Opinii

Eu ce sunt: un contribuabil bun sau unul prost?!

Narcis Herescu
5 feb 2019 2946 vizualizări

Zilele trecute am primit o înștiințare de la ANAF precum că am datorii de plată la ei de 7,56 lei și că dacă nu mă grăbesc urmează executarea silită. Ca să nu mai piardă timpul cu executarea unui insignifiant contribuabil am fugit plin de elan la Finanțe să-mi fac datoria de cetățean, știind cât de greu o duce Guvernul cu banii, mai ales acum, în plină luptă epopeică cu băncile și multinaționalele. Se pare că de fapt nu mai aveam datorii, că eu am pierdut timp și bani de combustibil de pomană, dar asta nu a mai contat: am avut un sentiment de bine, de bun cetățean, sentiment care a persistat până azi, când am aflat de un alt contribuabil, și el cu datorii la stat: domnul Ciorbea, Avocatul Poporului. 

Care are, de câțiva ani, împreună cu soția, o datorie de 557.000 de lei la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale. Mai clar, impozite și contribuții aferente veniturilor obținute, dar neachitate la termen. Pe acest domn nu-l deranjează nimeni. Diferența între mine (adică Poporul) și domnul Ciorbea (Avocatul meu) este de fix 556992,44 lei. Dumnealui poate crede că ăsta-i un fel de onorariu de avocat, plătit cu ora.

Zice domnul Ciorbea pe site-ul instituției : „La temelia întregii mele activităţi au stat întotdeauna respectarea şi aplicarea exemplară a Constituției, a legilor, cinstea, corectitudinea, onestitatea şi moralitatea”. Hai să mori tu!! Băi, nene, la temelia activității mele stă probabil sfânta mediocritate, dar măcar îmi plătesc EXEMPLAR datoriile! Și mai presus de toate sunt un om liber. Dumneata, dacă mai punem la socoteală și datoria pe care o ai la Bănci de 1.300.000 EURO, calculez că ai un lanț cu care te ține PSD-ul de aproape 1.400.000 EURO. De aia și era să faci atac de cord când CCR-ul ți-a tăiat din pensia specială oferită dumitale dezinteresat de Eugen Nicolicea, Florin Iordache şi Şerban Nicolae, toţi trei aleşi ai PSD. Că s-or fi gândit că ai ”famelie mare și renumerație mica, după buget”. Totuși, pe ipochimenul ăsta nu-l execută nimeni? Fiscal, bre, să n-avem interpretări…


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.