Șantieristul Misăilă și dorința de a ne demola viața
La fel ca și Marian Oprișan, Cristi Misăilă are vocație de șantierist. Nu de primar. Ca primar îți trebuie imaginație, trebuie să iubești oamenii și să-ți dorești o viață mai bună pentru ei. Nu este cazul lui.
Cristi Misăilă nu ne propune să trăim într-un oraș mai frumos, mai verde și mai primitor, ci într-un șantier. Asta înțeleg din sloganul său, „Construim Focșani Acasă”.
De douăzeci de ani, de când Vrancea și Focșaniul au încăput pe mâna lui Marian Oprișan și a oamenilor săi, trăim într-un veșnic șantier, iar șansele ca acesta să se finalizeze sunt mici.
Ne spune chiar Misăilă: „Construim”
Or, câți dintre dintre noi ne dorim să trăim în permanență într-un șantier, în praf și noroaie, printre macarale, escavatoare, muncitori care urlă unii la alții, ferindu-ne de șanțuri și de gropi?
Eu unul nu vreau și cred că nici voi.
Pe de altă parte, atunci când vrea să „construim”, Misăilă se gândește să dărâme, pentru că nu se poate construi fără ca, mai întâi, să se demoleze.
Iar demolarea Focșaniului actual presupune distrugerea vieții noastre de până acum, distrugerea legăturilor noastre cu trecutul, cu acel oraș vesel, cu străzi verzi, cu căsuțe cochete, cum puține mai pot fi văzute în orașul nostru, deoarece primăria „nu are bani” să le pună în valoare, cu oameni eleganți și fericiți.
Focșaniul vechi, care mai există doar pe alocuri în realitate și mai mult în amintirea noastră sau în vechile fotografii, va fi șters de pe fața pământului pentru ca Misăilă să facă loc propriului șantier.
„Construim”, după mintea lui Misăilă, înseamnă clădiri monstruoase ridicate în centru, pe spații verzi, care nu țin cont de nevoile oamenilor și de specificul zonei – așa cum se va construi lângă Tribunal.
Înseamnă blocuri înghesuite între blocuri, acolo unde bunicii și părinții și-ar dori părculețe și locuri de joacă pentru copii.
Înseamnă blocuri peste blocuri, construite de afaceriști lacomi, care nu țin cont de lege sau de nevoile focșănenilor, a căror balcoane sunt atât de apropiate încât vecinii își pot da mâna peste ele.
Înseamnă mult beton, mult cenușiu, mult întuneric (din cauza blocurilor prea înalte și prea apropiate), după chipul său încruntat.
„Construim”, după mintea lui Misăilă, înseamnă focșăneni triști, blazați, cocoșați de griji și de probleme care, înconjurați de atâta cenușiu, au uitat să se bucure de viață.
Focșaniul nu trebuie construit, așa cum vrea Misăilă, doar de dragul de a vedea buldozerele cum demolează.
Focșaniul trebuie schimbat pas cu pas, bloc cu bloc, cartier cu cartier, stradă cu stradă, în funcție de nevoi și de ceea ce-și doresc locuitorii săi.
Iar focșănenii, sunt sigur, își doresc, ca și mine: un rond de flori, două băncuțe și un scrânciob în fața blocului; câteva plombe în asfaltul mâncat de ani; un bec care să le lumineze drumul seara, când vin de la serviciu; curățenie pe străzi; polițiști locali amabili care să-i ocrotească, iar nu securiști aroganți care le urmăresc fiecare mișcare, pregătiți să-i amendeze.
Și, sunt la fel de sigur, focșănenii își doresc o Primărie cu toate ușile deschise, în care oricine să poată intra în orice birou (inclusiv al primarului sau al viceprimarilor), acolo unde are treabă, fără teamă că vreun angajat nervos l-ar putea lua la bătaie sau că vreun guardian zelos l-ar putea arunca pe scări.
Focșănenii s-au săturat să fie ținuți în fața ușilor închise, să fie plimbați pe drumuri cu săptămânile, obligați să aștepte câte o lună pentru un răspuns ambiguu, care nu îi ajută cu nimic, așa cum se întâmplă acum în Primăria condusă de MIsăilă.
Primăria este o instituție publică și trebuie să fie deschisă pentru toată lumea.
Asta cred eu că-și doresc focșănenii, lucruri mărunte care le schimbă viața în bine, le fac zilele mai frumoase și pentru realizarea cărora nu este nevoie de macarale, bulozere și excavatoare și nici de un primar șantierist.
Pentru a transforma toate acestea în realitate este nevoie doar de un om cu un pic de imaginație, care să stea mai mult pe străzi, între alți oameni, iar nu ascuns într-un birou întunecos, cu ferestrele acoperite, din care să iasă doar o dată la patru ani, înainte de alegeri.
