Opinii

Elveția, dragostea mea! 

Vasile Lefter
30 oct 2019 6118 vizualizări
Profesorul Vasile Lefter
Profesorul Vasile Lefter
Îmi doream foarte mult să ajung în Elveția. Și am ajuns. Țară frumoasă, cu oameni primitori dacă ai bani și le plătești serviciile. Ca turist, ești fascinat de tot ce vezi: catedrale, piațete, locuri de agrement... Te uiți atent în jur și ești bucuros că nimeni nu claxonează, că nimeni nu se enervează, că toți sunt dispuși să te ajute dacă ai o problemă.

Ei bine, aceasta este pojghița, pelicula protectoare. Lucrurile au și altă proiecție. În țara cantoanelor nu curge numai lapte și miere. Prima impresie poate dispărea la primul eveniment.

Întâmplarea a făcut să cunosc Elveția, chiar fiind în inima ei, în Berna, și sub o altă fațetă: promptitudinea în caz de accident. O colegă de excursie s-a împiedicat de un colț de zid și a suferit un accident grav. Fractură de gambă. Osul era ieșit proeminent în exterior. Doamna, sprijinită de colegi, avea dureri insuportabile. Era chiar în centrul Bernei, lângă un magazin de top. Un angajat a sunat imediat la serviciul de ambulanță. Minutele treceau greu. Noi, românii, eram convinși că ambulanța a pornit din momentul apelului. Eroare! S-a revenit cu alte telefoane.

Așteptarea părea nesfârșită. Eram în inima capitalei. Ei și? La noi ar fi ieșit scandal de televiziune, cu cererea demisiei lui Arafat. Aici nimic. Nu se simțea nicio apăsare. Accidentatul nu are decât să aștepte. Ce putea face altceva? În sfârșit, după 40 de minute de așteptare, în plină toamnă, înainte de înserare, a sosit și ambulanța. Graba nu-i caracterizează pe neutrii elvețieni. Însoțită de ghid, doamna ghinionistă a ajuns la urgențe, fără nicio urgență în ceea ce privește rezolvarea cazului. Totul a început după vreo trei ore, cu măsuri simple. O pastilă, o injecție... Asigurarea prezentată trebuia studiată, verificată. Să tot ai necazuri medicale în Elveția! În caz de deces, cred că e nevoie de intervenția ONU. Nu ar fi exclus ca sicriul să fie cerut din România!

Ce vreau să spun? La noi, dacă un turist ar fi avut o asemenea problemă, ar fi fost trimise două elicoptere, cinci medici, trei telefoane la ambasade și două ieșiri în stradă pentru a cere demisia șefului ISU. Românul e milos din fire și nu-i pasă când străinul se face că nu-l vede. Suntem prea omenoși sau prea slugarnici? 

Pentru mine, singura dragoste rămâne România. M-am convins încă o dată că pentru alții rămânem doar vaci de muls. Vă rog frumos, dragi conaționali, când vorbiți de grozăvia altora, mai încet cu pianul pe scări!

 Vasile Lefter

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.