România „Carului cu fân”
Știu că o să vă mirați și o să vă întrebați: „Ce vrea să spună și ăsta cu așa un titlu?”. Ca să mă înțelegeți, dați-mi voie să fac un recurs la... istoria artelor și o să vă lămuriți de unde mi-a venit acest titlu.
În secolul al XV-lea, în provincia Țărilor de Jos, a trăit – printre alți importanți pictori - și un „oarecare” Hyeronimus Bosh. A rămas în istoria artei prin picturile sale care aveau ca tematică principală „aspecte ale vieții pe dos”, ca să spun așa. Lumea realității este răsturnată: o adunătură de personaje cu chipuri neverosimile, cu evenimente și întâmplări neverosimile, cu animale neverosimile, mai toate ilustrând – printr-o bogată imaginație – acea parte „ascunsă” a ființei umane („Cele șapte păcate capitale”, „Corabia nebunilor”, „Grădina desfătărilor” și altele).
Printre acestea, un loc aparte îl ocupă tripticul „Carul cu fân”, în care este reprezentat un imens car cu fân pătruns într-o așezare săracă, de oameni de rând. Ei bine, abia pătruns în lumea oamernilor sărmani că asupra lui se năpustește o droaie de localnici care se înghesuie, se iau la harță, se amenință, chiar se ciomăgesc din dorința de a putea smulge un snop cât mai mare din fânul carului. Nu se mai ține cont nici de relațiile dintre fii și părinți, dintre frați sau surori, nici chiar oamenii în sutană nu se dau la o parte de la această luptă încrâncenată pentru un snop de fân. Morala tabloului vine de la un proverb local: „VIAȚA E CA UN CAR CU FÂN; FIECARE IA DE UNDE POATE ȘI CÂT POATE!”.
Asist, la fel ca și dumneavoastră, la disputele nesfârșite pentru putere, fiecare dintre părțile implicate încercând, la fel ca în morala tabloului respectiv, „să apuce cât mai mult și de unde poate”. Se ceartă pe hălci, pe bucăți, pe firimituri, pe orice poate fi luat de partea lui. „Eu vreau aia”, „Ba pe aia o vreau eu că sunt mai nu-știu-cum”, „Ba e a mea!”, „Ba a mea, că eu am cerut-o mai întâi!”. Exact ca într-o clasă de grădiniță când li se aduc copiilor jucăriile și fiecare vrea să pună mâna pe una sau mai multe din ele. Un instinct atavic izbucnește în lumea asta a noastră atunci când vine vorba „de a lua ceva”. Dacă ești sănătos la cap, aceste scene pot să ți se pară comice; dar cine mai e sănătos la cap în ziua de astăzi? Ni s-au dat peste cap valorile, opțiunile, nu mai vedem figuri de oameni, ci de un altfel de ființe aidoma celor din picturile celebrului Bosh.
Trist este altceva: că din această luptă pentru grânele din „carul cu fân” majoritatea snopilor se împarte pentru... Pentru cine, că pe la noi, cei de rând, abia dacă mai ajung câteva spice? Și atunci? De câteva luni, toată lumea se întreabă – oficial sau mai puțin oficial – UNDE ESTE FÂNUL? Și nimeni nu răspunde. Câteva „care cu fân” au intrat în țară, dar nimeni nu spune unde s-au dus. Că în viața noastră de toate zilele, așa după cum decurge ea, în curând nici de spicele rătăcite nu o să mai avem parte. Și zilnic, asistăm pe mai toate posturile de emisie, cum se desfășoară, cu încrâncenare, lupta pentru „fânul lor”.
Tabloul cu pricina a fost pictat pe la anul 1490 și se află expus la Muzeul Prado din Madrid. Dacă aveți posibilitatea, căutați imaginea. Și înlocuiți figurile din tablou cu unele figuri contemporane. Veți fi surprinși că constatați cât actual este „Carul cu fân” al flamandului Hyeronimus Bosch.
Vizionare plăcută!
Victor Simion
