La dresor
- Bună ziua. Am auzit că dumneavoastră faceţi dresură pentru animale de companie.
- Corect! Aţi auzit bine. Dresăm căţei, pisici, papagali, maimuţe, şerpişori, râme...
- Mi-am cumpărat şi eu un căţel de rasă şi aş vrea să-l dresez. Se poate?
- Se poate, cum să nu se poată. Şi ce rasă e căţeluşul dumneavoastră?
- Tiorolezo-carpatin de Dămăroaia.
- Oho! Rasă nobilă! Şi... cam ce-aţi vrea să-l învăţăm?
- Păi...ştiu eu? Cam ce se învaţă, în mod obişnuit, un câine....
- Nu-i chiar așa. În primul rând că e vorba un câine de rasă și vreți să vă fie un bun însoțitor în viață, nu?
- Cam așa ceva. Am văzut un film cu un câine...”Rex”, îi zicea. Păi...cam așa ceva aș vrea...să învețe și al meu.
- Perfect!. Atunci să începem; începem cu ceva simplu: cu... lătratul. Ştie să latre?
- Ştie, că de-aia e câine, nu?
- Bun! Şi cum latră?
- Păi cum să latre? Ca orice câine, nu?: Ham! Ham! Ham!...
- Staţi aşa! Păi aşa latră orice maidanez. Câinele dumneavoastră este de rasă nobilă, nu? El trebuie să aibă personalitate. Nu este câinele cel mai bun prieten al omului? Nu trebuie să aibă şi el personalitate ca oricare dintre noi?
- Păi...da!
- Atunci haideţi să-l învăţăm să latre cu personalitate. De acord?
- De acord.
- Atunci (notează pe un carnet): „Lătrat cu personalitate”. Asta vă costă 500 de lei. Buuun!
Mergem mai departe: cu ce fel de personalitate doriţi să-l învăţăm să latre?
- Cum adică, „cu ce fel de personalitate?”
- Foarte simplu: „cu personalitate” nu înseamnă aşa...un hămăit la modul general: ”Ham-Ham- Ham!” și gata. E banal, e vulgar. Așa latră maidanezii. Aici e ca la oameni: fiecare avem propriul nostru „lătrat”, adică timbru al vocii. Fiindcă avem şi nuanţe, nu? Una e când lătrăm, alta e când doar mârâim și ne arătăm doar colții, alta e când ne gudurăm pe lângă cineva și alta e când facem curte unei dudui, nu ? E foarte important să nu latre când nu trebuie și, mai ales, la cine nu trebuie. Nu mai spun de situația când îţi bate fiscul la uşă și ”prietenul” dumneavoastră începe să latre ce nu trebuie...Deci, cum vreţi să latre?
- Păi...știu eu...să zicem...cu afecţiune. E mai...neutru...mai ambiguu...
- „Cu afecţiune!”. Adică aşa: ”hauuuu...hauuu!”. Am notat. ”Afecținea” vă costă 350 de lei.
- Și, dacă se poate, să dea și din coadă...
-Se poate, cum să nu! Dar să știți că ”datul din coadă” se plătește separat!. ”Datul din coadă” se face, și el, în mai multe feluri:”cu umilință” (”cu coada între picioare”, cum se zice), ”cu mândrie” (coada drept în sus), ”cu neîncredere” (se agită, nesigur, în lateral)...ș.a.m.d..Nu e așa de simplu. Asta vă costă, cu totul, ”Afecținea” și ”Datul din coandă”, 500 de lei . Altceva?
- Păi...să înveţe să meargă ”la picior”, aşa cum fac câinii poliţişti.
- Corect! Deci notăm: „să meargă la picior”! Perfect! Asta înseamnă că nu trebuie să iasă din ritmul, din pasul și ordinul stăpânului. Mai ales ”din ordinul stăpânului”.Că altfel o ia razna, scapă din lesă, mai mușcă pe cine nu trebuie și e de rău. Puteți plăti cu funcția.... Asta vă mai costă 1000 de lei. E mai scump dar merită! Vă poate salvează funcția sau chiar viața (politică)...
Mai departe: aţi observat cumva dacă fugăreşte pisici?
- Păi... ştiu eu? Că n-am pisici în casă.
- Nu contează. Dar, să zicem, dacă vede pe afară o pisică, o mâță, şi începe să latre şi să o fugărească, ce-o să faceţi?
- Fug după el să-l opresc.
- Ei aşi! Cum să-l opriţi? Că ăştia, rasele astea nobile, sunt ca politicienii: până nu-şi distrug adversarul, până nu-l fac harcea-parcea nu se lasă. Nu domnule, soluția cea mai bună este să îl dresăm „să nu se dea la pisici”! Mai ales la alea negre. Că alea zgârie rău. Hai să punem şi pentru asta încă 1000 de lei.
- Staţi aşa: păi ce, fugăritul unei mâţe e mai scump decât fugăritul unui denunţător? Că aia e pe gratis!
- Dom-le, asta înseamnă ca patrupedul dumneavoastră nu cumva să confunde ”o mâță” cu un politician. Înțelegeți nuanța, nu? Că, dacă latră la un politician sau, și mai rău, dacă îl mai și mușcă de ceva sau de undeva, s-ar putea s-o încurcați, nu? Eu vă propun ceva mai practic: să-l învățăm cum să se gudure pe lângă ăștia, că e mai bine. Și nu vă costă mult: doar 500 de lei. Dar zău că merită! ”Guduratul” face, e la modă, se poartă pe la toate casele ”bune”. E de perspectivă...
- Și dacă se întâmplă să se gudure pe lângă cine nu trebuie, eu ce mă fac? Cine mă despăgubește?
- Dom-le, noi suntem o firmă serioasă: uite, vă dăm garanție o lesă electronică. Dacă simțiți că o ia razna apăsați pe butonul roșu (ăsta îi semnalează că-i tăiați din rația de mâncare) și să vedeți cum se liniștește.
- Ar mai fi o problemă: unde îl obișnuiesc că trebuie să-și facă...nevoile? (Scuzați de întrebare).
-Păi, stimate domn, aici e simplu: există o lege care-l obligă pe orice posesor de cățeluș să poarte cu sine o măturică și un săculeț pentru strângerea...”deșeurilor”. Trebuie să lăsați curat pe unde treceți că altfel vă prinde DNA-ul, (”Direcția Națională Antimurdărie”), și vă amendează cu ani grei ani de...curățenie. Atenție numai să nu-și ridice piciorul și să o facă pe pantalonul cui nu trebuie. Că atunci, chiar că ați încurcat-o!
- Și...cam cât timp durează dresajul?
- Când vă trebuie ?
- Păi...cam până în alegeri...Că, poate, prind și eu un post de parlamentar. Să mai apuc să gust și eu din ceva ”cărniță”....Că până acum, doar oase am ros...
- De acord. HAM! HAM!
Prof. Victor Simion