Opinii

Spitalul morții din Focșani. De ce mor pacienții cu zile, în loc să se vindece

Ionel Sclavone
19 dec 2022 10704 vizualizări

Încă un pacient, o femeie tânără, de 49 de ani, Nicoleta, a murit în Spitalul județean din Focșani. Încă unul. Nu știu dacă ați observat, dar în ultima perioadă, în spitalul județean din Focșani mor doar copii, adolescenți și tineri. Oameni care aveau viața în față, și-au făcut planuri pentru viitor, unii chiar și pentru perioada imediat următoare, după ce, sperau, vor ieși vindecați din spital. Sau dacă nu vindecați, măcar pe picioarele lor, astfel încât să-și caute de sănătate în altă parte, într-un spital în care oamenii nu sunt aduși să moară, ci ca să se însănătoșească.

Pentru că asta a devenit Spitalul Județean din Focșani, un loc în care, înainte să te internezi, îți iei adio de la cei dragi, rude prieteni și te pregătești pentru ultimul drum. Șansele de supraviețuire, chiar dacă mergi cu o suferință banală, sunt minime.

În urmă cu câtva timp, în spitalul județean a mai murit o tânără, de 17 ani, Cătălina. S-a întâmplat la patru luni după ce a născut, abandonată de cei care ar fi trebuit să se asigure, la externare, că totul este bine. Moartea tinerei mame a survenit după trei intervenții chirurgicale (!!!!), nereușite, făcute în puțin de o săptămână.

În cazul ei, ca și în altele, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.  

Sper ca, măcar în cazul femeii care a murit zilele acestea la spital, despre care am înțeles că era o apreciată cosmeticiană, autoritățile să facă mai mult decât în alte cazuri. Sper ca reprezentanții poliției și ai parchetului să-i trimită în justiție și chiar să obțină o condamnare pentru cei responsabili de moartea ei. Dacă nu pentru a face dreptate, măcar, cinic vorbind, pentru că soțiile și iubitele le vor face niște sărbători de coșmar. Știți ce greu este, pentru o femeie, să găsească o cosmeticiană bună, liberă, în preajma petrecerii de Anul Nou.

Revenind la tânăra Cătălina, fata care a murit la patru luni după naștere. A fost trimisă acasă de medici, imediat după ce a născut, deși nu se simțea bine, după ce i-a fost administrat un tratament și i s-au făcut câteva recomandări. Aceasta este o practică în spitalul județean din Focșani. În loc să-și supravegheze pacienții cu probleme, mai ales după intervenții chirurgicale dificile, așa cum ar fi normal, medicii îi trimit acasă.

S-a întâmplat și în cazul băiețelului care a murit, tot în spital, în luna mai, după ce a fost operat de hernie inghinală de pediatrul Ludmila Munteanu. Nu sunt medic dar, după ce i-am citit declarațiile publice, și am dat o căutare pe Google, părerea mea, de nespecialist, repet, a fost că a tratat cazul cu superficialitate. Că ar fi trebuit să-l țină pe copil sub supraveghere, în spital, iar nu să-l externeze a doua zi.

Avea doar un discret edem la nivelul canalului inghinal, edem care apare foarte frecvent după această operaţie”, spunea doctorița, ca să se dezvinovățească, după moartea băiețelului de patru ani.

Edemul” indică o acumulare de lichid, iar în funcție de culoare, se poate identifica și cauza. În unele cazuri dispare singur, dar în situația unui copil de patru ani, care tocmai a fost operat, medicii – cei cărora le pasă de pacienți – recomandă o supraveghere atentă timp de 2- 3 zile. Cu atât mai mult dacă pacientul se plânge de dureri.

Or, când copilul a fost internat din nou, după alte câteva zile, cu dureri, edemul se mărise și căpătase culoarea vineție – „o tumefacție mărită în zona inghinală, o echimoză”, cum o descria aceeași doctoriță.

Poate copilul, la fel ca și Cătălina, mama adolescentă, ar fi trăit, dacă medicii care i-au operat i-ar fi ținut sub supraveghere și nu i-ar fi trimis imediat acasă, fără să se asigure că s-au refăcut. Aceasta este procedura din clinicile private, unde medicii sunt mult mai atenți și mai dedicați cu pacienții.

Dar, deși plătesc asigurări de sănătate, nu toți românii au acces în servicii medicale private, mult mai de calitate. Pentru că statul român nu permite acest lucru, nu decontează, decât într-o mică măsură, serviciile din sistemul privat de medicină, care sunt mult mai eficiente. Astfel, românii fără bani, care nu-și permit să-și acopere costurile cu îngrijirea, sunt lăsați la voia Domnului, chiar dacă, repet, plătesc contribuții de sănătate.  

Este o practică, așa cum spuneam mai sus, ca medicii din spitalele de stat să-și trimită pacienții acasă, imediat după o intervenție chirurgicală sau după câteva zile de internare, chiar dacă nu sunt complet refăcuți. Am sesizat acest lucru, mai ales, la pacienții de vârstă mai înaintată. Li se administrează întăritoare, vitamine, analgezice ca să le dea impresia că au fost puși pe picioare, după care sunt externați.

