„Gluma cu glonțul” și tăcerea statului: semnal de alarmă care trebuie să ajungă și în Vrancea
Editorial semnat de Gheorghe Mocanu: între ironie și pericol real – cum banalizarea violenței devine o amenințare pentru întreaga societate, inclusiv pentru comunitățile locale din Vrancea.
„Gluma cu glonțul și statul care râde”
Există momente în care o societate își devoalează, fără mască, reflexele cele mai periculoase. Acesta este unul dintre ele. Un individ iese în spațiul public și cere bani pentru asasinarea președintelui — fie el și Nicușor Dan — iar reacția oficială? O ridicare din umeri ambalată în întrebări sterile: „Dar dacă a fost o glumă?”
O glumă.
În ce moment a devenit solicitarea unei crime cu premeditare o categorie de umor discutabil? În ce manual de drept penal scrie că instigarea la omor intră, provizoriu, la divertisment până când autoritățile se hotărăsc dacă râd sau nu?
Presa, în loc să fie câine de pază, pare mai degrabă un comentator de stand-up: analizează tonul, contextul, intenția. Autoritățile, în loc să acționeze, filozofează. Între timp, în subsolul internetului, alții își anunță disponibilitatea de a contribui financiar. Nu unul, nu doi. Mai mulți. Suficient cât să nu mai poți invoca „excentricitatea” unui singur dezechilibrat.
Și totuși, statul român stă pe gânduri.
Nu, problema nu este că ar trebui să aruncăm oameni în cătușe fără probe. Problema este că nici măcar reacția de urgență nu mai există. Că în fața unei posibile amenințări la adresa vieții unui demnitar, prima reacție este relativizarea. Am ajuns să negociem evidența, să punem sub semnul întrebării ceea ce, în orice stat sănătos, declanșează automat mecanisme de intervenție.
În alte țări, nu pentru că ar fi mai isterice, ci pentru că sunt mai lucide, astfel de „glume” se tratează ca potențiale fapte penale din primul minut. Se investighează, se verifică, se previne. Nu se dezbate dacă autorul a zâmbit când a scris.
La noi, însă, pare că așteptăm să vedem dacă glonțul chiar pleacă din țeavă, ca să ne convingem că nu era metaforă.
Această lentoare nu este doar ridicolă. Este periculoasă. Pentru că transmite un mesaj limpede: că există o zonă gri în care poți instiga la violență și vei primi, în schimb, o perioadă de grație mediatică. O dezbatere. O interpretare.
Iar când statul începe să trateze amenințările ca pe niște bancuri proaste, nu e de mirare că unii încep să le ia în serios.
Gheorghe Mocanu
Scriitor-coaborator ZdV
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Vrancea între democrație și „tătuci”: reflecția scriitorului Gheorghe Mocanu despre obsesia românilor pentru salvatori politici
Gheorghe Mocanu, 8 mai 2026
