Reflecții... Reflectate | Americani în plimbări de agrement...periculos
Când aparții unui popor mic, ai puține variante pentru a-ți trasa destinul. Oricât de multă voință politică ai avea e cale lungă și întortocheată până să-l învingi pe Goliat.
Exclusiv pentru Ziarul de Vrancea
Săptămâna aceasta evenimentul politic major, comentat pe toate meridianele , a fost legat de vizita președintei Camerei Reprezentanților din SUA, doamna Nancy Pelosi. Nemaiavând de lucru în grădina de zarzavat, a fost delegată să facă o vizită prin partea chineză a Globului. Americanii s-au săturat de dat ajutoare Ucrainei și s-au gândit să bage puțin bățul prin gard și în curtea Chinei, luând-o prin Taiwan. Doamna Pelosi, fiind la sfârșit de mandat, nu avea ce pierde. La americani , vizitele în interes politic nu sunt contorizate din punct de vedere financiar. Numai la noi se numără mărunțișul cheltuit de turiștii trimiși de partide să respire și ei aerul bunăstării.
Turneul doamnei președinte al Camerei Reprezentanților din SUA a fost cu deranj pentru China. Taiwanul e o zonă sensibilă și China nu permite nimănui să-și bage nasul, considerînd că orice curiozitate va fi pedepsită.
Această vizită a fost catalogată de China ca o amenințare la securitatea indo-pacifică. Ca răspuns imediat, China a înconjurat Taiwanul cu nave de război și a făcut să zboare niște rachete chiar pe deasupra Insulei, ca un mic avertisment.
Când ești superputere, din când în când simți nevoia să-ți încordezi mușchii ca lumea să nu uite cine-i Șeful. Una peste alta , a înnebunit Planeta. Nimeni nu vrea să-și vadă de treburile lui și să trăiască în liniște și pace până la adâncă bătrânețe.
Omenirea s-a plictisit de bine și vrea divertisment. Specia umană a prins gustul sângelui. Războiul a devenit un „modus vivendi”. Demența mai marilor lumii e în creștere.
Noi ,ca popor mic, suntem încântați când suntem luați în seamă, chiar dacă deciziile noastre sunt considerate povești de adormit copiii.
Fac și ai noștri vizite, dar nimeni nu ne acuză că destabilizăm. Suntem buni creștini și „nu ne vindem țara” pe bani. O dăm degeaba. Nu mai suntem mulți. Cine pleacă nu se mai întoarce. Încă mai putem plăti pe alții să ne facă treaba...bulgari sau alții veniți de la capătul lumii.
Bravii noștri conducători în curând nu vor mai avea pe cine să conducă. Generațiile viitoare se vor întoarce în România ca să vadă dacă frumoasele acareturi se mai văd din buruieni.
La noi , totul e cu bomboneală. „Când se ia câte-o măsură, Lumea-njură”.
Speranța în apariția unui român mesianic încă nu a murit!
Dumnezeu ne-a așezat pe un pământ rodnic, de care noi ne batem joc și îl vindem primului venit, bucuroși că avem bani de chibrituri. Până când?
Vasile Lefter- Membru UZPR
