Reflecții... Reflectate | Vremuri tulburi cu sunet de bombe și miros de exploziv!
Fiecare generație de pe Terra experimentează un mod de viață, o stare de spirit. Nu doar seismele sociale tulbură liniștea vieții pe glob. O hartă bazată pe cercetarea științifică a epocilor istorice ar demonstra poate că disconfortul vieții se distribuie echilibrat, fără voia noastră. Undeva e un cutremur devastator, în altă parte e secetă, nu știu unde sunt inundații. Vorba ceea: Domnul a dat, Domnul a luat!. Nu depinde de vrerea noastră. Dar blestematele de războie din vina cui sunt? Din vina omului lacom și prost, cu un creier bolnav! Milioane de pământeni mor de foame, mor de boli necruțătoare. Durere și iar durere, care face ca Pământul să plângă înăbușit, în surdinîă, fiindu-i milă de cei care pleacă spre adânc. De morții uciși de bombe cui îi este milă? La doi pași de noi ,Ucraina a devenit un cimitir imens, în care sunt aruncați în gropi comune zeci de mii de uciși fără a avea vreo vină. Sub masca umanității și a solidarității , sartrapii cu mintea rătăcită intră în competiția morții. De la distanță și invadatorii și invadații primesc muniție. De fapt ,și unii și alții slujesc Zeul Morții. Scuza pentru ucigași este comună :„Te-am ucis, omule, dar eram în legitimă apărare. Nu am nicio mustrare de conștiință!”
Ne place sângele. Iubim moartea. Credința rămâne un surogat. Războaie sunt de când e lumea. Odinioară, era obiceiul să se lupte doar conducătorii între ei, cruțând armatele. Setea de sânge în epoca modernă se propagă cu ajutorul undelor. Sunt oameni, bărbați și femei care nu pierd o clipă din emisiunile despre război. Comentatorii TV la ceas de seară fac spume la gură dându-și cu părerea despre următoarele trasee ale combatanților. Compasiune pentru cei uciși? Compasiune pentru copiii rămași orfani? Să fim serioși. Nu faci reting plângând morții.
Vremuri gele! Vremuri triste! Oamenii își vor aminti din ce în ce mai rar depre bucuria de a trăi. Vor uita de susurul izvoarelor cu apă vie, asurziți de bombe și sirene , vor percepe trilul păsărilor ca pe niște avertismente prevestitoare de dezastre, așa cum în mitologia populară urletul unui câine anticipa moartea cuiva.
Vremuri triste! Vremuri grele!
Un vechi blestem pentru oamenii răi care semănau nenorociri își păstrează și astăzi încrederea în triumful binelui. Pentru cei răi, ruga omului cu suflet curat era: „ Nu i-ar mai răbda Pământul!
Vasile Lefter, membru UZPR