Opinii

Transportul în comun în Focșaniul de odinioară

Victor Simion
8 mai 2022 3513 vizualizări

Am constatat cu bucurie că fragmentul din volumul meu „STRADA MARE SI ALTE MAHALALE”, publicat în Ziarul de Vrancea, dedicat Focșaniului de altă dată, s-a bucurat de un mare interes din partea focșănenilor (vrâncenilor). Acestora le mai ofer un pasaj din acest volum ce poate fi procurat de la Editura Militară din București prin comandă directă. Sper ca focșănenilor de astăzi (sau nostalgicilor din deceniile trecute) să le stârnească un interes aparte despre „Orașul unde oprea chiar și acceleratul”, cum l-am numit eu în prefața cărții mele.

 La început a fost aşa, ca un fel de boare: cică în urbea noastră ar urma să se introducă transportul în comun. Fiind vorba un zvon, informaţia se transmitea aşa, mai discret, mai pe şoptite ştiindu-se, în vremurile acelea, cum că dacă te împinge păcatul să răspândeşti cine ştie ce zvonuri, mai ales din cele „dăunătoare bunului mers al societăţii” apoi să nu te miri cum că... De la început însă s-a pus întrebarea dacă problema introducerii transportului în comun este reală sau, doar aşa, un zvon ca o dorinţă a localnicilor. Fiind însă vorba de un lucru de mare interes local, lumea a prins curaj şi a început să discute şi chiar, să comenteze:

 - Ai auzit? Cică s-ar introduce şi la noi transportul public...

Unii, s-a arătat interesaţi sau chiar, bucuroşi:

 - Zău? Păi asta-i foarte bine. Să intrăm şi noi, dom-le, în rând cu lumea civilizată...

Oamenii aceştia aveau dreptate – transportul public era, fără-îndoială, un semn de civilizaţie urbană.

 Alţii, în schimb s-au arătat pesimişti:

 - Ce „transport în comun”?. Neică, ştii zicala aia: vrabia...mălai visează...

- Să fim serioşi: păi asta ne trebuie nouă, „tichie de mărgăritar?” Mai bine s-ar apuca să repare străzile că sunt pline de gropi. Dacă mai dă şi o ploaie aşa, mai seriosă, cum a  fost zilele trecute aici suntem ca la Veneţia...

Şi ăştia aveau dreptate: în afară de Centru şi câteva străzi principale care erau pietruite cu piatră de granit în rest pavajul era din piatră de râu şi arăta ca vai de mama lui.

Mai pe urmă, după ce zvonul căpătase amploare fiindcă „nu era dăunător societăţii în plină dezvoltare”, deci nu era periculos, au început comentariile în legătură cu ce mijloc de transport în comun să se bage în oraş. Ei, şi aici, diverse păreri:

- Dom-le, treaba este absolut sigură. Cică s-a discutat şi la „Regiune”, şi la „Raion” şi la Sfatul Popular... Să avem şi noi tramvaie şi autobuze ca la Galaţi, ca la Brăila sau ca la Iaşi....

 Unii susţineau cum că s-ar introduce...tramvaie:

- Fugi cu ursu nene! Cum să se bage la noi tramvaie când astea merg cu electrică iar la noi electrica se taie în fiecare seară la ora opt. Doar dacă merg cu gaz de lampă sau cu ştiu eu mai ce combustibil.

- Ehei, ar fi bine, dar pe unde să bage tramvaie că pe străzile noastre abia încap două  trăsuri una lângă alta?  Doar prin centru sau pe Strada Mare...

Şi oamenii aceştia aveau dreptate. În urbea noastră curentul electric „se lua” în fiecare seară, pe la ora opt fix fiindcă uzina electrică era bătrână rău de tot, abia de mai făcea faţă necesităţilor. Pufăia ca o locomotivă –„Puf-puf-puf”  de ziceai că acuş-acuş îşi dă sufletul.  Unde mai pui că „bătrânica asta” producea curent continuu când, pe atunci,  mai peste tot, se folosea curentul alternativ.  

