„Palavras! Palavras! Palavras!” (adică „Vorbe!... Vorbe!... Vorbe!”), un cântec la modă
Trăim zile cu semnificație istorică: pentru prima oară după mai bine de o jumătate de secol (cel puțin) România este scuturată de o grevă generală! Și cine o face? Nu muncitorii, nu producătorii de bunuri materiale, nu producătorii agricoli ci...cadrele didactice, adică intelectualii, ”producătorii de valori educative”, producătorii de valori funcționale. Formatorii schimbului de mâine ai societății românești. Asta da premieră! Dece s-a ajuns până aici? Toată lumea vorbește, emite factori cauzali, judecă, dă sentințe, acceptă, condamnă, după cum resimte acest fenomen.
Zilele acestea (o fi o simplă coincidență?) pe un post de radio am auzit o cunoscută melodie italiană ale cărei cuvinte relatau dialogul dintre o tânără și „un el”; ”un el” un fel de aventurier care o părăsise „pe ea” și acum, cuprins de regrete, dorea să revină la vechea dragoste, promițând, jurându-se în toate modurile cum că s-a cumințit, o iubește, va fi cel mai...etc, etc, etc. La toate promisiunile înșirate de „păcătos”, ”ea” îi dădea un singur răspuns: „PALAVRAS! PALAVRAS! PALAVRAS!, adică „Vorbe!... Vorbe!... Vorbe!”
Fără să vreau am făcut o asociere între greviști și...putere, adică domnii guvernanți. Ultimii vin cu fel de fel de ”jurăminte” și promisiuni (că se va face, că se reface, că vom respecta, că vom îndrepta ș.a.m.d.), doar-doar profesorii se vor lăsa înduioșați și vor reveni, smeriți, la clase. De aproape trei săptămâni unii promit iar ceilalți nu mai cred o iotă din promisiunile conjuncturale ale acestora și le răspund, la fel ca în cântecul italian: „PALAVRE!... PALAVRE!... PALAVRE!...”
Și cum să-i crezi pe „promițători” când de atâția amar de ani s-au înșiruit în „folclorul nostru politic” numai și numai promisiuni! Am încercat să aflu cam câți diriguitori ai educației s-au perindat, în ultimii 3o de ani, pe la ministerul de resort: am identificat ”numai” 30 de miniștri (poate cu unul în plus sau în minus să fi scăpat „pe ici pe colo”, vorba lui Caragiale). Dar cam tot TREIZECI mi-au ieșit!!?? Dumnezeule mare!
Și, mă rog, ce-au făcut acești 30 de „apostoli ai învățământului” în mandatul lor?
Păi, ceea ce trebuiau să facă: adică...politică!, fiindcă de-asta au fost puși acolo. Să facă po-li-ti-că! Politica partidului care i-a proțăpit în fotoliul educației din România.
Fiecare ministru efemer a răsucit cârma corabiei „Educației și Învățământului” după cum i-a bătut vântul (politic) în pânze: ba la dreapta, ba la stânga, ba către Vest, ba către alte orizonturi, așa încât era aproape firesc să ne așteptăm ca biata și bătrâna corabie să să se hodorogească, să ia apă din plin, gata-gata să se scufunde. Asta îmi aduce aminte de cunoscuta baladă a Meșterului Manole: ce ziua făcea, noaptea se surpa! Cam așa și cu minștrii: ce unul iniția, urmașul schimba! Și tot așa lună de lună, an de an, până s-a ajuns, iată, la ruinarea unui sistem (”Sistem?” Oare a existat ”un sistem coerent” în învățământ? Ce ziceți?). În asemenea condiții, programul ”România educată” mi se pare o glumă. Cine pe cine să educe?
Se pare însă că melodia cu „Palavras” a devenit un șlagăr pe la noi fiindcă observ că și alte formațiuni sociale au început să o fredoneze în cadrul acelor manifestări ale entuziasmului popular numite mitinguri. Ia te uită! Da dom'le, se dovedește indubitabil cum că ”românii au talent” pentru a cita o populară emisiune. Un cor la nivel național în care zeci de mii de participanți să cânte, la unison, îmtr-o deplină armonie, aceeași melodie, nu poate trece neobservat; e de propus în „Cartea recordurilor”.
Problema fără răspuns (deocamdată) este: de unde să se ia fonduri? „De unde gologani” vorba unui cuplet de-al lui Tănase. Că doar n-o să se ia de la formațiunile nominalizate ca „talentate politic?” Nici de la....și nici de la...Iar de la....Exclus!. Că, nici dacă ar vrea, nu ar avea de unde: de la multinaționale, de la marii investitori străini, de la companiile care au „închiriat” bunurile țării? Doamne ferește! Și atunci?
Mai scumpim discret, pe ici pe colo, mai inventăm niște mici impozite, mai...că românul, se știe: e teribil de inventiv! O să vedeți!
Cică se tergiversează intenționat”rotația” politică pe la Piața Victoriei unde se promisese un „sens giratoriu”: adică cei actuali vor respectarea normelor stabilite penru ”circulația la fața locului” (fiindcă vor cu orice preț să scape de ”cartoful fierbinte” al ”coriștilor”) dar cei care ar veni la rând ”la giratoriu” n-au nici-un interes să o facă, adică „să se angajeze”; păi ce interes au: să scadă în sondaje? Ei, ași! Dilemă mare, dom-le!
L-am auzit, mai zilele trecute, pe un fost mare politician emițând o soluție, cică, salvatoare: să se naționalizeze principalele surse de venituri naționale pentru ca Statul să dispună cum știe el de cuviință și potrivit priorităților sale, de veniturile țării. (în paranteză, fie spus, am auzit că și pe alte meleaguri s-ar vehicula o asemenea idee). Să fim serioși! Vine Madam Bruxelleza și te trage de ciuf cât ai zice pește! Păi ce, ești de capul tău?
Până atunci, vă rog, distinși compatrioți rețineți șlagărul zilei: PAROLE, PAROLE, PAROLE! Poate aveți norocul să câștigați un premiu. O creștere de salariu!
Prof. Victor Simion
