Cristi Merchea, un Panait Istrati post modern
Cu ceva timp în urmă, am participat la Librăria ,,Alexandria” din Focșani, la prezentarea lucrării ,,Cristi MERCHEA – Balaurul și alte povești, povestiri, amintiri”, Editura ,,Primus”, Oradea, 2025.
Întâmplător sau nu, m-am întâlnit cu autorul cu câteva zile înainte și m-a invitat la acest eveniment. M-am dus la întâlnire din simpatie (fiind sovejan), dar și din curiozitate, pentru că auzisem multe vorbe despre ,,isprăvile” lui de prin Vest, după 1989. Am vrut să văd ce ne aduce Domnul Merchea, pentru suflet, de peste mări și țări, am vrut să văd ce fac ,,ai noștri tineri...”: pentru ei, pentru sufletul celor de-acasă, dar mai ales pentru neamul românesc!
Lansarea lucrării a fost marcată de o stare de respect și recunoștință a autorului, pentru locurile și oamenii din mijlocul cărora a plecat, iar ca să ne convingă, acesta a avut ca mărturisitor, învățătoarea (Dra Toma Niculina) care i-a pus creionul în mână și care l-a învățat să scrie și să citească și despre care cei mai în vârstă, mai ales sovejenii, știu multe lucruri.
Consătenii (prea puțini, după părerea mea – o lansare de carte e o mare sărbătoare pentru autor, e ca atunci când măriți sau însori, adică îi dai drumul unui ,,copil”, în lume), prietenii, tovarășii de bejenie, destul de timizi sau revoltați. Până acum n-a scris nimeni un cuvânt, despre această întâlnire, despre sentimentele lor sau cel puțin, eu nu am știință. Cel mai mult m-a bucurat faptul că nu s-a politizat acțiunea!
Toate migrațiile în masă au anumite cauze (personale sau colective). Emigrația postdecembristă a fost ca o evadare (dintr-un lagăr – lagărul socialist), nu se aseamănă cu nicio altă mișcare de populație din evul mediu și până azi, putem spune că a fost și o fugă, și o trădare sau mai mult un abandon național de cea mai urâtă speță și inconștiență în care oamenii ,,buni de muncă” și-au părăsit toate bunurile, părinții, copiii, bunicii, fără să lase un ,,paznic”, iar cei care au rămas ,,stăpâni”, ard țara de 35 de ani, de la un hotar la altul – țara lui Papură-Vodă...
Revenind la autor și la lucrarea lansată, afirmăm că urmare a studiului amănunțit a operei lui Simion Mehedinți, savant encicloped (D. Muster), care a fost preocupat nu numai de geografie, ci și de: știință, educație, literatură, critică, politică, polemică, mi-a atras atenția cuvântul ,,merchea” care are mai multe înțelesuri, dar cel mai des întâlnit este în expresia ,,a duce la merchea” sau ,,a lua la merchea”, care înseamnă a duce/lua pe cineva la locul lui, acasă. Mai rar, ,,merchea” poate fi înțeles ca un regionalism, cu sensul de tâlc ascuns, taină sau semnificație” sau... a duce pe cineva în cârcă, în spate”. Iată deci că putem extinde..., a duce pe cineva cu vorba... și putem ajunge la povestitorul nostru, care zugrăvește două lumi: una din care a plecat, după care încă tânjește și alta în care a ajuns și pe care se pare că nu și-o mai dorește...!
Lectura acestor proze mici produce o adevărată satisfacție estetică și etică – plăcerea frumosului și a omeniei, cum ar spune Mehedinți. Pe de o parte, constatăm că autorul are un program precis al operei sale: înainte de ´90 și... după. Înainte de 90, zugrăvește obiceiurile, tradiția, toate cele auzite și ,,moștenite” din Soveja natală, în ,,Casa cea mare a amintirilor”, amintiri care-l urmăresc la tot pasul, peste mări și țări: ,,Înaintase baragladina în curte, se uitase la Maria, mama ei și din două cuvinte, o convinsese să-i gâcească-n palmă, trecutul, prizentul și viitoru´. Mina [fiica Mariei] stătea în picioare în fața casei mari, în timp ce țiganca și mama ei se așezaseră pe treptele din piatră. Îi deschisese oacheșa palma mamei și-atunci pe loc, se schimbase la față. Lucru care nu i-a scăpat Minei, ca și cum țiganca ar fi fost doctorul din sat, cel care alerga toată ziua cu motoreta lui rusească, pe la oameni să-i ajute, (...) dar țiganca citi în palmă sufletul și mintea mamei ei. Îi umbla în adâncuri ca un șarpe lunecos, iscoditor și scotea vorbe meșteșugite, dar grele, de viață scurtă și cumpănă mare nu peste mult timp..., în zi de vineri, de inimă neagră”. (pp. 104-105) Autorul urmărește cu măiestria unui psiholog de înaltă clasă, modul în care se formează obsesia în subconștientul fiicei și la scurt timp ,,Cumpăna țigăncii se lăsase așa cum ghicise: peste puțin timp, într-o vineri, de inimă neagră”. (p. 108)
După ´90, prozatorului i se deschid alte orizonturi, atât în ce privește viața cât și experiențele prin care trece. Marcat puternic de anii copilăriei și adolescenței, după terminarea liceului, Cristi Merchea ,,a lucrat un timp în perioada 1990-1993 în presa postrevoluționară din Vrancea și București, după care decide să emigreze”. ,,Evadează” și el în Occident, dar nu cu gândul de ,,a face bani”, ci cu gândul de a-și urma vocația – scriitor și publicist.
