O radiografie de etapă a actualei crize guvernamentale
Se va încurca oare USR-Plus în propriile fente politice? Cel mai probabil o potenţială revenire a sa la guvernare, pe care nu scapă nici o ocazie să spună că şi-o doreşte, se va face în condiţii mai puţin favorabile ca acum, indiferent cine va ocupa poziţia de prim-ministru.
Cine câştigă şi cine pierde în actuala criză politică? Şi care sunt mizele reale, nu cele declarate, aflate în joc? Pentru că în ceea ce priveşte consecinţele, mai ales din punct de vedere economic, nu sunt multe de spus, acestea vor fi severe. Situaţia ar fi fost oricum complicată, chiar în condiţiile unui guvern stabil şi relativ performant. Suntem într-un moment de mutaţii geopolitice majore, foarte probabil accelerate de dezastruoasa retragere americană din Afganistan gestionată de o administraţie care nu doar că şi-a construit echipa dând prioritate criteriilor ideologice în dauna competenţei, dar este şi hotărâtă să angajeze în perioada următoare, iresponsabil în opinia multor analişti, cheltuieli de trilioane de dolari. Inflaţia record din America, spre 5 procente, va avea reverberaţii globale. Iar utopicele Green Deal-uri de peste Ocean şi din Europa, motivate şi acestea în principal ideologic, vor avea şi ele efecte economice negative majore în tot spaţiul occidental. Creşterea costurilor cu energia de la noi fiind unul dintre acestea.
Suntem martorii unui scandal politic cu scene care frizează absurdul, cu un partid care, deşi nu uită să menţioneze în fiecare declaraţie publică cât de mult doreşte să rămână la guvernare, animat bineînţeles, după cum, din nou, suntem asiguraţi permanent, doar de dorinţa de a face reforme şi de „a opri hoţia”, a decis să depună o moţiune de cenzură împotriva guvernului din care încă face parte împreună cu o formaţiune politică considerată până mai ieri total nefrecventabilă. USRPlus avea o alternativă, putea să forţeze schimbarea lui Florin Cîţu din funcţia de prim-ministru dându-şi în bloc demisia din guvern ceea ce, datorită modificării structurii coaliţiei aflate la guvernare, îi obliga pe liberali să ceară un vot de încredere în Parlament. Nu a făcut-o pentru că nu a dorit nici un moment să se creadă cumva că partidul ar dori să plece de la guvernare. Pentru liniştirea propriilor membri, abia instalaţi în aparatul guvernamental şi în administraţia publică, la nivel naţional şi local, era important ca acest mesaj să fie cât mai clar receptat.
În principiu, PSD iese cel mai bine din acest balet politic, dar doar din punct de vedere relativ pentru că există în populaţie un imens sentiment de nemulţumire, de frustrare, în ansamblu faţă de întreaga clasă politică. Problema PSD-ului este că, deşi este bucuros să capitalizeze în favoarea sa acest „semi-divorţ” guvernamental, în realitate, în ciuda unor declaraţii contrarii, nu îşi doreşte mai deloc să intre la guvernare. Nici acum, nici dacă s-ar ajunge la nişte alegeri anticipate (oricum cvasi-imposibil de obţinut, după cum ştim) pe care le-ar câştiga fără probleme, şi încă decisiv dacă ar fi să ne luăm după ultimele sondaje de opinie. Vine o perioadă cumplit de grea, iar pesediştii ştiu foarte bine că nu ar avea resurse să îndeplinească aproape nici una dintre măsurile pe care le solicită acum guvernului, precum creşterea semnificativă a pensiilor.
