„Ce fac ăștia cu noi?”
Guvernul se tot chinuie să încropescă un buget pentru anul în curs și se pare că nu prea îi iese, căci altfel, cum ar fi venit cu ideea să treacă plata salariilor asistenților personali și a îndemnizațiilor pentru însoțitor în cârca autorităților locale?!
O asemenea veste a căzut ca un trăsnet nu doar pe primari, ci și pe persoanele cu dizabilități și aparținătorii lor. Nu sunt într-o situație mai fericită nici persoanele cu handicap instituționalizate.
„-Ce fac ăștia cu noi?” mă întreabă un amic la telefon.
Este imobilizat într-un scaun cu rotile din adolescență si de vreo șapte ani locuiește singur, într-o comună din județul Arad. Nu mai are nici o rudă în viață care să-l ajute, iar de la primărie, în afară de îndemnizația pentru însoțitor, nu a primit niciodată nici un sprijin. Nu s-au interesat de el nici măcar iarna, când nu putea ieși din casă.
Dacă autoritățile locale, la un moment dat, decid că nu mai au bani pentru plata acestei indemnizații, nu va mai avea cu ce să-și plătească facturile și să-și cumpere mâncare.
Pe facebook, o mămică din Vrancea mă întreabă:
„-Iuliana, ce fac, ne mai dau banii? Eu am doi copii cu retard psihomotor grav și crize de epilepsie. Îi țin cu scutece. Ce mă fac dacă primăria nu va avea bani și nu mai primesc salariul de asistent personal? Nu primim bani pentru concediu, nu primim salariu în funcție de vechime, iar acum…”
Încerc s-o incurajez, spunându-i că deocamdată e doar un proiect și că poate guvernații se vor răzgândi în ce privește această decizie, dar …
Cum să crezi în promisiunile unor politicieni pentru care interesul personal e mai presus de soarta unor oameni?! Cum să crezi în vorbele unor politicieni ce se joacă cu viitorul unei țări?!
Cât despre primari, oricâtă bunăvoință ar avea, salariile lor și ale angajaților primăriei vor fi întotdeauna prioritare și nu plata indemnizațiilor și a salariilor asistenților personali. Asta ne-a demonstrat experiența multor ani în care acestea erau plătite în decembrie, după ce 6-8 luni persoanele cu dizabilități și aparținătorii trăiau la limita subzistenței.
Se pare că actualii guvernanți nu au auzit zicala :"Dacă nu poți face bine, măcar nu face rău!" Nu avem accesibilizare, nici vreo campanie care să ajute persoanele cu dizabilități să-si găsească un loc de muncă sau măcar să se integreze în societate… Avem însă promisiuni, insolență, nepăsare de o parte și… dezamăgire și disperare de cealaltă.
„Ce fac ăștia cu noi?”
Iuliana Negoiţă Prunilă este colaborator al Ziarului de Vrancea
Iuliana Negoiţă Prunilă este autoarea unui blog în care scrie despre problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi persoanele cu dizabilităţi, http://iuli-ana.blogspot.ro, dar face parte şi din echipa unui site destinat de asemenea persoanelor cu dizabilităţi: www.dizabil.eu.
Citiți și:Vrancea reală, văzută și simțită în Spitalul Județean Focșani;
De ce n-ar exista in Romania si meseria de pacient?!;