- Păi ştii dumneata ce-i trebuie unui tramvai ca să circule, ziceau unii specialişti”? În primul rând, şine. Ca la trenuri. Şi, de unde atâtea şine? Apoi macazuri. Ca să nu mai vorbim că astea fac caldarâmul praf, că se bagă în pământ..Şi pe urmă curent! Vezi dumneata atârnând peste străzi kilometri de cabluiri pentru  curent? Strică faţa oraşului...

Aşadar, varianta cu tramvaiul a căzut.

De fapt, în târgul nostru exista, de multă vreme - în afară de trăsurile cu cai şi cu birjari -, un mijloc de transport în comun autohton: ăsta era...”tramvaiul 11”

- Hai să le facem o vizită Vasileştilor, în Bahne (Bahne, era un cartier mărginaş al urbei)

- Megem cu trăsura ?

- Nu dragă. Luăm „tramvaiul 11”

„Tramvaiul 11” era „varianta locală” a... mersului pe jos, adică pe cele două picioare. „Tramvaiul 11” avea şi avantaje dar şi dezavantaje. Avantajul era că, vrei-nu vrei, în fiecare zi făceai mişcare. Dacă stăteai mai la periferie şi doreai să ajungi în Centru, adică pe Strada Mare, atunci aveai asigurată cel puţin o jumătate de oră de...mişcare. Adică exact cât îţi recomandă orice medic pentru întreţinerea sănătăţii. Dezavantaje? Păi mersul cu „Tramvaiul 11” te păgubea la... încălţări. Se toceau astea de parcă erau din brânză. Şi atunci...fuga la cizmărie. Erau ateliere de cizmărie aproape în fiecare mahala care abia de mai făceau faţă la pingelit, la pus flecuri, la pus tocuri, la pus  vârfuri, la bătut blacheuri.  Stăteau încălţările teanc în prăvălie aşa de mult erau solicitaţi cizmarii.             

Bun! Deci, pe plan local, treaba cu tramvaiul era, cel puţin deocamdată, utopică. Unii, conştienţi de realitatea situaţiei şi a locului au presupus că se vor introduce... troleibuze. Că au şi avantajul că sunt...silenţioase şi nu te huruie precum un tramvai.nu strică strtăzile. „Ca la Bucureşti, dom-le!”

Da, dar şi ideea asta a stârnit controverse:

 - Ce troleibuze, dom-le?! Păi astea cu ce merg? Cu motorină, cu gaz de lampă, cu benzină, cu aer? Nu folosşte tot curentul electric?

 - Da, dar, cică, astea consumă mai puţină electricitate şi că...

 - Fii dom-le serios! Le-ai văzut vreodată? Eu le-am văzut în Bucureşti: arată ca nişte matahale care abia se mişcă. Şi consumă....chiar mai mult decât  un tramvai. Şi ce te faci seara când se taie curentul? Astea, ce, umblă numai pe ziuă?

  Un semn cum că totuşi zvonul nu era o utopie, lipsită de temei, a fost atunci când s-au introdus primele taxiuri. Trei taxiuri gri, marca „Pobeda”, (marcă sovietică) au apărut chiar în locul unde stau birjarii cu trăsurile lor. Se uitau birjarii, de sus de pe caprele trăsurii, cu vădită nemulţumire la această concurenţă neloială. Păi să mergi cu taxiul era altceva decât să mergi cu trăsura: erau elegante, rapide atâta doar că erau cam scumpe pentru acele vremuri sărace: 1 leu pornirea şi câte 50 de bani pe kilometru, fiindcă nu aveau încă aparate de taxat şi te taxau pe bază de kilometri parcurşi în traseu. Cu toate astea, fiindcă taxiul devenise un fel de vedetă locală, nu puţini erau aceia care se făleau – cui vrei şi cui nu vrei – cu faptul că „ştii, am fost cu taxiul!”, spre invidia celor care nu trăiseră încă această experienţă modernă:

Ia uite-te la el! Şi ce mare brânză că ai fost cu taxiul?

