Renașterea satului vrâncean
Când vorbim renașterea satului vrâncean, nu înseamnă că satul ar fi fost „mort”, iar acum îl resuscităm. Prin renașterea satului, înțelegem faptul că în condițiile actuale în care evoluează societatea românească, trebuie să ne întoarcem privirea către cei care au vocația culturii tradiționale, nu de împrumut, să-i ascultăm, să-i înțelegem și să ne împărtășim din frumusețile pe care aceștia le creează și în care cred din tot sufletul lor.
Oricine poate vedea că la o petrecere ,,cu ștaif” sau la momentele de ,,protocol, socializare”, după o conferință la care participă fețe simandicoase, atunci când orchestra cântă una ,,mai săltăreață” toată lumea se ridică de pe scaune și iese la hora lentă, la sârba săltăreață sau la burduiul apăsat ai cărui pași se aud până în ,,fundul pământului”.
Am fost și eu la ,,Zilele Satului Vrâncean” de Sfânta Maria, am privit și am admirat din ,,tribună” activitățile prezentate, aparent disparate, dar guvernate de armonia și de plăcerea prezentării, care, după mine poartă amprenta autenticității și a patriotismului local.
În primul rând am constatat (a câta oară?!), că dr. Valentin Muscă, nu contenește să ne surprindă (ca director al Casei de Cultură ,,C. C. Giurescu” din Odobești a adus instituția în topul așezărilor culturale și științifice din județ; a promovat prin toate mijlocele, Proiectul ,,Casa Memorială Dumitru Pricop”, apoi Proiectul Cultural-educativ ,,Spiritul vrâncean redivivus”) prin creativitatea, ingeniozitatea și hotărârea cu care își fixează obiectivele, perseverența cu care le duce la capăt, în intenția inițială de ,,a reda Muzeul Vrancei, vrâncenilor”.
Am observat cu mare satisfacție, că activitățile propuse au multă aderență la public. Am hoinărit prin ,,sat” și am văzut o așezare vie, cu copii zbenguindu-se pe ,,ulițe”, cu femei stând la taifas pe prispa casei, am văzut multe spectacole asemănătoare cu hora satului, am văzut codane care făceau ochi dulci partenerilor de joc. Am admirat eleganța și distincția cu care tinerii și adolescenții dansau și își prezentau costumul popular. Am văzut și am ascultat primarii, un adevărat ,,sfat al bătrânilor” fără iz politic, cum priveau și își prezentau ,,satele” la această ,,defilare” a dansului, costumului și a culturii locale, fiecare cu specificul său chiar dacă diferențele sunt mici: Năruja, Vidra cu Irești, Câmpuri, Vrâncioaia, Soveja, Suraia, Vulturu, Dumitrești etc.
Toate aceste lucruri îmi dau speranța certă că satul vrăncean este viu, că există vigoare care doar trebuie pusă în evidență și promovată.
Triada: școală, familie, comunitate, trebuie să cânte aceeași piesă care să armonizeze inimile, nu să le dividă, o piesă în care dascălii trebuie să fie vioara întâi, deoarece sunt pregătiți și animați de menirea lor de secole.
Acum când biserica nu mai este exclusă din educație, ca odinioară, preoții, chiar dacă nu predau religia, ar trebui să fie un factor de educație moral-creștină, autentic, așa cum există câteva exemple în județ.
Rămâne ca cei îndrituiți să-i atragă și pe ceilalți, deoarece ,,școala face omul om”.
Dacă biserica este ,,Casa Domnului”, școala trebuie să devină, cu adevărat, ,,Casa Omului”. (S. M.)
Zilele Satului vrâncean ar trebui să aibă o permanență, în sensul de a se organiza asemenea activități cu ocazii tradiționale al comunelor (boteitul, capra, ursul, plugușorul etc.), iar zilele 4-8 septembrie să fie un fel de spectacol festiv în care să se confrunte toate ,,casele” de la Muzeul Satului Vrâncean, iar satele care nu au ,,case” să îmbogățească Muzeul etnografic, deoarece este spațiu berechet.
Felicit Muzeul Vrancei pentru inițiativă și urez ani mulți ,,Zilelor Satului Vrâncean!”
Costică Neagu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
