Opinii

„Eroare umană”. Cum ascund autoritățile județene, sub preș, mizeria provocată de prăbușirea podului de la Vadu Roșca

Ionel Sclavone
10 mai 2022 4397 vizualizări
Ionel Sclavone
Ionel Sclavone

„Eroare umană”. Este concluzia la care au ajuns autorităție din Vrancea după ce au cercetat cauzele prăbușirii podului de la Vulturu. Cei doi aliați politici, prefectul Nicușor Halici, de la PSD, și președintele Consiliului Judeațean Cătălin Toma, de la PNL, s-au înțeles asupra acestei sintagme, avantajoasă pentru toată lumea, mai puțin pentru cetățenii care și-au riscat viața pe acel pod și au înscris-o în procesul verbal de constatare a dezastrului. Iar la final, după ce au servit-o opiniei publice, și-au strâns mâinile tovărășește.

Doar că lucrurile nu sunt chiar atât de clare și simple precum le-au prezentat cei doi. „Eroarea umană” este o abordare superficială, preșul sub care Nicușor Halici și Cătălin Toma ascund mizeria provocată de prăbușirea podului.

Astfel, puteam vorbi despre „eroare umană” în cazul în care Elon Musk, de exemplu, greșea calculele la traiectoria rachetei Space X și, în loc să o trimită pe Lună, cum intenționa, o prăbușea peste podul de la Vadu Roșca. La fel, puteam vorbi despre „eroare umană” dacă un petrolier care naviga prin zonă, lovea dintr-o greșeală a căpitanului, aflat în stare de ebrietate, un stâlp de rezistență și îl demola.

Dacă nici un asemenea accident nu s-a petrecut, în nici un caz nu putem vorbi despre greșeala unui om.

Sunt mult prea mulți specialiști implicați într-o astfel de investiție ca să expediem un asemenea accident împachetat în doar două cuvinte „eroare umană”.

Dar să mă explic…

În primul rând, avem un colectiv de proiectanți specializați în drumuri și poduri, construcții care necesită lucrări speciale de siguranță a traficului. Munca lor este controlată de un verificator care își asumă responsabilitatea și pune ștampila pe documentația de proiectare. El este cel care avizează soluția tehnică propusă de proiectanți sau, în cazul în care o consideră nepotrivită, propune schimbarea acesteia.

Apoi vin constructorii și inginerii care sunt, de asemenea, specializați în lucrări de drumuri și poduri. Nu poți realiza o astfel de lucrare cu muncitori necalificați.

Mai departe, fiecare etapă a muncii constructorilor este verificată de diriginții de șantier și, atenție, de angajați ai beneficiarului – în cazul de față funcționari din cadrul Consiliului Județean. Recepția lucrării este făcută de un alt colectiv format din alți specialiști, de la Consiliul Județean, Inspectoratul de Stat în Construcții, diriginți de șantier etc.

În plus, peste toate, în cazul podului de la Vadu Roșca, dacă ne uităm pe contul de Facebook al președintelui CJ, tare îmi este că și Cătălin Toma a făcut câteva vizite pe șantier, „pentru a verifica stadiul și calitatea lucrărilor”. Iar acest lucru îl plasează printre responsabili.

Deci, după ce tragem linie, cu siguranță nu poate fi vorba despre o „eroare umană” care nu face decât să dilueze responsabilitatea, ducând-o spre un fraier care va fi scos țap ispășitor. Aici vorbim de cu totul alte lucruri, cum ar fi incompetență, reavoință, lipsă de responsabilitate și, poate, chiar de corupție. Iar cei implicați, așa cum arătam, sunt mulți.

Or, dat fiind că este vorba despre siguranța cetățenilor, nu este normal ca responsabilii să scape atât de ușor, cu o „eroare umană”. Cu atât mai mult cu cât accidentul se putea solda – bine că nu s-a întâmplat – cu pierderi de vieți omenești. 

Pentru clarificarea situației era nevoie de o anchetă penală, foarte serioasă, iar cercetarea ar fi trebuit cerută chiar de prefectul județului, Nicușor Halici, între atribuțiile căruia se află și respectarea legii.

Cum o astfel de anchetă nu a fost cerută și toată lumea a fost de acord cu „eroarea umană”, concluzia este tristă. Cu acest prilej avem ocazia să vedem, cu toții, cât de puțin valorează, pentru autoritățile județului, în frunte cu Nicușor Halici și Cătălin Toma, viața și siguranța vrâncenilor, în raport cu confortul și interesele lor.

Ionel Sclavone


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.