La câteva zile, după ce a trecut efectul cocktailului de medicamente oamenii se simt rău, iar mulți nu-și mai revin. Mor, de regulă cam la câteva săptămâni. Dacă sunt vârstnici, de regulă, rudele nu se mai interesează de cauze și nici nu cer expetize medico-legale sau anchete. Pur și simplu îi înmormântează și se consolează cu ideea: „Era bătrân, era bolnav, a trecut printr-o operație grea și i s-a făcut rău. Mai bine că s-a dus și nu s-a mai chinuit”.

Personal, am avut cel puțin patru asemenea cazuri în familie și mai am cunoștință de alte câteva, destul de multe, cât să îmi fac o idee.

De ce se întâmplă acest lucru? În principal pentru că spitalele nu vor să se încarce cu decedați în statistici. Una este să spui că în spitalul din Focșani au murit, într-un an, să zicem, 10 pacienți, și alta este să spui că au murit 100.  

De ce mor oamenii cu zile în spitalul din Focșani…

Oamenii mor în spitalul din Focșani și vor continua să moară. Se va întâmpla, fatalitate, chiar dacă, printr-o minune, se va construi un nou spital, mai frumos, mai mare, mai modern. Vor continua să moară chiar dacă se vor cheltui milioane de euro pe echipamente moderne.

Pentru că nici clădirea modernă, nici echipamentele scumpe nu fac minuni și nu-i vindecă pe pacienți. Cei care trebuie să o facă sunt medicii, asistenții, infirmierii, adică oamenii, profesioniștii care lucrează în clădirile noi, care manipulează echipamentele scumpe, care administrează tratamentele.

Câtă vreme își vor trata pacienții cu superficialitate, fără să le pese, așa cum a făcut medicul pediatru, despre care a relatat Ziarul de Vrancea zilele acestea, care a refuzat să consulte un copil deoarece nu-și mâncase sandvișul, morții vor continua să se adune la ieșirea spitalului.

Înainte, se vorbea, tinerii medici erau puși să jure că vor pune viața pacienților pe primul loc, deasupra lor –Jurământul lui Hipocrate. Sunt curios, câți dintre medicii care lucrează în spitalul din Focșani și-l amintesc? Cu siguranță pediatrul care a refuzat să consulte un copil pe motiv că trebuia să-și ia pauză, nu-l cunoaște.

Câteva comentarii despre conducerea spitalului

Ar mai fi de spus, poate, despre conducerea spitalului, numită politic. Dar n-are nici un rost pentru că oricum nu se va schimba nimic în bine. Hai, totuși, să o facem.

Directorul spitalului din Focșani este un jurist, Constantin Mândrilă, personaj condamnat pentru furt. În trecut, a fost concediat de două ori pentru incompetență, iar la o zi distanță, în ambele situații, a fost reîncadrat pe funcție, politic. Prima oară de un ministru PNL, a doua oară de unul PSD, ca să nu existe vorbe.

Noul consiliu de administrație al spitalului este condus de un stomatolog, numit politic, din partea PSD, Mihai Nedelcu. Nu putem să nu remarcăm că stomatologii au tot condus, în ultimii ani, sistemul medical din Vrancea. Și uitați unde am ajuns.

Mai avem doi economiști din partea DSP, Iuliana Mircea, director executiv și Eduard Florin Gorgan, consilier superior.

Iar ultimul, dar nu cel din urmă, dacă este să ne luăm după ceea ce se vorbește prin oraș, despre angajări pe șpagă și despre găinării pe banii spitalului, este vânzător de ace, brice și tot felul de nimicuri, desemnat de Consiliul Județean. Cristian Bălosu este cunoscut, mai ales, datorită conturilor false de Facebook pe care le manipulează și prin intermediul cărora răstoarnă haznale cu lături în capul celor care-l critică pe președintele Consiliului Județean.

Practic, dacă ne uităm cu atenție la componență, din actualul consiliu de administrație al spitalului din Focșani nu face parte niciun specialist în medicină (cu dentiștii, deși sunt medici, este altă poveste) care să înțeleagă cum funcționează un spital. Cineva care să știe cum se face o operație și care sunt procedurile de îngrijire de după, care să cunoască medicamentele eficiente și, pe cale de consecință, să le achiziționeze în locul celor ineficiente etc.

În conducerea spitalului este nevoie de cineva care să știe să evalueze competențele unui medic sau ale unei asistente, la angajare. Doar așa, numărul celor care mor în spital se va reduce, procentul celor vindecați va crește, iar bolnavii nu vor mai ocoli spitalul din Focșani ca să-și caute de sănătate în alte județe.

Și, doar astfel, cu o conducere competentă, medicii vor accepta să rămână și să lucreze la Focșani și nu vor prefera să plece în altă parte, așa cum se întâmplă acum.

P.S.: Pentru cei care vor contesta cele de mai sus, care-și vor smulge cămeșile vărsând lacrimi de crocodil vorbind despre profesionalismul și umanismul de care dau dovadă cadrele din spitalul din Focșani, nu am scris aici despre experiențele personale. De altfel experiențele mele sunt similare cu ale tuturor celor care au călcat prin spital.

Una dintre acestea, sper că ultima, a fost în zilele de Paște, când am mers la Camera de Gardă. În vreme ce eu, neinteresant, ceream ajutor și sfaturi pentru că aveam pe cineva drag în agonie, acasă, un ațiplică în halat albastru suferea o adevărată tragedie, chiar a ținut să mi-o spună, pentru că își pierdea ziua la serviciu, pe salariu dublu, în loc să fie cu prietenii la șpriț și la grătar.

Ionel Sclavone 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.