Discuţile şi părerile despre transportul în comun  deveniseră o chestiune la ordinea zilei. Şi unde se discutau şi se emiteau fel de fel de părei? La frizerie! La frizeria de pe Strada Mare, care era şi cea mai mare din oraş („Higiena” Nr. 1, aşa scria pe firmă). Aici, mai ales în zilele de vineri şi sâmbătă, când era aglomeraţia era  mai mare, în timp ce  clienţii  îşi şi aşteptau rândul la „ tuns, ras şi frezat”, ce să facă? Să discute, să bârfească, despre „actualităţile” urbei. Şi cum actualitatea momentului era chestiunea cu transportul în comun, apoi să auzi comentarii!...Ei bine, dar tot în această „agoră” a oraşului s-ar fi găsit şi soluţia fezabilă:

 - Să se bage, dom-le, autobuze! Ce tramvaie, ce troleibuze? Nu consumă curent, poate să meargă pe oriunde.

 -„Oriunde”, adică pe unde?

- Păi un traseu să fie din Fânărie, altul de la abator, că e la mama dracului, altul către Obor şi toate să ducă la gară.

 - Şi pe Strada Mare?

 - Cum s-o ia pe Strada Mare că acolo e Centrul? Şi nu circulă nici-un transport!

 Ei bine, o să vă miraţi sau nu, dar aceştia din urmă au avut dreptate.

Într-un an, în cinstea zilei de 23 august să vezi surpriză: locuitorii a văzut, cu mirare dar şi cu bucurie, primele autobuze traversând oraşul dintr-o parte în alta; „O nouă dovadă a grijei Partidului pentru bunăstarea oamenilor muncii!,  a titrat pe prima pagină, ziarul local.

  Ei da, mersul cu autobuzul era cu totul altceva decât cu „tramvaiul 11 ” sau cu o trăsură! Unde mai pui că aveau şi tarife accesibile „pentru toţi oamenii muncii”, mai mici decât la taxiuri sau la trăsuri.

Şi aşa s-a inaugurat transportul în comun în urbea mea natală!

Încet-încet, parcul de autobuze s-a mărit iar locuitorii s-au obişnuit repede cu aceste mijloace de transport de parcă ele ar fi existat cine ştie de când. N-a trecut însă, neobservat, faptul că pe un autobuz era şofer un personaj destul de cunoascut în oraş:  domnul Săvulescu.

Domnul Săvulescu fusese inginer la una din unităţile din oraş, om capabil, respectat, recunoscut ca unul din intelectualii oraşului, dar pe care „îl mâncase limba” şi spuse o serie de lucruri total nepotrivite cu atmosfera vremurilor. Drept pentru care s-a trezit, într-o noapte, cu miliţia la poartă şi...dus a fost! Reîntors, şi „reeducat” după ispăşirea pedepsei i s-a oferit ca loc de muncă să fie... şofer pe unul din noile autobuze. Având avantajul că ştia şi să conducă, omul –de voie, de nevoie (dar, mai ales de nevoie) - a acceptat noul loc de muncă, motiv pentru care călătorii cu autobuzul s-au mirat când l-au văzut la volan, pe post de şofer. În semn de respect tacit, toţi cei care se urcau în autobuzul „lui” i se adresau cu „Domnule inginer”, „Bună ziua domnule inginer!” care îşi păstrase obieciul „de dinainte”, adică de a se îmbrăca  corect, cu atenţie pentru ţinuta sa. La capete de line sau pe unde avea de staţionat mai mult, „Domnul inginer”, şoferul,... citea. Avea cu el, întotdeuna, câte o carte pe care o citea cu atenţie spre admiraţia şi respectul călătorilor care înţelegeau că, deşi „şofer”, „Domnul inginer” nu renunţase la statutul său de intelectual.

 Bună ziua, domnule inginer şi respectele noastre!

Victor Simion


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.