Podul buclucaș
De câtăva vreme, pe toate posturile de comunicare – radio, TV, presă, pe „mobile”, chiar și verbal – nu se discută decât despre „podul ăla de pe Siret care s-a rupt în două”. Fiecare comentator, indiferent de ce știe sau se pricepe, vine cu idei, cu presupuneri, cu suspiciuni, cu „argumente” deși, cel puțin deocamdată, singurul adevăr, singura realitate incontestabilă este aceea că podul s-a frânt la mijloc, precum o macaroană, locul respectiv devenind un fel de loc de pelerinaj pentru cine vrei și nu vrei.
Întâmplarea asta (nefericită, desigur) mi-a adus aminte de o carte citită pe ascuns, cu mulți ani în urmă (și o să vedeți, la sfârșit, de ce se citea „pe ascuns”), o carte scrisă de patru indivizi americani care, ca toți americanii când n-au ce face, au avut niște idei... „trănznite”. Constatând dânșii că în lumea lor se petrec fel de fel de lucruri „inexplicabile” (spre exemplu, case care se prăbușersc „de la sine”, trenuri care deraiază, poduri care și ele se prăbușesc, calitatea proastă a unor construcții, falimentul „inexplicabil” al unor firme, ș.a.m.d.) s-au apucat să răscolească dosarele unor asemenea evenimente . Ș tot căutând și răscolind ei așa, ca niște obsedați, cauzele unui morman de eșecuri, ajung la o concluzie pe care și-au publicat-o în cartea respectivă.
Dar, să vă redau câteva exemple.
Un eminent cercetător științific de la un mare institut, pentru meritele sale incontestabile este promovat – din funcția de șef de laborator, în aceea de manager șef. După nici un an de zile, în institutul respectiv se instalase un haos din care nimeni nu mai știa pe unde să o scoată la capăt. Un alt exemplu: la un mare atelier de reparații auto se remarcă prin priceperea sa un mecanic. Talent, nu alta! Este promovat șef de garaj și... dezastru. Alt caz: un medic renumit de la o reputată clinică, șef de secție, este la rândul său promovat (pe merit, desigur) pe postul de director. Brusc, se înmulțesc, alarmant, cazurile de morbiditate și (din păcate) de mortalitate. La o școală de șoferi este remarcat un bărbat, „as” în materie de condus mașinile. Ajunge (pe merit, desigur) un fel de asociat cu patronul, având responsabilități manageriale. „Școala” mai-mai să dea faliment; cei mai mulți dintre „învățăcei”, lăsați pe mâna altor „profesori”, pică cu succes la examene. Cine e de vină?
Și cartea, continuă cu câteva zeci de exemple de cazuri asemănătoare soldate cu consecințe negative, unele chiar dramatice. Care să fi fost cauzele? s-au întrebat curioșii autori. Punând cap la cap toată acea impresionantă cazuistică, dânșii au ajuns la concluzia că toate „necazuile” s-au datorat unui factor... ignorat până atunci de toți cei care au patronat diversele inițiative și anume: cei promovați, prin promovare, și-au atins de fapt nivelul lor de incompetență. Așa s-a născut în domeniul „sociologiei muncii”, ceea ce se numește, ”Principiul lui Peter”.
Sintetizat, acest principiu sună cam așa: ORICE PERSOANĂ CARE AVANSEAZA IERARHIC ÎN CADRUL ACTIVITĂȚII SALE, RISCĂ, LA UN MOMENT DAT, SĂ-ȘI ATINGĂ NIVELUL DE INCOMPETENȚĂ. (Paranteză: înțelegeți acum de ce acea carte nu a avut voie să apară în România în anii trecuți. Aluzia ar fi fost prea directă).
Această concluzie, luată în foarte serios de americani, a determinat importante schimbări în acțiunile de angajare și de promovare în economia ameriană. Brusc, au căpătat o mare importanță, în cadrul proceselor de promovare și selecționare a persoanelor, specialiștii în psiohologia muncii, cărora le-a revenit responsabilitatea de a identifica (prin testări specifice) potențele profesionale ale celor propuși pentru angajări și promovări.
Revenind acum la „podul nostru buclucaș”.
Dacă este să găsim, cu obiectivitate, cine este sau cine sunt vinovații, cred că ne putem lămuri cu destulă obiectivitate amintindu-ne de „Principiul lui Peter”: cineva (nu se știe, încă, cine, dar se va afla) și-a depășit, acolo, nivelul de incompetență. Din vina CUI? Asta este deja o altă problemă. Auzim cu că deja de fac aluzii politice ceea ce impune multă prudență pentru a nu stârni cine știe ce războaie. CĂ NUMAI ASTA NE MAI LIPSEA! Că acest principiu se poate aplica, cred eu, și în politcă. Ia gândiți puțin!
Victor Simion