Povestirile pe care le tipărește în volumul de față, la capitolul ,,După...”, poartă amprenta situațiilor de viață și a experiențelor noi prin care trece. Personajele și acțiunile prezentate sunt creionate schematic, în peniță, iar deznodământul nu este uneori previzibil, construcția se bazează pe ceea numim astăzi: ,,conflictul dintre culturi”...!
În ce privește conflictul dintre culturi, emigrația post decembristă a plecat din țară cu un singur gând ,,să facă bani”, fără să ia cu ei ,,învățăturile” pentru supraviețuire, primite de-a lungul timpului, ca fiind ,,depășite”, fiind ,,bătrânești”, dar vorba lui Mehedinți ,,Nu cartea învață pe om, ci munca”. Aproape toate cele 28 de povestiri ,,după...”, au morala în pragul de sus sau la mintea cocoșului: ,,N-a durat mult însă. La doi ani a căzut Ceaușescu. S-a terminat. Dar tovarășul Munteanu ne-a rămas în minți și suflete. Fusese un domn. Mare domn!”. (p. 234) sau ,,Linjeam și plânjeam”; ,,Omul negru” etc. ,,-Mai sunt proști din ăștia, așa ca el, pe la voi, reluă carabinierul după ce sorbi o gură de cafea. -Eheee, omul e de la țară, onest, apuntato. Ca el sunt mulți și muncesc serios, de asta și-a lăsat familia acasă. Pentru un ban cinstit. Că dacă rămânea în țară, trebuia să se combine cu hoții de acolo. Se vede că nu-i de el”. (p. 183)
Cristi Merchea ne pune în față două oglinzi, a Vestului și a noastră și ne îndeamnă să le privim fără prejudecăți, căci numai așa putem afla adevărul despre ,,pomul lăudat”, dar și despre metehnele noastre pe care uneori le ascundem sub preș.
Cașul – mica ciupeală, ,,Da´ aici ne deranjezi, ne bați în poartă...”, refuzul supunerii la reguli precise.
Povestirile Cu Sfinții Petru și Pavel sub masă și Pomana de la nouă dimineața, autorul pune sub lupa umorului ,,depreciativ” două întâmplări despre care nu se poate să nu ne scape un gest de ironie oricât am fi de ,,înțelegători” cu cele lumești. Pomana și hramul unei biserici creștine sunt două evenimente solemne la care nu ai voie să te comporți ca atare, atât preotul cât și mireanul, care are în suflet toată coloana fără sfârșit a moșilor și strămoșilor.
Întrebarea ,,Așa le faceți voi, românii, femeilor voastre?” – titlul unei povestiri –, cu caracter general, acuzator și ironic, se întoarce ca un bumerang împotriva celui care a gândit-o și a spus-o în: Așa le-or face italienii, soțiilor lor?
Și exemplele pot continua, dar lăsăm cititorului plăcerea de a descoperi tainele povestirilor lui Cristi Merchea și pățaniile primei generații de emigranți postdecembriști.
În ce privește titlul articolului, precizăm următoarele: întocmai cum vagabondajul și cele 14 meserii i-a deschis ochii lui Panait Istrati, la fel cred că s-a întâmplat și cu autorul Balaurului.
Fiecare, în felul lui, a cunoscut două lumi pe care a încercat să le apropie prin cultură. Timpurile dar și obiectivele sunt diferite. Panait Istrati a reușit să pătrundă în cultura franceză (a fost scriitor de limbă română și de limbă franceză), apoi a vrut să apropie Occidentul de Orient, căzând victimă celor două idei antagoniste – capitalismul și socialismul. Cristi Merchea și-a asumat rolul să prevină prin literatură și cultură pe toți românii atrași de mirajul Occidentului ca fluturele de lampă.
Să-i prevină atât privitor la capcanele Vestului cât și la ,,combinațiile cu hoții de acolo”, adică de aici din țară.
Prin scrierile sale, prin activitatea publicistică, dar și prin masa critică pe care o poate genera în jurul numelui său, Cristi Merchea poate deveni un real reprezentant al emigrației românești actuale. De asemenea, îl sfătuim pe prozator să-și facă ,,ancore” în străinătate, care să-i promoveze numele, așa cum a procedat Panait Istrati (Romain Rolland, Henri Barbusse, Nikos Kazantzakis). Îi dorim succes pe drumul ales! (Vom reveni)
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Vrancea între democrație și „tătuci”: reflecția scriitorului Gheorghe Mocanu despre obsesia românilor pentru salvatori politici
De același autor
