Reflecții... Reflectate | Despre mâna întinsă care... nu spune o poveste
De zile bune suntem racordați la războiul din Ucraina. Plictisit de muzica banală a sirenelor care uneori anunță bombardamente, alteori nu, poporul rus „frate și prieten” s-a hotărât la sfatul iubitului conducător să se așeze prin reprezentanți la masa negocierilor.
După prima rundă de discuții oficiale, rămase fără finalitate, a urmat a doua întâlnire între cele două delegații. Noile tratative au debutat greu, cu întârziere și cu slabe șanse de a se ajunge la o înțelegere. Solii armatei invadatoare au venit îmbrăcați la patru ace, cu ținută elegantă, costum și cravată. „Invadații” s-au prezentat cu haine de stradă, imitându-și președintele.
Imagini de la a doua rundă de discuții dintre Rusia și Ucraina. Foto:wowbiz.ro
Cunoscători ai protocolului, membrii delegației ruse și-au amintit că superiorul trebuie să întindă mâna. Disciplinați, au întins mâna ca la comandă, așteptând ca ucrainenii să se repeadă recunoscători cu un grabnic gest de răspuns.
Bravii soli ai lui Putin au uitat un adevăr esențial: „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”. Cu oarecare întârziere, ucrainenii au trecut peste această carență paremiologică a rușilor și au răspuns rece la salut. Oricum, pomană nu vor primi din partea poporului ucrainean pe care l-a smuls din viața tihnită și prosperă.
Ce puteau povesti agresorii? Că au bombardat sate și orașe omorând oameni nevinovați, femei și copii în fașă? Că au aruncat în brațele morții tineri abia trecuți de majorat? Că au fost umiliți de oameni cu mâinile goale, care s-au așezat în fața tancurilor? Că au folosit arme criminale interzise de forurile internaționale?
Vladimir Putin și clica sa de oameni demenți s-au luat la harță cu o Planetă întreagă. Făcea trimiteri la Lenin înainte de aprinderea rugului. Simțea că are afinități cu un alt bolnav psihic. Demența lui Lenin ar fi trebuit să-l pună pe gânduri. Lenin scheuna, uitând să scrie și să citească. Putin poate nu va ajunge să latre. El deja are creierul bolnav. Grupul din jurul lui e contaminat de demență.
Și totuși, o rază de speranță se întrevede. S-a făcut un mic pas pe calea diminuării genocidului. Vor fi deschise culoare umanitare pentru evacuara răniților, a copiilor, femeilor și bătrînilor. Dacă rușii nu vor presăra drumul cu grenade și explozivi. Sperăm că prelații ortodocși de frică nu vor mai binecuvînta rachetele reactive și nici bombele trimise din cer.
Speranța moare ultima. Marii criminali ai lumii au sfârșit groaznic. Ajută, Doamne!
Vasile Lefter, membru UZPR
