, spunându-mi că-şi merită soarta să moară câineşte – din acea zi s-a tras şi mai al dracului în Focşani, era un scenariu scelerat (al simulării) al celor care preluaseră puterea, în frunte cu Iliescu (oamenii KGB-FSB câştigând până la urmă bătălia). Soţia era convinsă că voi fi sacrificat pe altarul Revoluţiei, care are nevoie de simboluri.
Armata a intrat la mine acasă şi a scos toate microfoanele Securităţii, i le-a arătat soţiei (erau în mobilă şi în telefoane; aveam două aparate pe acelaşi număr). Curios, soţia s-a trezit, totodată, cu un sac „de la Moş Crăciun” plin de mezeluri şi produse de carne nemaivăzute, adus de Armată de la Cantina Partidului – natural, ea a împărţit la rude bunătăţile…
Ce semnificaţie are Crăciunul Revoluţiei în calendarul personal? Crăciunul din 1989 rămâne pentru români o poveste însângerată, iar pentru mine – un eveniment fără sens, care a încercat degeaba să-mi deturneze destinul (73 de zile mai târziu, pe 5 martie 1990, după ce CFSN s-a transformat în partid, am părăsit funcţia revoluţionară, preşedinţia judeţului Vrancea şi am predat toate legitimaţiile oficiale, inclusiv pe aceea de membru al Parlamentului Provizoriu, refuzând să particip şi la primele alegeri libere pe locul întâi din partea FSN, pus automat.
Vă reamintesc, eu n-am fost niciodată membru de partid; m-am întors atunci în lumea literară, ales în lipsă la Bucureşti redactor-şef al unui nou săptămânal al USR, dedicat optzeciştilor, Contrapunct)…
Liviu Ioan Stoiciu
Text republicat în Ziarul de Vrancea.Prima publicare a fost pe data de 21 decembrie 2014