Opinii

Povestea guvernărilor PSD

Alexandru Lăzescu
6 feb 2018 1306 vizualizări
Alexandru Lăzescu
Alexandru Lăzescu

De ce scade constant, chiar dramatic, calitatea cabinetelor instalate la Palatul Victoria în ultimii ani?

E greu de crezut că a fost multă lume, inclusiv pesedişti, care şi-a imaginat că guvernul Dăncilă va fi unul mai bun decât cel anterior. Sau că se va ridica, cu foarte puţine excepţii, cât de cât la un standard minimal în ceea ce priveşte calitatea membrilor cabinetului. Şi asta datorită contextului politic din interiorul PSD unde asistăm la consolidarea accentuată a dominaţiei baronilor locali. Dacă imediat după alegerile din decembrie 2016 Liviu Dragnea se bucura de autoritatea unui lider care adusese partidului cea mai spectaculoasă victorie în alegeri de după 1992, în momentul desemnării celui de-al treilea guvern PSD în doar un an situaţia era una fundamental diferită. La vârful piramidei PSD se află un lider contestat în interior şi în exterior, erodat de ieşirile publice ale fostului său şef, Victor Ponta, de protestele din stradă şi de problemele din justiţie, mai ales cele legate de dosarul Tel Drum.

În toată perioada post-comunistă, PSD a deţinut ferm controlul majorităţii structurilor din administraţia publică centrală şi locală, din regii şi agenţii guvernamentale şi a exercitat o influenţă extinsă asupra altor organizaţii, dintre cele mai diverse, de la federaţii sportive şi camere de comerţ la sindicate sau asociaţii profesionale. Deloc surprinzător. Cum România nu a avut la schimbarea de regim politic nici un fel de structuri consolidate ale opoziţiei, precum sindicatul Solidaritatea în Polonia sau Carta 77 în Cehoslovacia, cea mai mare parte a fostelor reţele din arhitectura statului comunist s-au integrat, natural, în noua putere dominantă: FSN, ulterior PDSR şi PSD. În timp lucrurile s-au mai schimbat, mai ales în Ardeal, dar e cert că alternanţa la guvernare din 1996 nu a avut totuşi un impact semnificativ din acest punct de vedere.

Ce s-a modificat însă substanţial în timp a fost natura relaţiilor de putere din interiorul partidului. Până în anul 2000, partidul a funcţionat în bună măsură ca unul cu o conducere centrală aflată în control deplin. Mai întâi în jurul liderului fondator, Ion Iliescu, ulterior într-o formulă în care Adrian Năstase a devenit treptat tot mai influent. În timpul guvernării Năstase s-au evidenţiat două tendinţe contradictorii. Pe de o parte noul prim ministru şi-a consolidat ferm controlul în partid, chiar dacă Ion Iliescu era în acea perioadă preşedintele ţării. Pe de alta, cum PSD practic aproape absorbise statul nu doar la nivel central, ci şi la cel local, o descriere des utilizată în acele vremuri, am asistat la consolidarea unor lideri locali de partid extrem de puternici, denumiţi plastic "baroni locali". Aceştia combinau puterea politică cu cea economică prin tot felul de aranjamente, mai mult sau mai puţin vizibile, cu mediul de afaceri. Evident un factor favorizant a fost acela că resursele la care aveau acces au devenit între timp tot mai importante pe fondul revirimentului economic al ţării, într-o perioadă fastă în care România era în plin proces de integrare în NATO şi UE.

Până la sfârşitul anului 2004, Adrian Năstase a păstrat totuşi ferm controlul în partid. Baronii locali nu îndrăzneau să i se opună pe faţă chiar dacă îşi exprimau nemulţumirile în surdină, în culise. Totul s-a schimbat însă în momentul în care Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Traian Băsescu. Fostul premier a fost executat politic imediat. În paralel, Viorel Hrebenciuc a orchestrat în culise împreună cu liderii locali instalarea lui Mircea Geoană în fruntea partidului în dauna lui Ion Iliescu. Practic în 2005 s-a încheiat perioada în care PDSR/PSD s-a aflat sub autoritatea unui centru puternic. De atunci încoace, practic toţi preşedinţii care au urmat, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea, au avut, în diferite grade, o autoritate limitată trebuind să ţină cont permanent de doleanţele şi de condiţiile impuse din teritoriu. Victor Ponta a încercat cumva să contracareze parţial influenţa baronilor locali asociindu-se cu Sebastian Ghiţă, pe care l-a şi ajutat să-şi deschidă postul de televiziune România TV, sperând că legăturile acestuia cu SRI îi vor fi de asemenea folositoare în acest proces. Dar şi în cazul său, ca şi în acela al lui Mircea Geoană, pierderea alegerilor prezidenţiale i-a fost fatală, a fost preambulul debarcării totale. Pentru că pentru liderii din teritoriu, preşedintele trebuia să îndeplinească două cerinţe esenţiale: să fie util din punct de vedere electoral şi să le îndeplinească doleanţele în materie de alocări bugetare şi numiri în aparatul de stat.

