„Hora Unirii cu huiduieli în Vrancea – Când memoria națională este fluierată în Piața Unirii”
-
Un text de conștiință semnat de profesorul Costică Neagu despre respect, educație și limitele protestului la sărbătorirea Unirii Principatelor în Vrancea
Rezonanțe...Hora Unirii cu... huiduieli...!
DE CE FLUIERĂM ÎN BISERICĂ...?!
De ani de zile, aș putea spune că din totdeauna, am fost ,,prezent” la serbarea ,,Unirii Principatelor”. Despre Alexandru Ioan Cuza și Moș Ion Roată am aflat din copilărie, iar Hora Unirii am cântat-o cu mare plăcere, înainte de a înțelege ceva din ,,vorbele” cântecului.
Pe măsură ce anii au trecut, copilul de altădată a început să înțeleagă mersul istoriei noastre, multe evenimente au început să capete adevăratele culori și sensuri, ,,Moș Ion Roată și Unirea”, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Peneș Curcanul, Baba Vrâncioaia, Ștefan cel Mare și Sfânt... au rămas în sufletul meu, cu aceeași aureolă de neatins, precum sfinții din biserica satului unde mă duceam de mâna tatălui meu.
Erau și pe atunci (secolul trecut) tot felul de drame sociale, dar părinții noștri nu amestecau lucrurile și nu ne perverteau sufletele din cea mai fragedă copilărie, ne lăsau pe noi să înțelegem mersul lumii, iar ce era sfânt pentru ei era și pentru copiii lor. Mult mai târziu am aflat de la Ion Diaconu adevărul despre aniversarea Centenarului Unirii Principatelor, 24 Ianuarie 1959. (vezi C. Neagu, Simion Mehedinți, corespondența, pp. 401-402)
Am fost și azi în Piața Unirii. Spre deosebire de altădată, oamenii nu mai erau surprinși/revoltați că sunt controlați la intrare. Asta e de bine, începem să acceptăm regulile – vizită de gradul zero. Ceea ce m-a surprins neplăcut (și nu numai pe mine), a fost faptul că atunci când s-a anunțat începerea festivităților unii au început să urle - ,,demisia!”, ,,demisia”! M-am întrebat în sinea mea: oare cine ar trebui să demisioneze, Alexandru Ioan Cuza?, că el a făcut Unirea și despre Unire este vorba!? Dar tot în acel moment, mi-a venit în minte o veche vorbă românească: ,,A fluierat în biserică!”
M-am uitat mai atent să văd cine ,,fluieră în biserică”, deoarece Unirea Principatelor este una dintre ,,Bisericile” cele mai prețioase ale neamului românesc. Ca să ne înțelegem mai bine istoria neamului trebuie să reamintim contemporanilor faptul că Unirea de la 1859 a fost unul din primele Proiecte Europene de pe timpul când ,,Uniunea Europeană”, nici măcar nu mijise în mințile europenilor, dovadă faptul că în secolul trecut, umanitatea a fost zguduită de două conflagrații mondiale, ambele plecate din Europa.
M-am uitat împrejurul meu să văd cine huiduie și am văzut grupuri răzlețe de ,,protestatari”, dar am văzut și oameni care se îndepărtau supărați de cercul gălăgioșilor, unii dintre ei cu copii mici de mână. Nedumerirea și supărarea mea s-a mai potolit atunci când am auzit un copil întrebând pe mama sa: - Mamă, de ce strigă oamenii aceștia?! N-am auzit și nu știu ce i-a răspuns mama fiului ei, pentru că nu se cădea să trag cu urechea, dar mi-au venit în minte mai multe întrebări... retorice, desigur!
● Care este contribuția familiei, a școlii și a comunității la educarea generației tinere pentru muncă, pentru valoriși idealuri?
Cine poate să ne spună cum s-a ajuns la faptul că ,,Doamna învățătoare”, altădată a doua ,,mamă”, astăzi a devenit un personaj către care copiii și apoi elevii mai mari nu se mai îndreaptă cu drag, respect și încredere!?
● Cine poate explica consacrarea acestor ,,valori noi” ale limbii române în care se afirmă următoarele: Partidele politice sunt ,,grupuri de interese”! sau Hoții sunt ,,băieți deștepți”! și nimeni nu se revoltă: nici politicienii, nici oamenii de afaceri cinstiți și autentici, nici justiția. Fiecare dintre cei vizați, zâmbește cu subînțeles și merge mai departe.
Vă rog să observați că deja s-au născut și se nasc proverbele, vorbele de duh. Limba română nu minte niciodată, limba este îmbrăcămintea sufletului sau cum ar zice Mehedinți – ,,Noi plecăm, dar cântarul rămâne.”
● Mă întorc la evenimentele de azi din ,,Biserica Unirii” și îi întreb pe politicieni și pe cei care azi ,,fluierau în biserică” chiar dacă nu sunt membri vreunui partid, ar fi în stare să se sacrifice pentru ideile pe care le flutură prin ședințe, pe la demonstrații și prin rețele sociale, să nu se dezică de cele afirmate, dacă ar fi în situații limită cum a fost Cuza, Sfinții închisorilor sau chiar Antonescu, Ceaușescu în fața plutoanelor de execuție!?
Oare chiar nu simțim ironia și desconsiderarea tăioasă a cuvintelor postac, aplaudac, lipitor de afișe, politica e o târfă etc.
Apreciem cu toții precizarea Președintelui privind dreptul fiecărui cetățean, dar nu dreptul de ,,a fluiera în biserică”, nu încălcarea dreptului celor care vin să asiste sau să depună un omagiu pentru un eveniment, să asculte Imnul Național, în care cred din adâncul sufletului.
Când merg în Piața Unirii sau la alte evenimente de acest fel, mă gândesc la bunicii mei care au murit în Primul Război (ambii mei părinți au fost orfani de război de la șase ani), mă gândesc la străbunicul meu care a murit la Grivița.
Dacă un ministru a demisionat pentru că a sorbit o gură de cafea în timpul Imnului Național, atunci e de așteptat o lege (Lege ferenda), care să interzică asemenea ,,proteste” la evenimente solemne cu impact emoțional asupra întregului popor.
Asemenea huiduieli le consider ,,crimă de leznațiune”, ca să nu mai vorbim de efectele negative pe care acestea le au asupra celor prezenți la asemenea evenimente.
Și o ultimă întrebare: Mai avem noi ceva sfânt?! Sper!
Trăiască România! Trăiască Unirea Principatelor!
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Invidia – „umbra de gheață” a sufletului: reflecția scriitoarei vrâncene Maria Cernătescu despre una dintre cele mai periculoase patimi umane
De același autor
