Din grânar... felinar
Cu un an înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial, în 1938, chiar în timpul crizei, România a reușit să exporte o cantitate impresionantă de grâu pentru acea vreme - 3 milioane de tone. Evident că au apărut multe voci interne, mai puține externe, care au proclamat țara noastră ca fiind grânarul Europei. Din acest punct de vedere, e o exagerare, dar, dându-i Cezarului ce-i al Cezarului, țărișoara noastră a avut un mare cuvânt de spus în domeniul agricol, pentru că la Brăila, dar și în alte orașe dunărene, se stabilea prețul grânelor de pe întregul continent. Mii de tone de grâne (grâu, porumb, ovăz, orz) erau vămuite la gurile Dunării dinspre Marea Neagră și luau fie drumul apelor, fie drumul uscatului, înspre vest.
Ce-i drept, acest export nechibzuit ne-a adus foame, neștiind să drămuim rezervele agricole, țara a căzut într-o gravă criză a pâinii.
Să admitem totuși că într-o anumită perioadă exportam... acum importăm. Și importăm pe cele mai nebănuite căi ale comerțului internațional. Zeci de intermediari, offshore-uri cu conturi în paradisuri fiscale, mașinațiuni financiare... cam așa “susținem pe picioare” economia noastră actuală.
La 80 de ani după ce ne-am lăudat a fi “Grânar“, iată că un alt cuvânt se potrivește pentru a ne descrie – “Felinar“. Da, felinar... chiar felinar roșu... Ne chinuim de vreo 32 de ani să atingem acest calificativ, de la marele exod prin piețele turcești al româncelor pregătite să plătească și în natură. ”Marea babardeală” ne-a adus blugi, aur și ochi închiși din partea autorităților.
A crescut cu fiecare an,deschiderea frontierelor aruncând marfa românească și pe piețele din vest, unde beneficiile financiare erau mult mai stimulative. Constant... până ce întreaga Europa a fost câștigată, adică împânzită cu materie primă pur românească... Tot un fel de export.
Acum 20 de ani, un fenomen global lua amploare... bani făcuți din fața unui calculator, cu o cameră în față și un investitor străin de partea cealaltă a ecranului. Cel mai ușor mod de a scăpa de sărăcia românească. De data asta, ”Marea lăbăreală” ne-a adus telefoane șmechere, BMW-uri și vile... dar și aceeași ochi închiși din partea autorităților.
Citeam deunăzi pe Alephnews că 450.000 de românce fac videochat (una din cinci). Suntem și noi lideri la ceva... și dacă ne gândim mai bine, economia noastră ar trebui să duduie... exportăm imagine și o exportăm în zone potente finaciare și aducem în țară bani. Bani mulți... peste 100 de milioane de euro pe an, aruncați în hăul consumului iresponsabil care nu face altceva decât să ne zăpăcească și mai tare economia, deja năucă la cap.
Nu contează ce avertizează psihologii... că “videochat-ul este prostituție, iar persoanele care practică această ocupație ajung să aibă traume mai târziu.” Fetele astea se sacrifică pentru țară, pentru bunăstarea acestui popor, iar șefii lor, comparabili cu politicienii care ne conduc, încearcă să ajute economia românească prin a avea grijă ca nu cumva să se îmbogățească altcineva mai mult ca ei.
În contextul conflictelor armate actuale de la granița țării noastre, două puteri mondiale, mult peste capacitățile noastre, au fost oprite de la acest export de imagine... “Ne internet, ne devușca!”
Am ajuns (rămas) cel mai mare exportator din Europa! Cel puțin temporar.
Hai, că poate de data asta vor veni și mai mulți bani... nu contează că-s la negru și cu ei alimentăm economia subterană!
Să zică ăștia cât vor că suntem Felinarul Europei, noi respectăm cuvintele înaintașilor noștri care ne-au învățat să nu dăm cu piciorul unei asemenea șanse.
Adrian Matei este redactor al Ziarului de Vrancea și al al revistei „Salonul literar”