Opinii

Despre primul eșec anunțat al guvernării Bolojan, comparația CASS cu RCA și meniul din spitale

Ionel Sclavone
17 iul 2025 4031 vizualizări

După Călin Georgescu, un alt guru se înalță pe scena politică: Ilie Bolojan. Cultul personalității sale a fost construit în ultimii doi ani, după cum remarcă politologii care i-au analizat ascensiunea. Ca și pe Georgescu, adepții îl văd ca pe un erou mitologic ce va rezolva prin minune toate problemele țării. Tot ca și Georgescu, nu răspunde întrebărilor presei decât într-un mediu controlat și susține că are un plan salvator pentru aplicarea căruia cere supunere oarbă.

În vreme ce adepții lui Ilie Bolojan privesc extaziați spre calendarul care indică momentul intrării în vigoare a majorărilor de TVA, a tăierilor de pensii și salarii sau a indemnizațiilor de creștere a copilului, un eveniment mai puțin însemnat este pe cale să treacă neobservat.

Se prefigurează primul eșec al actualului guvern, anunțat de ministrul Muncii și confirmat chiar de la Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Și se va întâmpla chiar acolo unde actualul premier se dă specialist la implementarea fondurilor europene, mai exact a PNRR.

Astfel, zilele trecute, ministrul Muncii, un băiat, a anunțat că legea salarizării bugetarilot va fi gata, poate, abia spre finalul anului 2027. De la Cotroceni, Nicușor Dan a confirmat, zilele trecute, că mai este nevoie de un an, un an și jumătate până ce această lege să apară.

Legea salarizării bugetarilor este una dintre reformele asumate prin PNRR, iar dacă nu se face se pierd fonduri europene.

Inițial, actul normativ trebuia să intre în vigoare în prima lună a anului 2024, așa cum promitea Marcel Ciolacu, încă din vara lui 2023. Nu s-a făcut și, după cum spune băiatul de la Ministerul Muncii, nu se va face nici până la finalul PNRR. Ceea ce înseamnă că România va pierde mai mulți bani decât suma anunțată de ministrul Dragoș Pîslaru de 6,5 miliarde de euro.

***

Tot zilele acestea șeful Casei Naționale de Asigurări pentru Sănătate, un anume Horațiu Moldovan spunea că ar trebui să vedem contribuțiile la fondul de asigurări de sănătate (CASS) ca pe o poliță de tip RCA. Plătești obligatoriu chiar dacă nu ai nici un accident. Iar dacă ai un accident ți se decontează reparațiile.

Comparația este corectă doar în punctul în care șeful Casei de Sănătate compară CASS cu RCA. Apoi apar diferențele. CASS este o poliță RCA încheiată cu un asigurător neserios precum City Insurance sau Euroins, care nu-ți achită daunele atunci când ai nevoie.

Totodată, dacă în cazul polițelor RCA, după ce ai fost păcălit, poți alege o altă firmă de asigurări de pe piață, când vine vorba despre CASS, chiar dacă ai fost escrocat și nu ai beneficiat de servicii, trebuie să continui cu același asigurător neserios.

***

Ministrul Sănătății, un alt băiat, a vrut să ne demonstreze cât de bine se mănâncă într-un spital de stat și s-a dus la Târgu Mureș unde a primit o porție de somon și brocoli. Postarea pare o ironie la adresa pacienților din marea majoritate a spitalelor, în care ceaiul și supa se servesc din găleată, iar tacâmurile destinate bolnavilor sunt din tablă ciobită. De altfel, comentariile celor care au văzut postatea au fost în același ton.

***

Premierul Ilie Bolojan care primește două indemnizații, ca șef al guvernului și ca senator, prima de 15.800 de lei, iar cea de-a doua de 11.000 de lei, spune că nu-și va reduce salariul în semn de solidaritate cu românii pentru că nu face gesturi populiste. Același Bolojan spunea despre pensii, când vorbea despre impozitarea cu CASS, că cele peste 3.000 de lei sunt mari.

Or, dacă pentru un bătrân care trebuie să suporte scumpirile la energie, alimente, medicamente, transport etc. o pensie de 3.000 de lei este mare, ce se poate spune despre dubla indemnizație a premierului, de peste 26.000 de lei? 

Aceeași întrebare se pune și pentru cei peste 450 de parlamenteri care încasează beneficii totale, indemnizații, diurne, cheltuieli de cazare și transport, sume forfetare de aproximativ 50.000 de lei lunar.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.