Cronică de etapă pentru conflictul din Ucraina
În opinia lui Joe Biden, Vladimir Putin a devenit un paria la nivel internaţional; Ben Wallace, ministrul apărării din Marea Britanie, crede că Rusia riscă izolarea vreme de decenii; sancţiunile economice severe, retragerea multor corporaţii occidentale, între care VISA şi MasterCard, excluderea sportivilor sovietici din majoritatea competiţiilor internaţionale de anvergură sau votul din Adunarea Generală ONU asupra unei rezoluţii care condamnă intervenţia Rusiei din Ucraina oferă, toate, dovezi în acest sens; însă la o privire mai atentă lucrurile sunt mai nuanţate, un rezultat al unor reconfigurări geopolitice majore.
Una dintre problemele serioase cu care se confruntă Rusia este faptul că a pierdut complet bătălia de imagine la nivel global. Naraţiunea Moscovei, livrată şi la ONU în cursul dezbaterii din Consiliul de Securitate sau în cadrul Adunării Generale Extraordinare, nu are nici un fel de tracţiune. Inclusiv printre ţări ca India sau EAU care s-au abţinut la votul din Consiliul de Securitate (alături de China) care, din diferire raţiuni, nu au dorit să irite Rusia. Paginile de deschidere a principalelor ziare britanice din 1 martie au avut în centru imagini cu victimele civile, inclusiv copii, ale bombardamentelor ruseşti. Demonstraţii împotriva invaziei au loc peste tot în lume. Peste o sută de mii de oameni au protestat la Berlin, iar asta este semnificativ pentru că Moscova a investit enorm în ultimele două decenii pentru a modela în favoarea sa percepţia opiniei publice din Germania. Cultivând formatori de opinie, oameni de afaceri sau politicieni, între care cel mai proeminent este, desigur, fostul cancelar Gerhard Schroeder.
Acesta este cu siguranţă unul dintre factorii care au contribuit la înăsprirea fără precedent, brusc, a atitudinii guvernelor europene faţă de Rusia. După cum acest adevărat tsunami împotriva Rusiei, în particular împotriva lui Putin, din mass media, de pe reţelele sociale şi din stradă a determinat şi rapiditatea cu care organismele internaţionale sportive au decis, cu puţine excepţii, excluderea sportivilor ruşi de la toate competiţiile importante. A fost o reacţie la care, după cum a recunoscut Serghei Lavrov, Moscova nu se aştepta şi care va avea reverberaţii semnificative în rândul publicului larg din Rusia.
Probabil că tot această presiune a opiniei publice a influenţat într-o oarecare măsură şi votul din Adunarea Generală ONU pe o rezoluţie privitoare la invazia rusească din Ucraina. Rezoluţie care, atenţie, nu condamnă, ci „deploră” invazia din Ucraina (au fost negocieri intense pe această temă, a trebuit să fie utilizat acest termen şi nu cel de „condamnă”, ceea ce spune multe despre relevanţa şi substanţa acestui adevărat mamut birocratic care este ONU) şi care până la urmă nu are nici o valoare concretă în practic. Altfel e greu de explicat de ce au votat în favoarea acesteia aliaţi tradiţionali ai Rusiei ca Serbia sau Cuba. Rezoluţia a trecut fără probleme cu 141 de voturi pentru, 5 contra (alături de Rusia au rămas să voteze împotrivă doar alte 4 ţări, Belarus, Eritrea, Siria şi Coreea de Nord ) şi 35 de abţineri.
În discursul despre Starea Uniunii, Joe Biden a spus că Vladimir Putin este izolat pe plan internaţional. Şi ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat că invazia din Ucraina va duce la izolarea Rusiei timp de decenii. Afirmaţia este corectă dacă e vorba de spaţiul occidental. Însă pe plan internaţional lucrurile sunt mai complicate. Felul în care se va finaliza invazia rusească din Ucraina, şi nu doar în plan militar, ci şi în ceea ce priveşte capacitatea Rusiei de a controla situaţia după o eventuală victorie pe teren, impactul sancţiunilor nu doar în Rusia, ci şi în spaţiul occidental pentru că nu este limpede cât de rezilientă va fi populaţia, cât de unitar va acţiona alianţa occidentală în continuare, reacţia Chinei (va risca o escaladare în chestiunea Taiwanului, considerând criza actuală o oportunitate, sau din contra va dori să tempereze lucrurile?), iată destule necunoscute în funcţie de care multe ţări din spaţiul extra-occidental îşi vor calibra, oportunist, poziţia.