Sigur, e practic imposibil să mulţumeşti pe toată lumea aşa că Liviu Dragnea a încercat să-şi consolideze un nucleu dur de susţinere în teritoriu agregat în principal în zona judeţelor din sud, precum Teleorman, Giurgiu, Dolj sau Olt. Însă cele două eşecuri consecutive, guvernele Grindeanu şi Tudose, presiunea din stradă şi din mass media, atacurile repetate şi virulente ale lui Victor Ponta, care a dorit să-i plătească poliţa pentru debarcarea sa în care Dragnea a avut un rol important, i-au erodat masiv autoritatea care atinsese un vârf după alegerile parlamentare din decembrie 2016. A reuşit totuşi să supravieţuiască în momentul debarcării guvernului Mihai Tudose, în mare măsură datorită faptului că partidul a dorit să păstreze cel puţin aparent impresia de unitate în bătălia pe care o duce cu procurorii din DNA şi cu structuri din interiorul serviciilor secrete. Însă preţul plătit a fost unul consistent. Liviu Dragnea a trebuit să cedeze în mare măsură iniţiativa în favoarea liderilor locali în cazul majorităţii numirilor în guvern, numele miniştrilor fiind practic date în plic de către aceştia.

Iată de ce, deşi nici celelalte două guverne nu au fost o lumină, la instalarea guvernului Dăncilă s-au atins în destule cazuri culmi ale ridicolului. L-am văzut, de pildă, la audierile din Parlament pe proaspătul ministru al Economiei, Dănuţ Andruşcă, căutând, febril şi transpirat, foile pe care se aflau răspunsurile primite la pachet împreună cu întrebările de la colegii de partid. Nu e greu să realizezi că mulţi dintre noii miniştri nu ar fi probabil calificaţi nici măcar pentru poziţii de responsabilitate mult mai modeste şi nu poţi să nu te întrebi ce figură vor face în cursul întâlnirilor cu colegii lor din alte ţări din Uniunea Europeană. E motivul pentru care am auzit în aceste zile rememorări nostalgice ale garniturii de miniştri dintr-un alt guvern PSD, cel condus de Adrian Năstase.

În acest moment e interesant de răspuns la o întrebare importantă. De ce scade constant, chiar dramatic, calitatea cabinetelor instalate la Palatul Victoria în ultimii ani? Sunt mai mulţi factori de luat în consideraţie. Mai întâi, tot mai puţini oameni de valoare sunt dispuşi să intre activ în politică. Pe de o parte au constatat că se vor confrunta imediat, foarte probabil, cu mare de lături din partea unor canale media tot mai partizane. Apoi, au văzut că odată intraţi în jocul politic la nivel mare probabilitatea de a fi vizaţi de anchete DNA creşte considerabil. De altfel, în mod paradoxal, unul dintre efectele evident nedorite ale campaniei anti-corupţie a fost acela că a creat un vid în materie de politicieni de valoare la vârful tuturor partidele, nu doar în PSD, consolidând astfel influenţa exercitată de liderii din teritoriu, mulţi dintre ei personaje de valoare îndoielnică. Care, şi în cazul de faţă, au trimis la Bucureşti un fel de drone politice mediocre, dar docile, dispuse să le servească neclintit agenda personală şi de grup. În plus, chiar şi cei puţini cu un nivel de competenţă rezonabil vor avea mari probleme să promoveze iniţiative dacă acestea lezează cumva interesele activului de partid sau să facă faţă unor presiuni de natură clientelară venite pe aceeaşi filieră. Şi trebuie spus că din acest punct de vedere am fi avut acelaşi tip de deznodământ indiferent dacă Liviu Dragnea ar fi fost sau nu în fruntea PSD. În fapt, e foarte puţin probabil ca să apară în viitorul apropiat vreun lider pesedist capabil să iasă de sub dominaţia baronilor locali. 

Articol preluat de pe zite-ul .ziaruldeiasi.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.