Un cuvânt care îți dă fiori: „Liberalizarea” prețurilor
Cu ceva decenii în urmă, când abia îmbobocea capitalismul pe la noi, ne bucuram și abia așteptam să vedem mai repede roadele acestei noi ordini economice, așa cum ne apăreau ele prin filmele străine: marfă multă (fără stat la coadă), pe alese (nu de-a valma și fără mofturi), vânzători amabili ( „nu-ți place, du-te în altă parte!”), case , vile, piscine, yahturi, ehei!, viața ca lumea, nu glumă.
Au trecut anii, lucrurile au început să nu mai semene cu ce văzusem și visasem noi „înainte” și încet, încet, iată că ne trezim în zilele noastre și ne apucă, așa, pe nesimție, o oarecare nostalgie. Ba chiar, dacă stau și observ cu atenție, din unele puncte de vedere, parcă am ajuns cam tot pe acolo de unde am plecat.
Prețurile au explodat ca dopurile de la șampanie: sus, tot mai sus. „Păi da – explică unii economiști -, asta înseamnă liberalizare, economia de piață”.
Noi, naivi și creduli, credeam ce ni se tot propovăduia: „concurența îi va determina pe patroni să scadă mereu prețurile pentru ca să-și vândă mai ușor și mai repede, produsele. Scade unul, automat și ceilalți vor face la fel. Și uite-așa prețurile vor fi mai mereu în scădere”. Ași! Minciună gogonată.
„Liberalizarea prețurilor”, stindardul politicii liberale de piață, ne-a dat peste cap; în piață la mine, un tarabagiu își face recalmă: „cumpără azi de la mine că-i ieftin, mâine va fi mai scump!” Și omul are dreptate. Ce era o sută de lei acum un an și ce este acum!? Oamenii au început să tremure când aud cum că se mai „liberalizează” nu știu ce prețuri. E clar că asta înseamnă că prețurile vor sări iar în sus. Cine să le mai țină în frâu?
Am un unchi la țară; om gospodar care trăiește din plin așa-zisa economie de piață (el îi spune „economie de paiață”). Unchiul acesta, un fel de Moromete contemporan, îmi explică, așa, pe graiul lui, cam cum vede el ...„liberalizarea”:
„Uite nepoate, eu mân căruța asta a mea cu doi cai. Ăștia sunt cai cam năbădăioși: dacă nu-i țin bine în hățuri, o iau la goană și-mi răstoarnă, dracu', căruța. Așa și cu «liberalizarea» asta. Statul și-a lăsat hățurile din mână și uite cum stă gata să se răstoarne căruța. Ne ducem de-a berbeleacu nepoate, pentru că pe Stat nu-l mai interesează cum o mai duc eu, dumneata sau alții ca dumneata, ci doar pe ăi mari, «săracii de ei» care și-au umplut culcușul cu de toate. Cică acum, în economia «de paiață», ei sunt «talpa țării» cum se spunea odată. Auzi dumneata idee!”
S-au deschis porțile „noului supermarket național”: anul 2022. Ce face omul când intră într-o prăvălie nouă: se uită la prețuri. Ne uităm și noi la prețurile de pe rafturile economiei naționale; vorba unchiului meu de la țară: dom-le, ăștia chiar și-au lăsat din mână frâiele prețurilor! Tot gonesc, gonesc până ne-om rostogoli în cine știe ce nenorocire națională. Numai prețuri „liberalizate” (ar trebui ca în DEX. să se modifice sensul cuvântului „a liberaliza”; să se traducă prin „a se scumpi”!).
Am înțeles că în România sunt cam 5 milioane de pensionari. După nivelul majorității pensiilor, cred că România este unul dintre cele mai mari aziluri de vârstinci din Europa cu cei 5 milioane de locatari care abia își mai încropesc viața de azi pe mâine. „Liberalizarea”, domnilor poiliticieni, nu i-a luat în calcul și pe ei?
„Cum să le mărești pensiile, dom-le, ce vrei să lovim în economia privată?” se revoltau în guvern și în parlament niște „liberaliști”. „Ce vreți, să ne scadă apa din piscine?” I-auzi la ei, săracii!
Închei, tot cu înțeleptele cuvinte ale unchiului meu, țăran get-beget cum se spune, despre ce înțelege el prin „liberalizarea economiei”: „Măi nepoate, asta înseamnă, după capul meu, că cine are, are, cine n-are, n-are! Rămâne tot cum a fost!”
Doamne ajută!
Victor Simion