Cultura autentică sau cultura banului?
Fac parte din acel grupuscul de excepție care mai supraviețuiește (încă) de pe urma unei profesii din domeniul culturii. M-am îndărătnicit să o slujesc, după puteri, fără a aștepta în schimb recompense materiale care să-mi ofere un trai fără prea mari griji. De altfel, nu cred (nu știu) să existe astăzi oameni de (adevărată) cultură care să se poată lăuda cu un trai fără prea mari griji existențiale. Cunosc personaje importante din domeniul culturii care trăiesc mult prea modest față de numele pe care îl reprezintă, față de valoarea lor în spațiul cultural românesc. Astea sunt vremurile! Mi se pare, deci, foarte oportun un program de (re)educare la scară națională tip „România educată”, numai că, din îndelungata noastră experiență am aflat că nu de programe ducem lipsă, ci de împlinirea lor, de finalizarea lor, prin oameni a căror competență să poată asigura această finalizare.
Se trăiește mai ales pentru o altfel de cultură: cultura banului. Sunt absolut convins că aveți știință de mulți contemporani de-ai noștri pe care cultura nu i-a dat afară din casă, în schimb s-au bulucit în conturile lor sume impresionante, dovedind cum că incultura este... rentabilă (chiar foarte rentabilă!). La ce-ți mai trebuie școli, facultăți, diplome, doctorate când semi-analfabeții (”semi-doctorii”) te sfidează cu averi, cu mașini, cu vile, cu elicoptere, cu bani aruncați (la propriu, în diverse ocazii) peste capetele admiratorilor, ș.a.m.d.?
Să nu ne facem că nu vedem, că nu asistăm la un declin al nivelului de cultură al românilor.
Discutam cu un distins „om de carte” despre uriașa deosebire dintre componența primului nostru parlament de după Revoluție și componența actualului parlament, despre comportamentul și limbajul celor dintâi și comportamentul și limbajul celor de astăzi. Ce să compari? Agramatismele, violența de limbaj și de comportament, uriașele greșeli de exprimare, lacunele în cultura generală și multe, multe altele? Sigur că nu toți reprezentanții „poporului” fac parte din această categorie. Este însă de remarcat și creează o reală îngrijorare faptul că, pe an ce trece, ponderea celor ce intră în categoria „semi-doctorilor” este tot mai mare, că alegătorul (votantul) nu mai stăpânește criteriile obiective de evaluare, ceea ce dovedește descreșterea alarmantă a nivelului de instruire, de cultură.
Să nu ne facem că nu vedem, că nu realizăm că asistăm la un declin al nivelului de cultură al românilor. Și, implicit, să recunoaștem că „înainte” citeam mai mult, mergeam mai des la teatre, la concerte, la spectacole de bună calitate. Desigur, toate acestea erau un refugiu dintr-o realitate plină de constrângeri. Constrângerea însă ne-a obligat să descoperim adevăratele valori ale culturii. Și, descoperindu-le, să le respectăm.
Lipsa de respect față de valorile noastre culturale nu este o cauză a degradărilor la care acestea sunt supuse, ci este o consecință. Adică a faptului că neștiind – din ignoranță – că avem în față niște valori, devenim nepăsători față de ele. Educația pentru valori trebuie să se facă din școală.
Sigur, școala de astăzi nu mai seamănă nici pe departe cu vremea când veneam la clasa întâi cu „bețișoare” ca să învățăm „artimetica”. Dar, din clasa întâi învățam normele de comportament civilizat: să ne spălăm pe mâini, să ne tăiem unghiile, cum să dăm bună-ziua, cum să-i respectăm pe cei în vârstă, cum să ne îmbrăcăm „curat” ș.a.m.d, adică învățam care erau primele valori de comportament social. Astăzi?...De unde și de la cine să înveți? Care ne sunt modelele? Deschizi posturile de televiziune comercială și ce vizionezi? Crime, bătăi, violuri, hoții, jeguri, înjurături pe șleau, sex, drogați, mutanți umani ș.a., gunoaie ale societății transformate în „eroi” ai unor filme făcute să aducă bani, să se vândă. Banii! ”Ratingul!”.
Prețul culturii este azi în declin. Este invers proporțional cu cel al lipsei de cultură. A crescut vizibil prețul inculturii, al înjurăturii, al „metrului-cub de gunoi” deversat cu obrăznicie în casele noastre. Este adevărat: nu-ți place, nu te uita! Închide televizorul și uită-te la desenele cu pisici și pensionari. Cu foarte rare excepții, unele televiziuni comerciale au devenit un fel de „prostituate” inculte ale societății: le plătești ca să le vezi „dedesubturile”, să-ți arate „fundul”. Asta se vrea, asta se cere, asta le dăm!! O cunoștință care a lucrat, o vreme, în presa (”de scandal”) și la unele posturi TV îmi povestea cum că patronii îi obligau ca, cel puțin o dată pe săptămână, să le furnizeze „un subiect bombă”, „un scandal”, „ceva să rupă, să facă rating”. Altfel?... Afară!
O distinsă doamnă academician, profesor universitar, îmi mărturisea, cu ceva timp în urmă, că „se simte depășită”: societatea pe care o percepe astăzi este la fel de distantă față de cea pe care o știa precum distanța muzicală dintre cunoscuta ”Baladă” a lui Ciprian Porumbescu și... o manea. Și.. nu are dreptate? Întreb?
Din grădina, și așa săracă, a culturii române, s-a înălțat spre zori mai liniștiți un distins om de cultură: academicianul Răzvan Theodorescu. Am avut fericita ocazie să îl cunosc, în mai multe împrejurări. Un om de cultură, de formație enciclopedică, așa cum rar e posibil să se mai ivească, în zilele noastre, în România. Un „încăpățânat” credincios în valorile culturale și spirituale ale poporului român, pe care le-a apărat și le-a susținut cu fervoare (și argumente științifice) ori de câte ori s-a ivit ocazia. M-a onorat să mă accepte, ca un modest colaborator, pentru realizarea, la Academia Română, a monumentalei lucrări în două volume (2390 pagini) „Arta din România; Din preistorie până în contemporaneitate”. (premiată, în anul 2020 cu premiul ”George Oprescu” al Academiei Romăne), o lucrare fundamentală pentru istoria culturală a poporului român.
Vă mulțumim, domnule academician!
Nu ați observat că, de la o vreme, realele valori ale poporului român încep să ne cam părăsească? Să fie, oare, vorba de incompatibilitatea de care vorbea doamna academician mai înainte? Nu știu. Întreb?
Prof. Victor Simion.
