Opinii

Amintiri din Focșaniul de altădată. Cum „a murit ” și „a înviat” Nea Sandu poștașul

Victor Simion
30 oct 2022 3075 vizualizări

 Asta chiar că e o întâmplare care merită a fi povestită.

Personajul cel mai cunoscut din mahalaua noastră (dar nu numai) era domnul Talpan, poştaşul. „Nea Sandu” (îl chema Alexandru), locuia în mahalaua asta de copil: aici crescuse, aici îşi trăise adolescenţa, aici se însurase (cu tanti Lili –Liliana) şi tot aici revenise ca slujbaş când şi-a obţinut certificatul de „factor poştal”. Locuia în vechea casă părintească pe care „Tanti Lili” o văruise, o reparase, o făcuse o mică bijuterie căreia îi adaugase, spre înfrumuseţare, câteva „perdele” de trandafiri urcători care-i dădeau un plăcut aspect vesel. Tanti Lili era casnică dar era, în acelaşi timp, şi o bună „remaioză” adică „reparatoare” de ciorapi de damă, produs ale căror fire „fugeau” când ţi-era lumea mai dragă, spre marea disperare a posesoarelor care nu puteau să iasă pe stradă cu „ciorapi cu firele trase”, Doamne fereşte! Şi atunci apelau la tanti Lili care avea acel aparat mic de remaiat spre salvarea şi satisfacţia localnicelor, ba mai aducea şi mici venituri familiei fiindcă salariul domnului Talpan (Nea Sandu) era cam... pricăjit. Deci Nea Sandu, om de-al mahalalei, de-al cartierului, era, cred, personajul cel mai cunoscut  din toată zona: el aducea pensiile, cărţile poştale, scrisorile, vindea timbre, ba de la o vreme, ca să mai câştige ceva bănuţi, vindea şi chibrituri, el ştia toate adrsele şi cunoştea pe toată lumea. Vara, iarna, pe ploaie, pe soare, pe vânt Nea Sandu îşi căra geanta aia imensă şi grea din piele, încărcată cu efecte poştale, bătând străzile, ciocănind pe la uşile caselor, ferindu-se de lătratul şi muşcăturile câinilor, bucurându-i sau întristându-i (fără voia lui) pe destinatari. Şi, la un moment dat, o veste trăsnet: Nea Sandu...a murit!  Cum să moară când n-avea încă nici 50 de ani şi fusese văzut viu şi nevătămat doar cu câteva zile în urmă!?

Păi să vedeţi cum s-a întâmplat.

 Era într-o toamnă urâtă, ploioasă, rece, o vreme din alea în care nu-ţi arde de nimic, în care abia te suporţi pe tine dar mi-te pe altul. Singurul personaj bucuros de o asemenea vreme era... „Doamna Gripă” care deja începuse să-şi fluture fustele printre localnici. Şi de cine credeţi că prinsese drag, aşa, deodată? Chiar de Nea Sandu pe care-l cadorisi cu generozitate cu  38 de grade şi ceva la temperatură. Tanti Lili, ca orice soţie grijulie, se îmbrăcă repede, îşi luă umbrela şi o porni către farmacia din cartier să-şi procure cele necesare: nişte aspirină, piramidon, frecţii „Diana” şi ce se mai practică în asemenea ocazii. Nici nu ieşi bine pe poarta casei că se întâlni „nas în nas”, cum se zice, cu doamna Neacşu, o vecină de stradă care suferea de un mare defect: era aproape surdă. În timpul războiului, fusese în refugiu undeva în Moldova unde a prins-o un bombardament şi i-a explodat ceva aproape de ea de a surzit-o rău de tot. D-aia i se şi spunea în cartier, „Surda”. Nea Sandu îi promisese că îi aduce nişte chibrituri şi nişte cărţi poştale dar nu a mai trecut pe la ea şi s-a îngrijorat:

 - „Bună ziua doamna Lili! Da ce face Nea Sandu că n-a mai trecut pe la mine?”

  Grăbită să ajungă mai repede la farmacie, doamna Lili i-a răspuns în fugă:

- „E rău! E răcit mort!”

-Aoleu! Cum aşa!?” Da de la ce i s-a tras?

 - „ De la gripă doamna Neacşu, de la gripă!”

Şi plecă repede mai departe în drumul ei fără alte explicaţii.

 Doamna Neacşu, „Surda”, rămase în mijlocul trotuarului uşor descumpănită: „Cum adică, Nea Sandu e mort!? Doamne fereşte!. Doamne apără şi păzeşte!” Şi îşi făcu de grabă trei cruci mari  chiar acolo în mijlocul străzii. „I-auzi, săracu Nea Sandu e mort repetă ea într-una îndreptându-se grăbită spre casă. Nu făcu decât câţva paşi şi se întâlni cu doamna Gabi, coafeza, care ieşise din atelier, unde câteva cliente aşteptau la „permanent”, să fumeze o ţigară.

- „Aţi auzit, doamna Gabi?”

- „Ce să aud, doamna Necşu?”

- „Că a murit Nea Sandu, poştaşul”!

- „Ei lasă-mă! A murit Nea Sandu!? Nu se poate!

- „Zău că da! Uite, chiar acu m-am întâlnit cu biata doamnă Lili care mi-a spus asta. Se ducea, biata de ea, cu nişte hârtii.. să-şi facă nişte acte..n-am înţeles prea bine..”

