Primării pe datorie: când administrația locală trăiește din salarii, nu din dezvoltare
Când una din trei primării din România ajunge să cheltuie pe salarii mai mult decât încasează din venituri proprii, nu mai vorbim despre excepții sau accidente bugetare. Vorbim despre un model administrativ care scârțâie din temelii.
Datele bugetare pe 2024 sunt seci, dar mesajul lor e tăios: administrația locală din multe comune nu mai produce, ci doar consumă. Iar în Vrancea, fenomenul nu este marginal. Zeci de UAT-uri se află în situația paradoxală în care banii generați local nu acoperă nici măcar salariile propriei primării.
Ce înseamnă asta, în termeni simpli? Că primăria există pentru ea însăși, nu pentru comunitate. Că bugetul local e înghițit de cheltuieli fixe, în timp ce investițiile, modernizarea și serviciile publice rămân la coadă. Că dezvoltarea depinde aproape exclusiv de „milă bugetară”: fonduri de echilibrare, transferuri, programe naționale sau europene.
Desigur, problema nu poate fi pusă exclusiv pe umerii primarilor. Sunt comune mici, îmbătrânite, cu populație în scădere, fără agenți economici și cu o bază de impozitare firavă. Dar aici apare întrebarea incomodă: cât de logic este să menținem aceeași structură administrativă, cu același aparat birocratic, în localități care nu mai pot susține nici funcționarea de bază?
În multe cazuri, statul finanțează salarii, nu dezvoltare. Plătim funcționari, nu drumuri. Plătim organigrame, nu rețele de apă. Plătim existența instituției, nu viitorul comunității. Iar asta nu este solidaritate, ci amânarea unei reforme necesare.
Mai grav este că, în lipsa presiunii publice, acest model se autosusține:
– salariile sunt plătite oricum;
– investițiile se fac „când se poate”;
– nimeni nu pierde politic pe termen scurt.
Cine pierde? Comunitatea, pe termen lung.
Editorialul acesta nu cere desființări grăbite și nici tăieri oarbe. Cere onestitate. Cere o discuție serioasă despre reorganizare administrativă, comasări, servicii partajate, digitalizare reală și, mai ales, despre corelarea aparatului administrativ cu realitatea economică a fiecărei localități.
Pentru că altfel, peste câțiva ani, nu vom mai vorbi despre „primării sărace”, ci despre localități blocate, care există doar pe hârtie și în statele de plată.
Iar o administrație care trăiește doar din salarii nu mai este un instrument de dezvoltare. Este, cel mult, o cheltuială permanentă.
Corneliu Condurache