Este tentant să vedem în votul din Adunarea Generală ONU o dovadă a izolării Rusiei pe plan internaţional şi de susţinere din partea marii majorităţi a ţărilor de pe glob pentru sancţiunile dure adoptate de ţările occidentale, dar ar fi o eroare să facem asta. În realitate, lucrurile sunt mai nuanţate, situaţia arată destul de diferit, dacă ieşim din spaţiul occidental. Votul a fost influenţat de un curent dominant în opinia publică la nivel internaţional care, firesc, reacţionează emoţional la imaginile impresionante şi oribile venite de pe teatrul de război din Ucraina.
Ţările care s-au abţinut au avut diferite motivaţii. Adesea am auzit, ca justificare, obişnuitele platitudini cu apelurile la dialog, la negocieri (utilizate, oportunist, pentru a evita poziţii tranşante), lăudabile poate în plan moral, dar fără nici o valoare concretă în lumea reală, după cum vedem chiar acum în Ucraina. Abţinerile trebuie mai degrabă interpretate ca un sprijin mascat pentru Moscova, fie din interes, fie ca expresie a resentimentelor anti-occidentale. Axios, citat de The Times of India, a relatat despre faptul că diplomaţilor americani de la ONU li s-a cerut, într-o depeşă care utiliza termeni destul de duri, ulterior retrasă, să-i informeze pe cei din India şi EAU că „a continua să faci un apel la dialog, aşa cum au făcut în cursul reuniunii Consiliului de Securitate, nu este o poziţie de neutralitate, îi plasează în realitate în tabăra Rusiei”. O dovadă a frustrării Washingtonului faţă de poziţii adoptate de state pe care, mai ales Emiratele Arabe Unite, le plasau ferm în zona aliaţilor.
De pildă în favoarea rezoluţiei a votat chiar şi Serbia. Crede cineva, cu adevărat, că s-a distanţat cumva brusc Belgradul de Moscova? Dacă intrăm mai mult în detalii putem înţelege cât de complicat şi divers ca motivaţii este acest peisaj. De pildă pentru India, relaţiile cu Rusia sunt extrem de importante, aşa că în ciuda presiunilor Washingtonului cu care este aliat în Quad, o structură constituită pentru contracararea Chinei, a decis nu doar să se abţină şi la votul din Consiliul de Securitate şi în cel din Adunarea Generală, ci să evite orice reacţie critică faţă invazie („poziţie independentă şi echilibrată”, apreciată de ambasada rusă de la New Delhi).
Apoi, în ciuda abţinerilor de la ONU este mai mult decât evident sprijinul chinez pentru Moscova. Beijingul refuză să considere intervenţia militară a Rusiei o „invazie” şi periodic transmite, prin Ministerul de Externe, mesajul că „Statele Unite trebuiau să se gândească la consecinţe atunci când au efectuat cinci valuri de extindere NATO către est punând o ţară mare cu spatele la zid”. O trimitere destul de transparentă la o situaţie potenţial similară în chestiunea Taiwanului.
Şi în America Latină, Rusia se bucură de multă simpatie. În parte ca reacţie la Statele Unite. Şi nu e vorba doar de „clienţii obişnuiţi” Cuba, Venezuela şi Nicaragua, ci şi de Argentina (al cărei preşedinte, Alberto Fernandez în cursul unei vizite recente la Moscova şi-a exprimat dorinţa de a se „elibera” de legăturile cu America şi FMI), de El Salvador sau de guvernul socialist din Bolivia. Iar la votul din Adunarea Generală, din cele 54 de ţări africane, 17 s-au abţinut şi 7 au lipsit de la vot. În practică, asta înseamnă că 24 de ţări nu doresc să-şi pericliteze legăturile cu Moscova. Spre frustrarea diplomaţilor occidentali, având în vedere faptul că majoritatea sunt beneficiarele ajutorului financiar oferit de ţările lor.
