De ce nu e vina primarilor când salariile depășesc veniturile
În fața cifrelor care arată că, în multe localități din România, cheltuielile cu salariile depășesc veniturile proprii, reacția reflexă este să arătăm cu degetul spre primari. Este simplu, este comod și… este incomplet.
Adevărul este că, în multe cazuri, primarii nu sunt cauza, ci administratorii unei realități economice pe care nu au creat-o. Iar în Vrancea, acest lucru se vede clar în comunele mici, cu populație în scădere, fără industrie, fără investitori și cu o bază de impozitare aproape simbolică.
Venituri mici nu înseamnă administrație mare
Una dintre confuziile frecvente este aceea că salariile „mari” ar fi problema. În realitate, salariile din administrația locală sunt stabilite prin lege, nu prin voința primarului. La fel și organigramele minime: există un număr de funcții obligatorii – secretar general, contabil, urbanism, asistență socială – indiferent dacă o comună are 1.500 sau 5.000 de locuitori.
Cu alte cuvinte, aparatul administrativ nu poate fi redus sub un anumit prag legal, chiar dacă veniturile locale sunt extrem de mici.
O problemă structurală, nu locală
Multe dintre comunele din Vrancea aflate în această situație se confruntă cu:
-
depopulare accentuată;
-
îmbătrânirea populației;
-
lipsa agenților economici;
-
terenuri agricole slab valorificate;
-
infrastructură care descurajează investițiile.
În aceste condiții, a cere primarilor să „producă venituri” este, uneori, echivalent cu a cere imposibilul. Nu poți taxa firme care nu există și nu poți mări impozite într-o comunitate deja vulnerabilă fără a împinge oamenii și mai departe în sărăcie.
Statul cere, dar nu oferă alternative
Primăriile sunt obligate să aplice politici naționale – de la ajutoare sociale la investiții cu cofinanțare – fără ca statul să ofere mereu mecanisme reale de susținere. Transferurile și fondurile de echilibrare nu sunt „pomeni”, ci instrumente prin care statul recunoaște dezechilibrele teritoriale.
Fără ele, sute de comune nu ar putea funcționa nici măcar administrativ.
Primarul, între lege și comunitate
De multe ori, primarul este prins între:
-
cerințele legii,
-
așteptările comunității,
-
lipsa resurselor reale.
Să spui că este „vina primarilor” pentru un sistem care funcționează la limită înseamnă să ignori faptul că deciziile-cheie sunt luate la nivel central: salarizare, norme, atribuții, structuri administrative.
Reforma trebuie să înceapă de sus
Dacă vrem cu adevărat o administrație locală eficientă, discuția nu trebuie purtată despre „cine e vinovat”, ci despre cum schimbăm sistemul:
-
finanțare predictibilă;
-
criterii clare pentru aparatul administrativ;
-
servicii publice partajate între comune;
-
investiții reale în zonele defavorizate, nu doar salarii plătite la timp.
Până atunci, primarii vor continua să fie țapi ispășitori pentru o problemă care depășește cu mult atribuțiile lor.
Iar dacă vrem corectitudine, trebuie să spunem lucrurilor pe nume: nu primarii au creat sărăcia structurală a satului românesc. Ei doar încearcă să o administreze, zi de zi, cu resursele pe care le au – sau nu le au.
Corneliu Condurache
Primării pe datorie: când administrația locală trăiește din salarii, nu din dezvoltare
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
