Despre libertatea de a refuza vaccinarea copiilor
Franţa va mări, începând din 1 ianuarie, numărul vaccinurilor obligatorii pentru copii, de la 3 la 11, a anunţat ministrul Sănătăţii de la Paris, citat de AFP.
În prezent, numai trei vaccinuri sunt obligatorii pentru copii în Franţa: împotriva difteriei (din 1938), împotriva tetanosului (din 1940) şi împotriva poliomielitei (din 1964). Acestea se administrează simultan, sub denumirea de DTP, şi sunt necesare trei doze înainte de vârsta de 18 luni.
Alte opt vaccinuri sunt recomandate la ora actuală: împotriva tusei convulsive, a rujeolei, a oreionului, a rubeolei, a hepatitei B, a bacteriei Haemophilus, a gripei, a pneumococului şi a meningococului C. Acestea vor deveni obligatorii de anul viitor.
Părinţii care refuză vaccinarea obligatorie riscă, teoretic, până la şase luni de închisoare şi 3.750 de euro amendă. Însă ministrul a precizat că ia în calcul introducerea unei clauze de scutire. „Obiectivul meu nu este să sancţionez. Obiectivul aceste obligativităţi este să câştigăm încrederea francezilor”, a afirmat ea.
Rousseau ne expune si conceptia sa despre vointa generala si spune ca nu este neaparat obligatoriu ca aceasta sa fie unanima, insa este esential ca toate voturile sa fie numarate. Vointa generala reprezinta suma vointelor particulare.
Până ajungem la un nou nivel social în care cele de mai sus să devină inutile, cred că ar trebui să mergem așa. Seamănă cu democrația… OK, nu-i cea mai bună, dar deocamdată nu avem altceva.
În cazul vaccinurilor statul nu este o abstracție, ci reprezintă opinia majorității medicilor, cu sutele de ani de experiență și descoperiri medicale în spate. Și cu rezultate palpabile, evidente. Adica Statul în cazul de față este breasla Medicilor. În al doilea rând, cu toată ”obligativitatea”, cetățenii au de fapt posibilitatea să aleagă. Exact ca la trecerea pe roșu etc. Dar ar trebui deci să existe consecințe și aici, ca în toate cazurile.
Nu am o problemă cu cetățenii care doresc libertatea absolută de a alege sau nu vaccinarea pentru copiii lor. Dacă indivizii respectivi ar sta undeva în pădure, fără contact cu societatea din care fac și eu parte. Pentru că altfel, dacă își exercită acea libertate absolută de a alege, nu mai aleg doar pentru copiii lor, ci vor alege într-o bună măsură și pentru alții. Dacă o masă critică alege să nu se vaccineze probabil că virușii ce păreau eradicați vor apărea din nou atacând copiii ce nu apucat să se vaccineze sau ai căror imunitate e scăzută. Cu alte cuvinte libertatea lor de a alege îngrădește libertatea altora.
Și apoi, mai este o chestie de solidaritate, de bun simț. Adică o parte însemnată dintre ei știu că eradicarea multor boli, durata medie de viață, a crescut odată cu apariția vaccinurilor. Și zic, OK, făceți-le voi, majoritatea, și noi stăm sub umbrela voastră; faceți voi treaba ”murdară” pentru societate, noi ne păstrăm puri și bio, așa cum ne-a făcut mama natură. (Narcis Herescu)