Silence, please!
Cunosc mulți români care, duminică pe la prânz, s-au așezat liniștiți în fotolii să vadă finala de la Australian Open. Așteptau meciul meciurilor, finala finalelor. Și chiar asta au văzut! Doi sportivi: unul legendar, Rafael Nadal, un munte de talent și seriozitate, întruchiparea tenacității și unul tânăr, Daniil Medvedev, subțirel, de aproape doi metri, înverșunat și încrezător în tinerețea și talentul său. Primul transpira la maxim, lăsând pe suprafața lucioasă a terenului stropi mari de efort, cel de-al doilea uscat, viguros, dezinvolt.
După un prim tur de forță al tânărului Medvedev, scorul ajunge la 2-0 la seturi, pentru ca apoi, experimentatul Nadal să-și expună întreg arsenalul de lovituri, anihilând pe rând ploaia de ași ce curgea din racheta lui Medvedev. Meciul a fost unul de povestit copiilor şi nepoților. Nadal întoarce scorul în cele peste cinci ore de joc, dar lasă pe teren, din cauza efortului fizic, cinci kilograme din corpul său!
Finala avea să fie determinată însă, de un al treilea jucător, care a intrat în arenă fără ca arbitrul să-l poată opri. În zadar tot încerca să fie ferm, politicos și intransigent, acest jucător nu ținea cont de atenționările lui.
Îmi permit, ca iubitor al acestui sport, îndrăgit și de o mare parte a românilor - mai ales că avem niște fete frumoase care au ajuns în primele o sută de jucătoare ale lumii - să afirm că acest al treilea jucător, publicul, a fost un jucător primitiv, lipsit de educație sportivă și chiar de fairplay. Credeam că, acolo, în tribune, s-a adunat elita lumii, să vadă meciul meciurilor. Mai ales că nu oricine își permite un bilet la o asemenea finală. Și chiar de l-ar obține, nu poate pătrunde acolo unde acţionează diferite măsuri de precauție din partea organizatorilor, care nu au alt scop decât acela de a oferi un spectacol sportiv de cea mai înaltă calitate.
Şi iată că lucrurile nu au stat așa!
Publicul s-a comportat josnic! Am văzut cum se fluiera înainte ca Medvedev să servească. Aplauze, după ce unul dintre jucători greșea primul serviciu. Huiduieli, atunci când se câștiga un punct de către cel neagreat. Se auzea vorbindu-se în tribune, chiar și după ce arbitrul rostea apăsat: „Silence, please!”, sau chiar atunci când jucătorul servea, arunca mingea și tocmai în acel moment [C1] se mai auzea ceva în tribune! Urla unul....
Să aplauzi cu ură atunci când adversarul greșește, la o finală de un asemenea nivel, te face să-ți pui întrebarea: „Cine intră în tribună la o finală de grand slam? Cei bogați? Cei care au bani? Cei care vin cu avioanele personale din diferite țări?” Da! Răspunsul chiar acesta este! Se vede treaba că depinde și de cât de sus stai... Din multe puncte de vedere....
Degeaba ești putred de bogat din punct de vedere financiar, șef de corporație, cu avion de ultimă generație, sau mașini de lux, dacă-ți lipsește minimul bun simț și spiritul esențial în astfel de situații.
Totuși, trebuie să ne punem întrebarea: „Își face loc, ușor-ușor, naționalismul în competiția sportivă? Va deveni și tenisul un loc al reacțiilor nesăbuite, așa cum vedem pe terenurile de fotbal? Vom ajunge să se arunce cu petarde pe terenul de tenis?”
Nu doar publicul și-a dat în petec la această ediție a prestigiosului turneu, am văzut și un jucător care înjura arbitrul... Un Medvedev nervos, iritat - poate pe bună dreptate - dar atitudinea lui nu a fost cea așteptată la acest sport considerat un sport alb, nealterat, curat și liniștitor pentru orice privitor. Unde sunt vremurile de altă dată când un simplu foșnet din tribună îl făcea pe arbitru să strige: „Silence, please!”? Și nu începea jocul, până acel foșnet nu dispărea.
Se vede tot mai mult cum jucătorii de azi, sau unii dintre aceștia, ca să fim drepți, contribuie din plin la amplificarea unui comportament neadecvat din partea publicului. Medvedev a urlat odată: „Urâți-mă, pentru că asta mă ajută foarte mult!” E clar că astfel de declarații au rezonanțe nebănuite în rândul oamenilor care așteaptau cu totul altceva de la acest sport.
Să încheiem totuși într-o notă optimistă și să spunem că această finală ne-a delectat din punct de vedere al determinării. Ne-a arătat ce înseamnă să te pregătești bine pentru ceea ce vrei să faci în viața ta. Să-ți urmezi visul cu tenacitate și să-ţi realizezi acel vis după efortul suprem pe care îl faci. Ce înseamnă să simți bucuria de la capătul drumului? Să mergi mai departe indiferent de obstacole, de boală, de vârstă, de intemperii și multe alte denivelări ale vieții. Să înfrunți uneori imposibilul... Atunci, victoria ta este supremă! Atunci, vei putea spune că totul a meritat!
Da, pentru tot ce înseamnă Rafael Nadal, putem afirma că a meritat din plin să urce pe cea mai înaltă treaptă a tenisului mondial. Pentru mulți dintre noi, oameni care iubesc astfel de luptători, Nadal nu este doar un idol! El este un erou! Și-a ocupat locul pe care îl merită în istoria tenisului mondial.
Gheorghe Mocanu
