Societatea civilă, macazul și mirajul politicului - O prea scurtă depeșă
Fără a face un abuz teoretic necesar despre definițiile societății civile ar fi bine să amintim un adevăr despre societatea civilă românească. Ea lipsește cu desăvârșire, în spirit caragialesc desigur, deoarece activismul la noi se reduce la proteste, la a crea castele de nisip și nu la fapte concrete, solide care ar putea spori binele general. Pe scurt, oamenii din societatea civilă românească (activiștii care mai nou se diferențiază ca fiind o specie aparte) se limitează la a face bine ideilor și nu oamenilor. Există multă închipurire specifică unei vârste la care imaginarul este dominat de hormoni sau de dorințe sincere de a contribui la un cadru general al binelui în comunitate. Câte drumuri cunoașteți care sunt pavate cu intenții bune și unde duc ele? Până și Umberto Eco creează un personaj în Pendulul lui Foucault care este răpus de miraj și ajunge parte a unei conspirații pe care o urmărește. Și există multe conspirații în activism demne de imaginația lui Tolkien!
Când au fost protestele Roșia Montană am spus ca este trist că nu aveam o societatea civilă autentică în România, nu decât una militantă sporadic mânată de resentimente contra politicienilor. Dacă istoria ne învață ceva, este să protestăm din convingere, nu din resentiment. Spuneam atunci că oameni precum Claudiu Crăciun (un tânăr promovat de politologul Cristian Pârvulescu prin cercuri intelectuale-stiințifice și Oana Băluță, promovată în aceeași manieră cu ceva mai multă grijă și atenție de Mihaela Miroiu) caută să puncteze ca personaje ale societății civile pentru intenția clară de a câstiga un capital necesar unei cariere politice. În această săptămâna dau peste următoarea știre:
”Partidul Demos este braţul politic al platformei civice lansate în urmă cu doi ani, un grup cetăţenesc care numără aproximativ 800 de membri şi care este prezent în peste 10 oraşe din ţară şi din diaspora. Demos îşi propune să ofere cetăţenilor o soluţie viabilă şi coerentă la actualele dezechilibre sociale.
Oana Băluţă, membru în consiliul executiv Demos: "Un proiect curat, un proiect care creşte organic, un proiect care îşi doreşte să facă un altfel de politică orientată înspre cetăţeni şi nu înspre interese de grup. Energia noastră în perioada următoare se îndreaptă înspre referendumul care va avea loc, am aflat ieri, pe parcursul a două zile, 6-7 octombrie. Ne-am propus să participăm în calitate de observatori ca să ne asigurăm că nu vor exista fraude la acest referendum anti-democratic şi inutil, aşa cum am comunicat deja în spaţiul public."
Claudiu Crăciun, secretar general Demos: "Nu ţinem de niciun grup de putere, economică, financiară sau politică şi credem că după aproape 30 de ani de tranziţie foarte dificilă, care pentru unii a însemnat distrugerea comunităţilor, a familiilor, vedem că au plecat aproape patru milioane de concetăţeni în străinătate. Ceea ce s-a întâmplat până acum nu mai este acceptabil şi trebuie să începem să reconstruim această societate care cumva este dezbinată de forţe, economice, politice, care vor să câştige puterea sau parte a puterii."
Sinceritatea este specifică spiritelor libere ce nu poartă cu ele haina vicleniei. Nu face obiectul aici o analiza a agendei lor inspirată din mișcarea political correctness unde discriminarea se scrie pe toate gardurile așa cum Nietzsche scria pe toate gardurile că ”Dumnezeu a murit!”, o mișcare definită de Horia Roman Patapievici în următoarele cuvinte „fenomenul corectitudinii politice cu care se confruntă societățile contemporane se manifestă ca o teroare morală, un coșmar asemenea stalinismului și atrage atenția asupra potențialului devastator pentru libertatea cuvântului și pentru modul în care civilizația occidentală a construit noțiunea de civilizație liberă”(sursă:Ziare.com).
Matei Vișniec, unul dintre cei mai mari dramaturgi români contemporani, afirmă într-un interviu pentru revista 22:
”Corectitudinea politică duce inerent la minciună. A devenit un fel de carcasă de cuvinte tandre, de formule sofisticate, alese, toate în urma unei teribile obsesii pe care și-a creat-o Occidentul de a nu jigni, de a nu ofensa minoritățile. Unui cetățean care are pielea neagră nu trebuie să-i spui „negru“, ci „cetățean de culoare“. Unei femei care spală pe jos nu poți să-i spui „femeie de serviciu“, ci „agent de întreținere a suprafețelor“. Sigur, nu aici este problema. Însă acest tip de gândire prudentă a devenit sistemică și s-a dezvoltat într-un fel de limbă de lemn. Aceasta a creat o cortină de fier în fața ochilor oamenilor politici, care nu mai văd realitatea.”
Exemplele pot continua. Mai sunt și alții Pascal Bruckner, Andrei Pleșu, personaje mai tinere precum Bogdan Duca etc.
Eu știu că aceste două personaje ce se visează politicieni nu reprezintă nimic pentru poporul român. Abia un nume ca Andrei Pleșu sau Horia Roman Patapievici pot stârni ceva în sufletul românilor, indiferent de biografiile și spiritul lor culant politic în anumite perioade, dar vreau să subliniez viclenia cu care unii oameni, ce se definesc ca parte a societății civile, asumându-și o identitatea publică în acest fel, caută în fapt o agoră sigură care să-i propulseze spre politică. Eminescu spunea bine că: ”Inteligența adevărată nu are nevoie de viclenie”
Chiar dacă singularitatea acestor personaje nu promite mari schimbări în establieshmentul politic de astăzi, nu ne putem împotrivi dorinței lor. Chiar dacă „universitarul fără operă”, cum îl denumise Daniel Barbu pe Claudiu Crăciun și Oana Băluță, devenită cunoscută pe meleaguri vrâncene datorită unui episod legat, bineînțeles de discriminare -https://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/ultimele-stiri/conferinta-despre-discriminare-care-ne-a-aratat-un-mod-de-gandire-si-actiune-n-focsani-in-2018-care-numai-a-democratie-europeana-nu-inseamna, vor intra în politică vor avea cel mult soarta USR. Până atunci e cale lungă. Un exemplu de partid făcut cu greu care nu a realizat nimic în plan electoral a fost partidul lui Mihail Neamțu, Noua Republică. Deci ei vor tot publicitate. Claudiu Tufiș văd că nu apare surpinzător în această nouă schemă ”civilă”.
Poate cineva îi va observa și îi va pune pe liste. Acesta este visul lor profund, nu societatea civilă. Aceste este un adevăr subiectiv, nimeni nu știe ce se află în sufletul unui om. Mai aștept câțiva ani. Cine știe poate și eu îi ajut să crească politic cu acest articol și nu îmi doresc deloc acest lucru.
La cârma politicii avem nevoie de politicieni nu de ong-iști. Fenomenul parlamentar USR poate demonstrează acest lucru și îl exemplifică în toată frumusețea. Până atunci societatea civilă este o minciună prin care viclenia este o cale spre adevărul politic al fiecăruia. (Dumitru Alexandru FILIMON)
