Electoratul PSD și Sindromul Stockholm
Mărturisesc că dacă ar fi să aleg între guvernul tehnocrat pus, după cum bine se știe, de către Dușmanul nr. 1 al României, George Soros, și guvernul PSD actual pus, după cum ni se spune, de către Patriotul nr. 1 al României, domnul Liviu Dragnea, zis și Teleormănean Magnificul, de departe l-aș alege pe primul. Nu de alta, dar cu Cioloș chiar am fi avut o șansă ca peste 10 ani să ocupăm, economic vorbind, un loc onorabil în UE, în schimb cu guvernul actual în zece ani (pușchea pe limbă!) vom fi probabil ieșiți din UE, îndreptându-ne mândri și liberi spre Rusia și China.
Uitați-vă doar la prim miniștri, faceți comparație între carierele profesionale. Uitați-vă însă dincolo de CV, întrebați-vă cum de un parlamentar european nu poate nici măcar citi într-o limbă străină, darămite s-o vorbească liber! Uitați-vă la abilitățile lor de comunicare! Primul discuta pe vremea când era comisar european cu șefi de stat și guverne, aplicat, tehnic, într-o limbă străină, ”celălalnt”nu poate spune nimic, ”acest” doamnă înșiră fraze lungi și fără substanță, într-o perfectă nouă limbă de lemn.(Vă deranjează la urechi ceva? Gramatica? Moft. Obișnuiți-vă, aveți timp cu acest guvern).
Mă întreb dacă l-ar angaja cineva într-o piață concurențială pe noul ministru al economiei care, la interviul de angajare din Parlament, cum s-ar spune, a reușit să producă ”decât” atât:„Deci voi face tot ce-mi stă în putinţe pentru dezvoltarea economiei româneşti. Dar un rol important va avea… pentru în cadrul economiei… ăăăă...“. Ca să citez un clasic în viață, va face bine ca să nu facă rău. Probabil, la fel ca doamna Dăncilă, are alte competențe mai importante: este un domn decent, civilizat, neconflictual și vine regulat la serviciu. Supracalificat pentru jobul de ministru, ce mai!
Scriu toate astea ca să mă scuz de ce m-am dat cu dușmanul.
Realizări după un an de guvernare PSD? Comparați bonurile de la casa de marcat pentru același coș de cumpărături și veți avea răspunsul. Îmi aduc aminte de-un titlu de articol: ” De ce nu vedeți creșterea economică „record” în buzunarele voastre? Pentru că ea se află deja în buzunarele altora.” Și de ce se întâmplă chestiunea asta? Simplu: pentru că economia nu este adunarea cu abacul. Orice idiot poate să ia măsuri ”economice” de genul: taxe și impozite mai mari, creștere de consum. Se va întâmpla ca-n citatul din Winston Churchill: ” Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stand intr-o galeata, incearca sa se ridice tragand de maner.” Valabil și pentru creșterea forțată a consumului fără producție internă care să-l susțină.
Ar mai fi multe de spus... despre agramații pe post de ministru (singura parte bună al acestui fapt este că-ți ridică cumva stima de sine: dacă indivizi ca ăștia ajung miniștri înseamnă că fiecare dintre noi putem ajunge miniștri, și încă mult mai performanți; evident, când ne va veni rândul prin rotația dispusă de Magnificu’)... despre inventarea pe bandă rulantă a dușmanilor interni și externi ( manipulare universală, ieftină și veche, dar care încă ține)... despre disprețul față de cetățeni... despre puterea care corupe... despre senzația de stăpân pe care o au și o dau, rezumată foarte bine de ipochimenul Ștefănescu: ”Pentru că putem!”.
Și încă ar mai fi multe de spus... dar eu vreau să ajung la o nedumerire de-a mea. Este vorba despre electoratul PSD.
Orice partid își are votanții săi duri, dar există și o masă volatilă, uneori destul de consistentă, care migrează ca opțiune sau se abține la vot, în funcție de performanțele partidului. Pare că acest lucru nu funcționează la electoratul PSD. Oriunde ar duce Dragnea România, oricâte minciuni s-ar devoala în timp, orice aberația ar spune, cât de penibil ar fi guvernul, numărul de cetățeni votanți PSD rămâne aproape constant. Cum se poate întîmpla așa ceva?
Cu toată considerația față de electoratul PSD încep să cred că avem de-a face cu Sindromul Stockholm.
Să vedem ce înseamnă: ”Descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.
Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul.
Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte mare. Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului...”
V-ați prins? ”Vă mai dăm un leu la salariu și pensie” sunt micile semne de bunătate.Televiziunile, Soros, multinaționalele, anticorupția, binoamele, SPPul, #rezist creează stresul emoțional necesar, iar victima (electoratul) devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi, separarea de acesta devenind din ce în ce mai grea pentru victimă; încercările de evadare cu opțiunea politică către un alt partid sunt percepute drept amenințări, deoarece există riscul ca cel ”răpit” să fie afectat și rănit ( de unde și ”las’ că toți fură sau sunt incompetenți, măcar pe ai noștri îi știm!”).
Probabil că din acest motiv oamenii serioși din partid aleg să nu facă nimic pentru schimbarea liderului și direcțiilor politice și economice. Dar se înșeală.
Vor rămâne probabil același număr de votanți PSD, dar mai sigur e că îi vor aduce la disperare pe mulți dintre cetățenii care s-au abținut la alegeri... și care vor ieși prin urmare la vot! Atunci numărul lor constant de alegători se va traduce într-un procent mai mic.