Doamna Gabi rămase şi ea perplexă de aşa ştire. Îşi făcu de câteva ori semnul crucii şi intră în prăvălie să le împărtăşească şi doamnelor cliente trista veste. Veste care, firesc, a creat stupoare şi comentarii. Păi cine nu-l  cunoştea pe Nea Sandu!  Asta a şi făcut ca ştirea morţii sale să se răspândească rapid, din gură în gură, în aproape toată mahalaua: „A murit Nea Sandu, poştaşu!”... „A murit Nea Sandu, poştaşu!”...

În drumul ei spre casă, doamna Gabi-„surda”, îl întâlni şi pe domnul Panait (cunoscut în cartier drept „Căpitanul” fiindcă în tinereţe, în  armată,  fusese căpitan) şi care acum, la pensie ţinea - ca remizier - un debit de tutun.

-„Ai auzit, „căpitane”, vestea?”

-„Ce veste, doamna Gabi?”

-„Că a murit Nea Sandu!”

-„Care Nea Sandu?”

-„Nea Sandu, poştaşu”

-„Fugi d-acilea! Cum să moară Nea Sandu când abia alaltăieri a trecut pe la mine pe la „debit”, să-i dau nişte timbre!  Şi era sănătos şi n-avea nimic...”.

- „Uite, mi-a spus acum doamna Lili – că m-am întâlnit cu ea pe drum-  şi mi-a spus că a murit. Se ducea cu actele pentru deces...Era frântă, biata de ea...”

„Căpitanul”,  la fel ca şi ceilalţi, a rămas şocat de trista veste, pe care a transmis-o de îndată ce a ajuns la „Tutungerie” şi clienţilor obişnuiţi, cei mai mulţi evident, din mahala.

Până spre seară se aflase deja despre cauza „morţii”, ( „o gripă d-aia grea, „africană”, cu „pleumonie” gravă..cu complicaţii la ficat...”), unde va fi depus, la ce biserică (Păi unde? La noi la Sfântu Dumitru), unde va fi înmormântat („Cică la „Eternitatea”, unde avea două locuri”), ce persoane vor participa la înmormântare („Cică va veni şi un văr din Ialomiţa care era responsabil la un magazin sătesc...”), câţi preoţi vor participa la slujbă  („toţi preoţii din parohie, în frumte cu „potropopul”, că era foarte cunoscut de toată lumea...”), că vor veni şi de la el, de la serviciu  ( în frunte cu directorul şi preşedintele de sindicat...), că...etc, etc, etc..

Singurul care nu ştia că „murise” era chiar „decedatul”- domnul Talpan –„Nea Sandu”, căruia doamna Liliia i-a administrat o frecţie zdravănă cu „Carmol”, l-a îndopat cu nişte aspirine şi nişte ceaiuri de tei, l-a înfăşurat în „cârpe” ca să transpire  („să dea boala afară din el”) i-a pus nişte sticle cu apă caldă la picioare şi, până a doua zi, Nea Sandu era ca şi vindecat. De fapt, nu făcuse nici-o gripă ci, îmbrăcat cam „subţire” pentru acele vremuri reci de toamnă, l-a prins puţin o răceală. Doftoriceala zdravănă a doamnei Lili l-a pus repede pe picioare aşă că, chiar a doua zi, (mult mai bine îmbrăcat) şi-a luat taşca în spate şi... şi-a reluat...”colinda”.

Ei, dar să vedeţi acum... stupoarea celor care l-au întâlnit şi care l-au crezut gata mort şi înmormântat

- „Doamne dumnezeule, domnu Talpan...păi...nu eşti mort  !!?”...-.”Nea Sandule, trăieşti!!!?”....

Vestea că „a înviat” s-a răspândit acum în cartier, însă în sens invers:

- „ Cică Nea Sandu...a înviat!”

- „Cum să învie, mă, da ce-i Hristos!?”

- „Dom-le, l-a văzut lumea pe stradă, ce mai!”

- „O fi stafia lui, Doamne apără şi păzeşte!”

La început, Nea Sandu a crezut că totul e o glumă, că unii se ţin de şotii şi vor să facă bancuri pe seama lui. Dar când mirările s-au repetat şi-a spus că ceva-ceva nu e în regulă. La serviciu, totul era normal doar paznicul de la intrare (vecin de cartier) s-a mirat când l-a văzut:

- „Măi Nea Sandule, ce faci dom-le, ne dai fiori?

- „Ce fiori, băi Gică, ce fiori?”

- „Păi... s-a zvonit...s-a spus cum că ai fi murit, că eşti mort,  Doamne fereşte!”

- „Cum să mor, bă Gică, cum să mor? Dece să mor?

- „Păi... aşa au zis oamenii cum că eşti gata mort de nu ştiu ce boală gravă”

- „Ce boală, măi omul?! Am fost doar puţin răcit şi atâta tot Dar m-a doftoricit Liliana şi iată-mă-s viu şi nevătămat”

-„Auzi? Ştii ce?Dacă tot ai speriat moartea n-ai vrea ca după ce termini tura să ne vedem la o ţuică fiartă, la mine acasă?”

- „Păi ce-o să zică lumea: măi, ăsta şi mort umblă după băutură!”

- „Să zică, Nea Sandule, să zică! Zicem că bem pentru... parastasul tău, Doamne fereşte!

Prof. Victor Simion


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.