Opinii

Corupţia şi banii publici

Alexandru Lăzescu
14 feb 2018 1973 vizualizări
Alexandru Lăzescu
Alexandru Lăzescu

De ce nu reuşeşte România să funcţioneze la fel de eficient ca alte ţări cu o corupţie comparabilă?

În septembrie 2017, "Whitefish Energy", o companie din statul Montana înfiinţată cu doar doi ani în urmă, cu doar 2 angajaţi, a primit un contract de $300 milioane pentru refacerea reţelei electrice din Puerto Rico (dominion american) distrusă parţial de uraganul Maria. Contractul a fost anulat după două luni atunci când s-a constatat că firma în cauză era incapabilă să-l gestioneze. Însă au apărut imediat întrebări legate de circumstanţele acordării acestuia şi s-a constatat că proprietarii "Whitefish Energy" erau din acelaşi orăşel cu 7 mii de locuitori din care era originar şi Ryan Zinke, un înalt oficial din noua administraţie de la Washington. Iar recent a mai izbucnit un scandal legat tot de Puerto RicoFEMA (organizaţia guvernamentală americană pentru intervenţii în cazul unor dezastre naturale) a semnat un contract de $156 milioane pentru distribuţia a 30 de milioane de porţii de mâncare cu o firmă din Atlanta, fără nici un angajat. Contract care a fost şi el anulat când s-a văzut că după o lună şi jumătate se distribuiseră doar 50 de mii de porţii din cele 18,5 milioane pe care compania se angajase să le livreze până la acea dată.

Mai peste tot în lume maniera în care se cheltuiesc banii publici, direct sau prin companii ori regii de stat, stârneşte multe discuţii. De pildă, pentru olimpiada de iarnă de la Sochi din 2014 s-au cheltuit $50 miliarde (cea care se desfăşoară acum în Coreea de Sud, la PyeongChang, a costat doar $13 miliarde!), marii beneficiari a unor contracte serios umflate fiind oligarhii apropiaţi lui Putin. De altfel, chiar dacă nu la aceeaşi scară, au fost aceleaşi discuţii şi în legătură cu olimpiada de la Atena. La ani de zile după dispariţia lui Francois Mitterand s-a aflat despre semnalele criptate prin care fostul preşedinte francez aproba anumite "plăţi" făcute de conducerea gigantului petrolier Elf Acquitaine (ulterior Total), deţinut de stat. De altfel, în 2003, a avut loc un proces de răsunet în Franţa în urma căruia s-a aflat despre conturile secrete dechise de Elf în Elveţia, Luxemburg sau Insulele Virgine şi despre faptul că la procesul de divorţ soţia fostului preşedinte al corporaţiei, Le Floch, numit de Mitterand, a primit aproape €5 milioane pentru a nu spune ceea ce ştie (până şi cheltuielile de divorţ au fost plătite de Elf!).

În România, atunci când vine vorba de corupţie, sunt trei idei vehiculate frecvent în spaţiul public: 1. la noi corupţia e enormă, mult peste ceea ce se întâmplă prin alte părţi; 2. procurorii, mai ales cei din DNA, sunt singura noastră speranţă să luptăm cu acest flagel, iar dacă mai sunt şi unele abuzuri putem considera că e vorba de pierderi colaterale acceptabile având în vedere miza aflată în joc; 3. dacă nu ar fi corupţie situaţia din ţară s-ar schimba în mod dramatic, am putea construi o mulţime de şcoli, spitale, şosele etc.

Ei bine, cazurile de mai sus sunt o dovadă că, deşi corupţia din România constituie un serios motiv de preocupare, nu suntem totuşi campioni mondiali în materie. Probleme sunt mai peste tot, inclusiv în ţările cu democraţii consolidate. Sigur că sunt variaţii substanţiale de comportament, de la ţară la ţară, din acest punct de vedere. Ţările scandinave, de exemplu, sunt în general recunoscute drept unele cu guvernări remarcabil de "curate".

Ceea ce face totuşi ca România să fie diferită faţă de alte state cu un nivel comparabil sau chiar mai mare de corupţie e fapul că avem servicii publice de calitate îndoielnică (lucrurile stau mai bine în Transilvania), un nivel mediocru de absorbţie a fondurilor europene, o neputinţă crasă în implementare unor proiecte de infrastructură. Şi lista poate continua. De pildă, un subiect adus permanent în discuţie este cel al autostrăzilor. În fapt, nu am fost capabili în cele aproape trei decenii nici măcar să construim centuri ocolitoare pentru majoritatea centrelor urbane. La Bucureşti nici până în ziua de astăzi nu a fost completată componenta de sud a centurii.   

