Opinii

„Cine seamnă vânt...culege furtună!”

Victor Simion
31 mai 2023 2045 vizualizări
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani

Așa se spune într-un vechi și înțelept proverb românesc. Urmărim cu deosebit interes evenimentele politice din ultima vreme. ”Cu interes” pentru că aceste evenimente ne ating, vrem nu vrem, pe mulți  dintre noi, cetățenii acestei țări: evenimente economice (inflația, creșterea prețurilor, a taxelor, șmecheriile bancare ș.a.m.d.), evenimente politice (se face sau nu, celebra „rocadă” și cum  și cu cine?) și, nu în ultimul rând, evenimente sociale nemaicunoscute la noi în ultimele decenii (greva cadrelor didactice).

Deci.

Mass-media are, în aceste zile, ”o pâine” mare de digerat; fiecare cu păreri după cum li se comandă „de sus”. Noi, ”simplii cetățeni” ne-am transformat în „cetățeni giruetă” fiindcă nici nu mai știm încotro să privim:l a suta de lei care nu mai este „o sută” decât pe hârtie, la ratele pentru case despre care aflăm că Băncile și-au tras mai întâi dobânzile (substanțiale!) și mai apoi ratele propriu-zise (mai mic, evident), ceea ce pare a fi incorect! la facturile care, în loc să scadă, cresc, fir-ar ele să fie! și iată că, în prag de sfârșit de an școlar, vine și bomba cu greva generală a cadrelor didactice (o fi bine, n-o fi bine?) care îi face pe toți părinții să ia atitudine: ”ce facem dom-le cu copiii?” Și, exact ca în bancul acela cu judecătorul care a dat dreptate și victimei și vinovatului, iar în cazul de față dreptate au și unii și alții.

Cadrele didactice, care până acum au fost mielușei blâzi și s-au tot încrezut în promisiunile guvernelor (toate, care au trecut pe la conduere!) s-au trasformat deodată în „mieiii turbați” (pentru a mă folosi de titlul unei mai vechi piese de teatru) și au decis: ”gata, nu se mai poate!”. De trei decenii ne tot promiteți, adică ați „semănat vânt”, acum vedeți consecințele! S-a presupus (în secret) că „or să se liniștească și ăștia, până la urmă! Le dăm acolo, niște bonusuri și gata!” Ei uite, că de data aceasta n-a mai fost așa. Dânșii chiar iau acțiunea în serios. Și nu doar așa, o mână de oameni, ci mii de cadre didactice din toată țara! Adică grevă generală în toată regula! Așa cum scrie la carte! Să se treacă în cartea de istorie! Că tot vor unii să ne desființeze istoria; iată că vă dăm noi, evenimente!

-”Nu avem bani! Se dezechilibrează bugetul și ne dăm de-a berbeleacul cu toată economia”, se justifică Guvernul (între noi, fie spus, în zilele astea numai în Guvern să nu fii!).

Greviștii vin cu contra-argumente.

-”Ba aveți, slavă Domnului!”

 Și auzim de la unii dintre liderii lor cum că, numai și anularea  faimoasei ”legi a pensiilor speciale” ar acoperi (ba chiar, ar mai și disponibiliza) fondurile pentru bugetul învățământului. Aoleu! Nu reușește Bruxellesul să-i determine pe decidenți să anuleze pârdalnica de lege și ce, o să reușească niște ”bieți profesorași”? Haida deh!

Opoziția nu scapă ocazia să pună gaz peste foc și să acuze „puterea” de incapacitatea de a guverna țara. „E-te-te!,” vine replica.” Păi, înainte, n-ați fost voi la guvernare? Și ce mare brânză ați făcut?”

Intervine Președintele (și dânsul, cadru didactic, nu?) cu calmu-i recunoscut: „Se amână <<rotația>> până când se vor liniști lucrurile!”. ADICĂ...PÂNĂ CÂND?! Că, din păcate, se pare că „mămăliga” stă gata să o ia razna.

Gustul grevelor are simptome grave de epidemie: ”Sănătatea” este și ea pe picior de ”război” : se ascut bisturiile și se verifică semnalele de la 112...Se pregătesc iată, și ceferiștii, cândva, floarea clasei muncitoare. Se pare că aceștia nu-și mai recunosc ”calea”: când  ți-e lumea mai dragă, iau foc locomotivele sau trenurile. Se caută un „acar Păun”? Cine se oferă?

 De la Timișoara, alte „neliniști”: taman când Președintele Germaniei o vizitează în calitatea ei de „Capitală europeană”, năstrușnicii bănățeni ies în stradă cu drapele și ”prapuri” și îi cer domnului Friț ”reabilitarea mișcării sporive”, cândva o mândrie a urbei, ajunsă în zilele noastre o rușine!

 Ei poftim, oameni buni, despre ce la arde bănățenilor, taman acum  când țara..!!! Nu cumva...?

Vă mai amintiți, stimați români,  de excepționalul serial ”LUNGA VARĂ FIERBINTE” difuzat cu mare audiență, ehei, cu mai multe decenii în urmă? Se pare că „scenariul” dă semne să se repete. Actualizat, bine-înțeles. Cu eroi contemporani. Deosebirea poate consta în faptul că nu știm, nimeni, câte episoade poate avea și nici nu  intuim care va fi deznodământul. Și cine va juca rolul lui Ben Quiq?

Dar, până atunci,  succes la examene! TUTUROR !!!

Prof. Victor Simion


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.