România reală şi România de pe Facebook
PSD va câştiga la pas toate alegerile în prezenţa unei opoziţii slabe şi neinspirate care se aşteaptă ca strada, societatea civilă, serviciile secrete şi procurorii să le ofere pe tavă guvernarea.
Aşadar, sâmbătă s-a ieşit din nou în stradă. Împotriva PSD-lui, considerat o adevărată "ciumă roşie" de către protestatari, dacă ne luăm după ce scria pe pancarte, împotriva corupţiei, împotriva modificărilor aduse legilor justiţiei şi, mai nou, împotriva celor aduse Codului fiscal. Nu am avut chiar mulţimile de acum un an, dar au fost totuşi demonstraţii substanţiale în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării. Protestele au fost energizate de decizia lui Klaus Iohannis, "îngerul căzut"în opinia #rezist şi a altor grupări civice, de a marşa la prima mână pe propunerea înaintată de PSD drept candidat de prim ministru. În plus, opţiunea PDS pentru poziţia de premier, o doamnă ale cărei principale calităţi par să fie "decenţa" şi "caracterul neconflictual", ca să-l cităm pe liderul partidului, a fost şi ea un stimulent serios. Chiar dacă, în raport cu fostul şef al executivului, Mihai Tudose, cu siguranţă cel mai slab şi mai penibil prim ministru de după 1990, s-ar putea să fie un mic pas înainte.
Preşedintele a fost acuzat de complicitate cu Liviu Dragnea, a fost ironizat şi a fost văduvit imediat de mii şi mii de Like-uri pe Facebook pe care foştii săi admiratori de pe reţeaua socială şi le-au retras furioşi. E limpede ce şi-ar fi dorit nemulţumiţii din stradă şi de pe Facebook: ca preşedintele s-o respingă pe Viorica Dăncilă (cei mai moderaţi) sau să scoată cu totul PSD de la guvernare (cei mai radicali). Ce e mai puţin limpede, mai ales în ceea ce priveşte al doilea obiectiv, este cum s-ar fi putut realiza cele două deziderate în condiţiile unei aritmetici parlamentare care oferă o majoritate confortabilă coaliţiei PSD-ALDE. Şi asta fără a lua în calcul sprijinul cvasi-asigurat al minorităţilor şi cel primit adesea de la UDMR.
Sigur, Klaus Iohannis putea să meargă pe linia sugerată de Traian Băsescu respingând-o pe doamna Dăncilă. Ceea ce i-ar fi oferit un plus de capital politic şi ar fi consolidat mişcarea de protest extraparlamentară faţă de PSD. Şi, desigur, asta i-ar fi păstrat intact numărul de Like-uri chiar dacă în final se ajungea inevitabil tot la un guvern PSD-ALDE. Însă el nu este Traian Băsescu(până la urmă nu e chiar comod să intri într-o astfel de confruntare), aşa că s-a mulţumit să ia act, pragmatic, de constrângerile impuse de actuala configuraţie parlamentară rezultată după ultimele alegeri şi de faptul că soluţia anticipatelor este o pură himeră în condiţiile actualei Constituţii. Nemaivorbind de faptul că datorită faptului că liberalii au venit la Cotroceni fără nici o propunere de premier o astfel de pistă a fost în mare parte blocată încă de la început. Apoi, ideea de a scoate cu totul PSD de la guvernare prin racolarea unui număr de parlamentari pesedişti care să sprijine un eventual guvern de strânsură al opoziţiei era şi aceasta la fel de nerealistă. Pentru că diferenţa de voturi dintre putere şi opoziţie este pur şi simplu mult prea mare şi pentru că o astfel de sciziune masivă în PSD era şi este extrem de improbabilă.
Problema e că multe dintre analizele politice pe care le vedem circulate în spaţiul public ignoră complet, voit, din naivitate sau ca urmare a unor poziţionări radicalizate contextul politic românesc. Pentru că altfel cum să vorbeşti despre anticipate când ştii foarte bine că, dacă, printr-o minune, s-ar ajunge acolo, ele ar fi câştigate, din nou, detaşat de aceeaşi coaliţie PSD - ALDE. România văzută de pe Facebook e foarte diferită de cea reală, cea care contează din punct de vedere electoral. Deocamdată "cadourile sociale" oferite generos de guvernele PSD au impact. În plus, şi aici e marea problemă, nu există în acest moment o opoziţie politică veritabilă şi lumea simte asta.
Opoziţia, în special binomul PNL - USR, aşteaptă ca strada, societatea civilă, serviciile secrete şi procurorii să le ofere pe tavă guvernarea, oarecum după modelul cabinetului Cioloş. Numai că e greu de crezut că o astfel de situaţie s-ar putea repeta în condiţiile în care alegerile parlamentare abia au avut loc cu un an înainte, iar dacă, tot printr-o minune, s-ar ajunge totuşi la o astfel de situaţie, ar fi mai degrabă un adevărat "cadou otrăvit" pentru că un astfel de guvern, indiferent din cine ar fi fost alcătuit cabinetul, ar fi clacat repede având puţine pârghii reale de influenţă în administraţia centrală şi locală.