Recent Alina Mungiu Pippidi releva, citând un studiu privind gestiunea fondurilor europene în interiorul UE, că deşi Polonia ocupă locul întâi la contracte câştigate în urma unor licitaţii discutabile, cu un singur aplicant (cel mai probabil în urma unor înţelegeri prin care se fac "programări", astfel încât toată lumea să fie mulţumită) este totuşi, spre deosebire de noi, campioană la absorbţia fondurilor europene. La fel, o fi Rusia o cleptocraţie tipică, dar a surprins multă lume faptul că uriaşul terminal LNG (de gaz lichefiat) de la Yamal, situat în zona arctică, a fost construit în timp record fără a depăşi bugetul. Ce să mai vorbim de China. Este şi acolo o corupţie pe scară mare, dar în ultimele trei decenii au fost construiţi 90 de mii de kilometri de autostradă, mii de kilometri de cale ferată de mare viteză, centrale nucleare.

De aceea e îndoielnic că, dacă printr-o minune mâine corupţia ar dispărea cu totul, ţara ar începe brusc să funcţioneze ceas şi toate problemele de care ne plângem în acest moment s-ar rezolva instantaneu. La fel de îndoielnic e şi faptul că intensificarea activităţii procurorilor ar fi soluţia. La urma urmei probabil că suntem lideri în Europa la anchete penale şi arestări vizând personaje politice de vârf, dar asta nu a făcut neapărat ca ţara să funcţioneze mult mai eficient. Asta nu înseamnă, desigur, că lupta anti-corupţie nu e importantă. Nici că nu e nevoie de componenta punitivă, de procurori, ca factor de descurajare. Însă dacă nu înţelegem şi celelalte cauze, dincolo de  corupţie, care fac ca atât de multe lucruri să meargă prost în România sunt puţine şanse ca să le îndreptăm. Unele sunt, probabil, greu de schimbat. Nu excelăm deloc la capitolul etica muncii. Se vede asta în fiecare zi, la tot pasul.

Dar sunt alte chestiuni care pot fi îndreptate. Unele cu dificultate, pentru că deranjează anumite interese, altele mai simplu. De pildă, un oficial local mi-a spus că dacă o primărie vrea să ia un aviz de la o altă instituţie publică nu o poate face direct, ci trebuie să organizeze o licitaţie, ceea ce înseamnă de multe ori că pentru un aviz care se poate lua normal în două săptămâni să fie nevoie de şase luni sau chiar de un an. Nemaivorbind de faptul că adesea li se cer solicitanţilor să aducă copii după documente care se găsesc în aceeaşi clâdire la două, trei uşi distanţă. Apoi e chestiunea licitaţiilor publice. În timp ce la noi se fac licitaţii pe SEAP chiar şi pentru mături sau găleţi, prin alte părţi nimeni nu recurge la licitaţii pentru a cumpăra produse de uz curent, ci se merge pe preţuri de referinţă maximale. În Franţa pentru o mulţime de achiziţii din bani publici nu contează de unde cumperi, singura condiţie este aceea să nu depăşeşti preţurile din FNAC sau din alte mari reţele comerciale. Licitaţii se fac doar pentru produse sau servicii complexe în cazul cărora nu se pot utiliza astfel de metode. La fel de nocive sunt şi legislaţiile clientelare adoptate în folosul unor anumite categorii profesionale. Un exemplu este obligaţia de a face la fiecare trei ani expertize, care evident costă, privitoare la proprietăţi imobiliare chiar dacă nu s-a făcut nici un fel de intervenţie asupra acestora. În cazul în care uiţi să o faci plăteşti un impozit local care poate fi de multe ori foarte mare.

Concluzia este că în loc să discutăm în fiecare zi, aşa în general, despre cât de mare şi de toxică e corupţia la noi ar fi probabil mult mai folositor dacă ar fi analizate, în detaliu, care sunt cauzele care fac ca administraţia românească să funcţioneze destul de prost. Legate de legislaţia în vigoare, de formulele de organizare şi de procedurile de operare din sistemul public care produc aberaţii birocratice care blochează proiecte sau complică inutil relaţiile cu alte instituţii sau cu proprii cetăţeni. 

Articol preluat de pe site-ul:ziaruldeiasi.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.