E uşor să critici demagogic seria de împrumuturi făcute de actualul guvern, dar e mult mai greu să explici cum altfel, în condiţii de deficit, fără să ridici taxele, ai putea plăti salariile şi pensiile. Asta apropo şi de cei care se întreabă permanent pe la televiziuni, pe pilot automat, ce se face cu banii împrumutaţi. Cumulate salariile şi pensiile reprezentau acum 5 ani în jur de 65 de procente din buget, o pondere oricum ridicată. Însă de atunci au crescut exploziv. În 2019, sub guvernarea PSD, ajunseseră deja la 81 de procente, iar în 2020, pe fondul căderii economice masive provocate de pandemie au ajuns să reprezinte peste 96 de procente din toate veniturile statului. Sigur, e foarte bine să creşti salariile bugetarilor, să creşti şi pensiile, dar acest demers trebuie să fie unul sustenabil. După cum nu sunt sustenabile pe termen mai lung anomalii precum această discrepanţă enormă între veniturile salariaţilor bugetari în raport cu ale celor din mediul privat. Conform unui articol din Ziarul Financiar, salariul mediu net în administraţia publică era 5680 lei (circa 1150 euro), adică cu 70 de procente mai mare decât cel mediu pe economie, de 3340 lei (circa 675 euro). Nu mai există nici o altă ţară în Europa unde să se întâlnească o astfel de situaţie, de regulă cifrele sunt apropiate. Aceste lucruri trebuie spuse, explicate, şi obligatoriu reglate în timp. Altfel se va ajunge inevitabil la blocaj, ca în 2010-2011. Însă până acum premierul Cîţu, care ştie foarte bine această situaţie critică, a preferat, din motive legate de bătălia sa pentru câştigarea şefiei PNL, să adopte un ton triumfalist vorbindu-ne doar despre creşterea economică, preferând să eludeze aspectele critice. De pildă, în materie de exporturi şi importuri de produse şi servicii, România a înregistrat un deficit de 4,2 procente din PIB în 2019 şi de 4,4 în 2020. Spre comparaţie, Polonia a fost pe plus în 2020 (6,8 procente din PIB), la fel şi Cehia (6,9 procente din PIB) sau chiar Bulgaria (1,7 procente din PIB).
Acest tablou, deloc încurajator, plus faptul că sunt multe necunoscute legate de evoluţiile viitoare din economia mondială, în particular din cea europeană, nu-i îndeamnă deloc pe pesedişti să dorească o intrare la guvernare. Acest element este în avantajul liberalilor, este atuul lor în tot acest joc politic legat de potenţiala moţiune de cenzură. Cu preţul unui potenţial cost politic, acela de a fi acuzat că se pregăteşte refacerea USL, teorie evident alimentată în special de userişti şi de suporterii lor. La rândul său, PSD trebuie cumva să mimeze totuşi prin declaraţiile din spaţiul public că vrea să salveze ţara, doborând acest „guvern falimentar”. Aşa că e încă neclar cum vor evolua lucrurile în perioada viitoare, ce chestiuni de procedură vor fi invocate privitoare la semnăturile de pe lista USRPlus - AUR sau cum va justifica PSD o eventuală distanţare de moţiune. Am văzut deja, de pildă, că Marcel Ciolacu s-a referit la faptul că ei nu doresc doar să-l dea jos pe Florin Cîţu, ci să debarce definitiv întreaga garnitură de guvernare, variantă de care USRPlus nu este deloc interesată.
Dar ce vrea USRPlus să rămână la guvernare în nişte vremuri atât de tulburi, în ciuda marilor animozităţi cu liberalii? O primă explicaţie este aceea că activiştii partidului gustă pentru prima oară din plăcerea de a avea acces la resurse şi influenţă. Este greu să le spui acum că la mai puţin de un an trebuie să renunţe brusc la toate aceste avantaje şi beneficii. Apoi, mai este tradiţionala clientelă a oricărui partid politic, oameni sau grupuri de afaceri care l-au sprijinit şi aşteaptă mai mici sau mai mari recompense. În afara de asta sunt în joc mize financiare şi de influenţă importante. Pentru a compensa faptul că având oameni puţini în structurile locale nu pot beneficia cine ştie ce de cele 10 miliarde de euro alocate prin programul PNLD 3, USRPlus ar vrea gestioneze alte 10 miliarde de euro pentru un aşa numit fond de investiţii în domeniul sănătăţii. E drept, în acest moment este complet neclar de unde vor veni banii pentru aceste proiecte grandioase însă asta nu-i împiedică pe actorii politici să se bată pentru ele.
