Frica lui Misăilă de focșăneni
Pentru un personaj care se laudă că face lungi plimbări prin municipiu, Cristi Misăilă nu se arată prea dornic să dea ochii cu focșănenii. Mai curând, văzând la ultima ședință cum a blocat intrarea în Primărie și a umplut sala Consiliului Local cu funcționari și angajați ai instituțiilor subordonate, am zice că se teme de ei.
Ceea ce, în spirit de glumă, mă îndeamnă să cred că primarul nostru se învârte doar pe coclauri, pe la periferii (așa se explică descoperirea celor 6 ha. de teren), prin cotloane ferite de soare și de ochi indiscreți ori bântuie noaptea, ca vampirii, când marea majoritatea a focșănenilor se odihnesc iar străzile sunt pustii.
Dacă ar coborî, într-adevăr, prin cartiere și prin piețe, printre cetățeni, cum mai făcea predecesorul său, Bacinschi, Cristi Misăilă nu s-ar speria de focșăneni. Le-ar pemite să circule liberi în Primărie pe unde au nevoie, ca să-și rezolve problemele, nu i-ar ține la intrare, ca și cum instituția ar fi o unitate militară secretizată, și nici n-ar pune zbiri de la firmele de pază ori de la poliția locală să-i urmărească și să-i amendeze.
Cristi Misăilă preferă la fel ca șefii săi,să-și țină reprezentațiile doar în fața funcționarilor supravegheați cu ochi de vultur, ca nu cumva să cârcotească ori să caște de plictiseală, de șefi promovați pe criterii de cumetrie sau în baza recomandărilor de la PSD. Subalternii nu îndrăznesc să-l întrerupă și nici să-i atragă atenția că „proiectele sale de anvergură“ cu care se împăunează nu există decât pe hârtie, în fază de PT, DALI și DTAC.
Spre deosebire de funcționari, restul cetățenilor, locuitori ai municipiului Focșani, n-au habar ce sunt și ce conțin strategiile de dezvoltare integrată, programele de investiții, DALI-urile, DTAC+PT-urile și altele. În fapt, dacă veți opri un trecător și veți dori să-i aflați părerea despre asemenea bazaconii, veți descoperi că nici nu-l interesează.
În schimb, se va arăta foarte curios și va dori să afle, de la Cristi Misăilă, când îi va astupa groapa din fața blocului, când îi va curăța buruienile și va amenaja spațiile verzi de pe trotuar, când îi va scădea factura la căldură și apă, când îi va schimba becurile arse în urmă cu zece ani, de pe stradă, când va strânge mormanul de gunoi din colț, pe lângă care muncitorii de la Salubritate trec zilnic, când îi va repara canalizarea ca să nu mai calce în băltoace și să nu se mai umple de noroi de câte ori plouă și alte asemenea mărunțișuri gospodărești.
Sunt întrebări la care Misăilă nu are răspuns.
Pentru că nu este un gospodar care își îngrijește curtea, mă rog, orașul ci un fost organ fiscal.
Or, prin natura lor, organele sunt programate să facă doar trei lucruri: să dea sancțiuni cât mai mari pentru vinovății cât mai mici (satisfacția este maximă când o pot face), să-i calce în picioare și să-și bată joc de cei aflați la dispoziția lor (inclusiv subordonați) și, în al treilea rând, să aibă o atitudine cât mai umilă și cât mai servilă față de șefi.