Ajungem în acest moment la un element esenţial care defineşte întreaga viaţă politică românească din 1990 încoace. În toată această perioadă PDRS şi ulterior PSD au deţinut ferm, cu variaţii în anumite limite, controlul asupra administraţiei locale şi centrale, de la primării şi consilii judeţene la agenţii sau regii. Adăugaţi la asta influenţa considerabilă pe care a deţinut-o constant în interiorul sindicatelor şi în tot felul de alte structuri asociative, de la federaţiile sportive, la camerele de comerţ. Lucrurile s-au mai echilibrat oarecum, timp de câţiva ani, prin PDL, în perioada Băsescu, dar între timp dezechilibrul a ajuns chiar mai pronunţat ca în trecut. Ultimele două rânduri de alegeri în Bucureşti au dat câştig de cauză PSD, într-un oraş unde forţele anti-PSD câştigaseră neîntrerupt timp de două decenii alegerile locale chiar şi atunci când au venit cu candidaţi la Primăria Generală din categoria Lis sau Halaicu. În plus, PSD a recuperat o serie întreagă de oraşe mari din Moldova şi din sud pe care le pierduse la un moment dat.
Această dominaţie face ca PSD să plece din start cu un enorm avantaj în alegerile locale sau generale, avantaj pe care îl şi valorifică dacă ne uităm la rezultatele din ultimii ani. Mai ales în lipsa unor poziţionări ideologice care să diferenţieze clar taberele. În fapt, deşi i se spune "ciuma roşie" PSD este în fapt conservator în plan social, întreţinând relaţii foarte bune cu biserica şi cultivând un discurs moderat naţionalist. În timp ce în plan economic e greu să identifici diferenţieri clare de orientare între PSD şi liberali. E drept, în ultimul an am asistat la o explozie populistă fără precedent, chiar şi pentru PSD.
De aceea PSD câştigă fără probleme alegerile, cu excepţia celor prezidenţiale, cu scoruri mai mult sau mai puţin categorice. Mai mult, chiar şi atunci când pierde guvernarea (s-a întâmplat în anii 2005-2006 şi apoi în perioada în care Emil Boc a fost prim ministru), PSD reuşeşte să facă viaţa grea oponenţilor politici recurgând la pârghiile de influenţă pe care le deţine în structurile instituţionale din stat. Ceea ce, de regulă, pregăteşte terenul pentru o victorie clară la următoarele alegeri. Traian Băsescu a încercat să compenseze acest dezechilibru structural apăsând pe pedala anti-corupţiei, făcând apel la sprijinul serviciilor secrete şi la DNA într-un peisaj politic care era extrem de vulnerabil din acest punct de vedere.
Însă, odată eliberat duhul din sticlă îl pui greu înapoi. Treptat lucrurile au scăpat de sub control, structurile de forţă, inclusiv cele din justiţie, au început să-şi facă propria lor agendă. Asta nu înseamnă nicidecum că nu se instrumentează o mulţime de cercetări penale autentice sau că politicienii cercetaţi ar fi nevinovaţi. Însă dacă o astfel de abordare devine pe anumite zone selectivă (multă lume are schelete în dulap, depinde pe care le descui şi pe care le laşi în aşteptare) se intră pe un teren extrem de periculos. Aşa se face că în acest moment ne aflăm într-o situaţie atipică. Pe fondul unei slăbiciuni pronunţate a opoziţiei politice principala bătălie pentru putere nu mai este cea din registrul tradiţional putere - opoziţie. Se dă în principal între reţelele de influenţă din administraţie, în general din instituţiile statului, dominate copios de către PSD şi altele, oculte, din interiorul unor structuri de forţă, botezate, mai mult sau mai puţin inspirat, "statul paralel".
În acest moment PSD nu este deloc monolitic, iar Liviu Dragnea este departe de a fi popular. Faptul că supravieţuieşte politic şi reuşeşte să impună oameni cheie în guvern, inclusiv primul ministru, se datorează, paradoxal, în mare măsură presiunii venite din stradă şi din Justiţie. De aceea a şi pierdut categoric Mihai Tudose bătălia în PSD. Liderii PSD sunt decişi însă să păstreze cu orice preţ unitatea de acţiune în ceea ce ei consideră a fi o bătălie existenţială cu "statul paralel". Or, presinea din exterior nu face decât să mărească coeziunea în interior.
E o bătălie în care nu există îngeri şi demoni, ci doar interese de putere şi de afaceri. Iată de ce atitudinea radicalizată şi lipsită de nuanţe a unor voci importante din societatea civilă e păguboasă. În acest moment e nevoie şi de măsuri care să limiteze derapajele şi abuzurile din justiţie, dar şi de altele care să împiedice reţelele de influenţă dominate de PSD să preia controlul asupra acestei zone cheie din stat.
În aceste condiţii unii se întreabă cât de utile sunt protestele de stradă şi ce impact vor avea ele în final. Efectele concrete sunt însă greu de obţinut dacă lucrurile nu se echilibrează şi la nivelul opoziţiei politice faţă de PSD. Asta dacă dorim să decidem în continuare prin vot maniera în care este guvernată ţara. Problema e că România electorală reală nu se prea suprapune peste România de pe Facebook.
Articol preluat de pe site-ul ziaruldeiasi.ro
