Opinii

Ce nume poartă românii

Victor Simion
11 mar 2025 827 vizualizări
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani

De-a lungul anilor, am avut ocazia – ca fiecare dintre noi - să cunosc (să întâlnesc) diferite persoane cu care am colaborat sau, pur și simplu, am  avut contacte întâmplătoare. Cu aceste prilejuri am remarcat diversitatea „inventarului” de nume din limba română, unele dintre acestea părându-mi-se mai ieșite din comun. În interes personal, am început să mi le notez într-un carnet cu gândul că, poate, îmi vor fi de folos vreodată. Am regăsit recent acest carnet și, citind datele consemnate, m-am gândit că poate fi de folos să le aduc la cunoștință celor interesați. Le-am sistematizat, le-am completat (pe unele chiar le-am personalizat) și a rezultat un fel de opis de nume. Nu am reținut decât NUME DE FAMILIE, nicidecum numele de botez, poreclele sau altele care sunt infinite ca număr. Evident că aici nu figurează decât o mică parte dintre ele, motiv pentru  care am lăsat lista deschisă, poate o completați dumneavoastră cu propriile cunoștințe.

Și iată ce a rezultat:

Nume de inspirație anatomică: Șchiopu, Ciungu, Grasu, Albu, Negru (TVR), Roșu (fost coleg de liceu), Cârnu (funcționar, Focșani), Mutu (fotbalist), Chelu, Gușiță (medic de familie), Pruncu (medic în Focșani), Mărunțelu,  Lungu (fotbalist), Scurtu (academician), Pârlitu (funcționar din Focșani), Crețu, Ureche, ș.a.m.d..... 

Nume de unelte și ustensile: Greblă (jurist), Topor, Teslă, Ciocan, Tânjală (fost coleg de liceu), Pistol (cântăreață), Roată, Râșniță, Cataramă (om de afaceri), Pușcașu (arheolog),etc......

Nume de păsări: Porumbel (reporter TV), Vrabie (fost funcționar în Focșani), Vulpe (istoric), Cioară, (Ciorășteanu/fost coleg de liceu), Pupăză (actor), Corbu (atlet), Găinușă (post TV), Turturică (reporter), Cucoșel (preot), Prepeliță (fotbalist), Curcă (fotbalist), Potârniche (radiolog), Pană,  Puică (atletă), Sturzu (scriitor), Pasăre (reporter radio), ș.a.m.d....

Nume de plante și vegetale: Leuștean (fostă mare gimnastă), Cucuruz (fost arbitru în Focșani),

Ridiche (celebra orchestră din Focșani), Tufiș (cantautor), Cireașă (brigadier), Piersic (actor), Prună (atletă), Măru (actor), Trandafir (actriță), Busuioc (TV-meteo), Mărăcine (inginer), Crângu (preot), Buruiană (un văr), Frunză (inginer), Prunaru (astronaut), Mazăre (fost primar la Constanța), Ciupercă (medic). ș.a.....

Nume compuse: Hainăroșie (comerciant pe Strada Mare), Vântdevară (prieten din copilărie), Bouroș, Botgros, Meiroșu (handbalistă), Ochialbi (taraf), Țarălungă (pictoriță) ș.a.m.d......

Aici se pot adauga numele, foarte răspândite în Moldova, de Amariei, Adomnicăi, Apetrăchioaiei, ș.a.m.d., rezultat dintr-o veche moștenire gentilică în care numele primit era, de fapt, numele mamei, adică ”Al Mariei”, ”Al Domnicăi”, ”Al Petrăchioaiei”, etc. Am cunoscut și persoane care, în buletin, figurează cu pronumele posesiv: ”Alioanei” (fotbalist)......

Nume de animale: Vulpe (Vulpescu), Leu (profesor la „Unirea”), Lupu, (arbitru,Focșani, Lupescu- fotbalist, Lupușoru -profesor), Ursu, Calu, Mânzu (Mânzatu, deputat), Roibu (jurist), Broască (asistent medical), Mielu, Capră (inventator), Țapu (tehnician), Balaur/Balaure (fotbalist) ș.a.m.d.....

Nume de insecte: AlbinoiuBondar (preot), Viespe/Viespescu, Purice, Muscă (profesoară), etc.

Nume de rudenie: Bunica (stomatolog), Fica (contabilă), Nașu, Căpitanu, (primar), Argatu (jurist), Robu, Neamu (muzeograf), Nenicu (maistru) ș.a.m.d....

Meteo:Vijelie/Vijulie.(reporterTV), Furtună (scriitor), Soare (reporter radio), Ploaie (actriță), Umbră/Umbrărescu (constructor), Gheață (pictor), Troian (Troianescu), Nour (poet), Pietriș (pictor), Scânteie (manager), etc....

Nume de profesii/ocupații (un număr nelimitat de prezentări): Străchinaru (director), Mangalagiu, Oloianu, Cazangiu, Fieraru, Podgoreanu, Săpunaru, Croitoru, Blănaru ș.a.m.d.......

Nume de etnii:Neamțu, Ungureanu, Armeanu, Sârbu, Rusu/Rusescu, Bulgaru, Grecu, Țigănuș, Arapu, Turcu/Turcescu, Sasu,  Albanezu. Arapu ș.a.m.d...

Nume de localități și locuri geografice: Focșeneanu, Putneanu,Vrânceanu, Gălățeanu, Ieșeanu, Nemțeanu. Sireteanu, Dorneanu, Basarabescu ș.a.m.d.....

Prof. Victor Simion


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.