Opinii

Concluziile polițistului vrâncean Bogdan Tăicuțu, după moartea tragică a colegului său din Timiș, împușcat în timpul misiunii

Ziarul de Vrancea
4 iun 2019 10862 vizualizări
Polițistul vrâncean Bogdan Tăicuțu -foto facebook
Polițistul vrâncean Bogdan Tăicuțu -foto facebook

Nu, nu va fi nicio demisie. Nici de onoare, nici demitere. E ceva firesc în mediul politic. Să nu-ți asumi nimic. Să arunci vina pe alții. 
Cum spunea și Marian Godină, Doamna ministru, în afară de a participa la câteva înmormântări ale unor polițiști căzuți la datorie și promisiuni false, a făcut #NIMIC! Ar fi anormal ca la vârsta noastră să ne îmbrace Domnia sa. Știm sa ne îmbrăcăm singuri. Dacă avem cu ce.

Aaa...a mai făcut ceva ... A reușit să atragă ura întregii țări asupra unei arme, până atunci respectabilă, din MAI: Jandarmeria. A reușit să folosească jandarmii pentru apărea ideilor bolnave de partid, de genul sârme-n priză, în dos sau asasini plătiți, așa a fost și ideea de anarhie regizată din 10.08.2018. Doar în mintea lor. 

Jandarmii sunt aceiași care salvează vieți la inundații, sunt aceiași care salvează viețile turiștilor temerari, sunt aceiași care restabilesc ordinea la meciuri, pentru ca tu să vii cu soția și copilul pe stadion și să te simți în siguranță, sunt aceiași care patrulează străzile non-stop ca orașele să fie mai sigure. Însă, în final, vinovații vor plăti. Așa sper.

Și nu, nu se va schimba nimic. Cum nu s-a schimbat nimic în 30 de ani. Dimpotrivă, tot mediul politic a complotat la subminarea instituției Poliției Române, niciun ministru de interne nu a fost pregătit să conducă acest minister și nu și-a dorit să cunoască dar mai ales să rezolve problemele reale ale lucrătorilor, însă au fost interesați să-l folosească pentru interese de partid. 

Multe evenimente negative s-au întâmplat din cauza legislației permisive, care a lăsat loc de interpretări în multe cazuri, a lăsat să ia amploare fenomenul numit “interlopi sau grupuri organizate“, dar și din lipsa unei legislații ferme pentru controlul averilor obținute de aceste scursuri, uneori spre rușinea noastră și cu concursul unora care ar fi trebuit să-i aducă în fața legii ( cazuri de polițiști sau alte structuri de drept care se pupau cu interlopi cu diverse ocazii ), dar si sub oblăduirea factorului politic ( să nu uităm personajele de care era înconjurat al treilea om, din stat, infractorul Dragnea, când a fost citat la DNA, cine a făcut scut lângă el !!!)

Și tu, Cristian, și ceilalți colegi, ați murit degeaba. Va mai curge 2-3 zile sânge, doar pe Facebook însă. Și ne vom întoarce la serviciu în aceleași condiții, având aceleași frustrări, având parte de aceeași ură și lipsă de respect din partea populației civile. Din comentariile din mediul online, am observat că toată lumea se pricepe la munca de politie, toți sunt experți și ne judecă, toți sunt profesioniști. Mai puțin noi. Dacă un militar este rănit sau mai grav, este ucis intr-un teatru de operațiuni, nu pune nimeni întrebări despre cum a murit. Se întoarce erou și atât. Nouă și morții ne sunt crucificați. Nu ne-ar lasa nici măcar să ne jelim în liniște colegii căzuți la datorie...

Toate analizele pe caz ulterioare vor scoate în evidentă ceva cu care ne-am obișnuit atât de mult: s-a acționat eronat. De vină sunt polițiștii și lipsa lor de tact. E ușor să acuzi astfel, de la înălțimea unor birouri. Realitatea din stradă e sinistră...

Va fi ca înainte.

Bogdan Taicutu

Bogdan Taicutu este poliţist de 25 de ani şi lucrează la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vrancea.

Citiți și:Polițistul vrâncean Bogdan Tăicuțu, despre imaginea instituției unde el lucrează, și gestionarea scandalului plăcuțelor de înmatriculare;

Asta e părerea mea:Ești lașă, stimată Societate Civilă.Lașă și ipocrită;

Focșaniul real de astăzi, surprins în 8 ipostaze postate în galeria foto a lui Bogdan Tăicuțu;

Bogdan Tăicuțu, polițist în IPJ Vrancea: "Să te folosești de cazul unei mizerii umane care s-a întâmplat să fie polițist pentru a plăti niște polițe cu substrat politic, ăsta e adevărat motiv de Demisie!"


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.