Şi mai remarcabilă este şi repoziţionarea geopolitică a ţărilor din zona Golfului, toate aliaţi tradiţionali ai Statelor Unite, un semn al creşterii influenţei ruseşti în zonă după succesul din Siria, pe de o parte, şi retragerea americană dezastruoasă din Afganistan, pe de alta. Arabia Saudită, în ciuda presiunilor americane, refuză să mărească producţia de petrol pentru a tempera explozia preţului barilului motivând că doreşte să respecte înţelegerile făcute în cadrul OPEC+ care este în esenţă o asociere OPEC - Rusia în care actorii cheie sunt Rusia şi Arabia Saudită. „Arabia Saudită nu vede nici un motiv să întreprindă vreo acţiune care să pună în pericol această alianţa cu Rusia în privinţa fixării nivelului producţiei de ţiţei”, i-a spus preşedintelui Macron Mohamed bin Salman, prinţul moştenitor al Regatului Saudit, liderul de facto al ţării. În paralel, Moscova s-a oferit ca alternativă la livrările de arme americane în regiune. „Putin a reuşit să-şi creze pârghii de influenţă în relaţia cu liderii din întreaga regiune a Orientului Mijlociu faţă de care Statele Unite nu au reuşit să găsească un răspuns pe măsură, în ciuda miliardelor cheltuite”, este de părere Karen Young, de la The Middle East Institue, un thinktank de la Washington. „Cred că a fost un adevărat şoc pentru Statele Unite.”
Cu acest prilej, administraţia Biden descoperă că într-o bătălie geopolitică, posibil existenţială, nu-ţi poţi permite luxul de a introduce criterii ideologice. Refuzând să-i primească în vizită la Casa Albă pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite şi pe preşedintele Bolsanaro al Brazilei (în cazul său din cauza relaţiilor cordiale întreţinute cu Trump), administraţia Biden a dorit să transmită un mesaj de distanţare faţă de aceştia. Problema e că între timp ambii au fost primiţi cu braţele deschise de Putin la Kremlin.
În cazul Israelului situaţia e şi mai complicată. Cu toate că Statele Unite sunt principalul său aliat strategic, are nevoie de permisiunea tacită a Rusiei de a opera în spaţiul aerian al Siriei pentru lovituri împotriva grupărilor teroriste, în special Hezbollah, acum după ce pe fondul retragerii americane, Moscova deţine o poziţie privilegiată. Aşa că Israelul a refuzat solicitarea ţărilor baltice care au dorit să trimită Ucrainei echipamente militare cumpărate din Israel şi foarte probabil nu renunţa la relaţiile bune cu Vladimir Putin.
Toată această analiză are darul să scoată în evidenţă că în ciuda satisfacţiei de moment care ar putea fi provocată de aritmetica votului din Adunarea Generală ONU, evident defavorabilă Rusiei, nu trebuie să fim naivi şi să tragem de aici concluzia că, dacă scoatem din ecuaţie spaţiul occidental, vom asista de acum înainte la o răcire a relaţiilor majorităţii ţărilor de pe glob cu Rusia şi cu atât mai puţin la izolarea acesteia. Nu asta este neapărat zona sa vulnerabilitate. Marea problemă a lui Putin este mai degrabă constituită de incertitudinile legate de evoluţia situaţiei din Ucraina.
Alexandru Lăzescu
Articol preluat de pe site-ul:ziaruldeiasi.ro
Citiți și:Biografie Alexandru Lăzescu
Fondator al rețelei naționale de cotidiane locale „Monitorul” (1991), fost Director Executiv al SRTV (Societatea Română de Televiziune), Președinte al Colegiului Editorial al « Ziarul de Iași », autor a mai multor analize pe probleme politice și economice pentru Radio „BBC”, TVR, N24, Realitatea TV. Predă cursuri de „Marketing pentru mass-media”, de „Managementul instituțiilor de presă” și cursuri de masterat la Facultatea de Jurnalism, Univ. Al. I Cuza din Iași. Expert media pentru proiectul de Media Relations al Delegației Comisiei Europene în România și pentru proiecte derulate de Banca Mondială în România. Președinte al asociației „eRomania Gateway”, membru în Consiliul de Administrație al organizatiei „Transparency International” – Romanian Chapter, fost membru în Consiliul de Administrație al FDSC (2000-2004), fundație care gestionează proiectele Uniunii Europene legate de Democrație/ Societate Civilă (precum PHARE), Alexandru Lăzescu este membru fondator și ulterior membru în Consiliile de Administrație al unor importante organizații profesionale precum BRAT (auditarea tirajelor publicațiilor românești) sau ARCA și de asemenea membru în organizații internaționale de profil: INMA – International Newspapers Marketing Association, WAN-FIEJ -World Association of Newspapers, IPI – International Press Institute, IAA – International Advertising Association.