Însă probabil principala coliziune care a dus la actuala criză a venit din altă parte, de la bătălia pentru controlul asupra structurilor din Parchetul General, în special DNA. Profitând de o schimbare de legislaţie introdusă în cursul guvernării PSD - Dragnea prin care preşedintele era scos din joc în procesul legat de aceste numiri cheie fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, dorea să ofere USRPlus această enormă pârghie de influenţă în Justiţie sărindu-l cu totul pe Klaus Iohannis, care a fost evident profund deranjat. Motiv pentru care ministrul cu pricina a şi fost prompt îndepărtat. El a încercat ulterior să ne spună cum a fost astfel împiedicat să se lupte pentru independenţa Justiţiei fiind sabotat atât în demersul de desemnare prin concurs a procurorilor cu funcţii de conducere în parchete, cât şi în acela de desfiinţare a SIIJ. Însă trebuie să fii din cale afară de naiv să crezi în povestea livrată de Stelian Ion despre „concursurile” organizate pentru ocuparea unor funcţii cheie din parchete. Astfel de „concursuri” seamană cu cele care se organizau în trecut pentru ocuparea funcţiilor de prefecţi, care erau consideraţi funcţionari publici (încadrare ridicolă la care s-a renunţat între timp), în urma cărora erau bineînţeles declaraţi cîştigători cei desemnaţi de partidele de la guvernare, inclusiv cu respectarea unui algoritm dacă era vorba de o coaliţie. Controlul justiţiei este o miza esenţială, îţi oferă o pârghie majoră de putere. USRPlus ştie foarte bine asta (mai ales că are de rezolvat şi unele chestiuni delicate, precum problema acuzelor de fraudare a alegerilor de la Sectorul 1 din Bucureşti), după cum la fel de bine ştie asta şi Klaus Iohannis, care nu vrea nici el să renunţe la acest instrument redutabil. Dacă mai reuseşti să şi desfiinţezi SIIJ cu trimiterea dosarelor la DNA, aşa cum vrea USRPlus, nu e greu să ne imaginăm ce se va întâmpla. Ştim deja asta din trecut.
Între timp, după intervenţia preşedintelui care i-a acuzat pe cei de la USRPlus că fac „un joc politic meschin” şi că „s-au discreditat iremediabil în faţa românilor, a propriului electorat” prin alianţa cu AUR, „un afront adus românilor”, tensiunile dintre partidul lui Dan Barna şi Dacian Cioloş, pe de o parte, şi liberali şi Klaus Iohannis, pe de alta, au crescut şi mai mult în intensitate. E adevărat, conflictul între Florin Cîţu, sprijinit de Cotroceni, şi Ludovic Orban ar putea să fie în teorie exploatat de USRPlus, însă marja de manevră a lui Ludovic Orban este totuşi limitată. Majoritatea useriştilor sunt atât de nepopulari printre liberali, încât o astfel de colaborare ar fi extrem de prost privită. Pe de altă parte, sprijinul necondiţionat acordat unui prim ministru evident mediocru, cu destule probleme de CV, un comunicator execrabil, arogant, capabil de gafe în serie (ultima este cea în care aflat pe holurile Parlamentului îl întreba pe George Simion dacă a trecut pe la casieria de la Ambasada Rusiei, o replică ieftină, de mahala, incompatibilă cu poziţia de prim ministru) devine tot mai costisitor pentru PNL şi chiar pentru preşedinte, principalul sponsor al lui Florin Cîţu.
Este însă foarte posibil ca şi USRPlus să se fi încurcat în propriile fente politice. Şi-a lipit de CV-ul politic eticheta cu colaborarea cu AUR lucru pe care adversarii săi politici îl vor reaminti des, oricât vor încerca useriştii să-l minimalizeze. Cu un folos îndoielnic. Chiar dacă se va ajunge în situaţia în care Florin Cîţu va fi demis şi Klaus Iohannis va decide să meargă pe o altă variantă de premier, ceea ce USRPlus ar putea considera o victorie, o revenire a acestora din urmă la guvernare se va face foarte probabil în condiţii mai vitrege. De pildă prin pierderea poziţiei de ministru al Justiţiei. Însă dincolo de asta există o certitudine: relaţiile dintre PNL şi USRPlus, o formaţiune pentru care diferenţa între a fi la putere şi a fi în opoziţie pare aproape inexistentă, vor rămâne extrem de încordate, ceea ce va afecta evident şi calitatea guvernării.
Text preluat de pe site-ul ziaruldeiasi.ro
