Până acum Klaus Iohannis a reuşit să-şi bifeze drept îndeplinite dorinţele: 1. l-a eliminat pe Ludovic Orban din fruntea PNL înlocuindu-l cu un lider absolut pliabil la toate solicitările sale; 2. a eliminat USR de la guvernare. În acest context trebuie spus, în ciuda declaraţiilor politice contrare, că numirile pe care Stelian Ion voia să le facă în funcţiile cheie din parchete, fără nici un fel de consultare cu Palatul Cotroceni, element care l-a deranjat enorm pe preşedinte, sunt cele care au dus la criza guvernamentală şi nicidecum chestiunea planului de investiţii pentru proiecte de dezvoltare locale. Din acest punct de vedere e interesant faptul că USR nu a dorit să marşeze oficial pe acest aspect probabil pentru că ideea de a se discuta pe marginea controlului pe care un partid politic ar dori să-l exercite asupra justiţiei nu ar fi neapărat foarte populară. O a doua observaţie e aceea că din luările de poziţie dure faţă de USR transpare destul de limpede dorinţa lui Klaus Iohannis de a scoate definitiv formaţiunea respectivă de la guvernare.

Ce este însă neclar este ce se va întâmpla de acum înainte. Mingea e în totalitate tot la preşedinte. Pentru că declaraţiile şablon ale lui Florin Cîţu că el va conduce guvernul până în 2024 nu au cum să ţină loc de strategie. Deocamdată este aproape imposibil ca actualul guvern Cîţu să supravieţuiască după moţiunea de cenzură de marţi. Iar din acest punct totul depinde de ce se va decide la Cotroceni, pentru că acolo se va lua decizia, nu la PNL. Ce e sigur e că majoritatea liberalilor nu s-ar supăra deloc dacă se va putea imagina o soluţie (care nu poate fi decât un guvern minoritar sprijinit mai mult sau mai puţin explicit de PSD) care să-i menţină la guvernare într-o formulă fără USR. Pentru că o eventuală refacere a coaliţiei în vechea formulă va garanta tensiuni şi scandaluri în lanţ între cele două partide care se antipatizează profund. Probabil că şi noului lider USR, Dacian Cioloş, i-ar surâde o rămânere în opoziţie, mai ales prin prisma alegerilor prezidenţiale din 2024. Însă, pe de altă parte, sunt totuşi destui userişti care, după ce abia reuşiseră să ajungă la butoanele de acces la resurse şi influenţă, după ce îşi plasaseră oamenii în poziţii cheie în agenţii şi alte structuri ale administraţiei publice, se văd acum eliminaţi cu totul din acest peisaj apetisant. În mod evident toţi aceştia regretă decizia radicală de părăsi executivul.

Însă până la urmă va conta ce strategie va urmări noua conducere a partidului, cu Dacian Cioloş preşedinte, dar cu o majoritate clară în Biroul Naţional din partea fostului USR: va dori cu adevărat să revină la guvernare chiar acceptând condiţiile mai puţin favorabile pe care cu siguranţă liberalii li le vor oferi de această dată sau va mima doar dorinţa de a se reîntoarce în coaliţie, deşi intenţia reală va fi aceea de a rămâne în opoziţie. În acest al doilea caz se merge probabil pe ideea că scorul electoral al partidului se va îmbunătăţi sensibil în 2024. Însă asta nu e deloc sigur. USR este un partid cu suport electoral doar pe un segment limitat din societate. Actuala criză în domeniul energiei, în bună măsură provocată de politicile verzi agresive ale UE promovate pe o bază primordial ideologică cu puţine tangenţe cu realitatea, precum şi presiunile Bruxelles-ului în zona culturală (educaţia sexuală în şcoli, transgenderi etc.) vor duce la o erodare tot mai accentuată a percepţiei negative din societate în privinţa Uniunii. Aşa că USR, care este văzută drept o formaţiune complet obedientă faţă de linia trasată la Bruxelles, este vulnerabilă la critici pe această direcţie care vor veni în principal de la AUR, dar şi, la o intensitate mai redusă, de la PSD.

În acest balet politic PNL-USR va conta cine va câştiga în jocul de imagine. Cine va fi mai convingător în a lasă impresia că de fapt celălalt e vinovat pentru eşecul demersului de a reface coaliţia. Liberalii, de fapt preşedintele, pot merge pe două variante care să descurajeze revenirea useriştilor la Palatul Victoria: 1. o ofertă complet neatractivă de poziţii ministeriale pentru USR, dacă se vor decide să meargă pe un alt premier decât Florin Cîţu; 2. păstrarea lui Cîţu ca premier dacă, după o primă nominalizare de formă de premier îl vor repropune pe Florin Cîţu, iar PSD va decide să o accepte, cel puţin temporar motivând cu „interesul naţional”.

E important de precizat că PSD, deşi spune adesea că alegerile aniticipate sunt obiectivul său, nu este neapărat foarte interesat ca acestea chiar să aibă loc. Pe de o parte pentru că nu doreşte deloc să preia guvernarea în plină criză economică şi pandemică, iar pe de alta pentru că are toate motivele să spere că scorul său electoral în 2024 ar putea fi sensibil mai bun. Mai este însă şi un alt aspect, mai puţin discutat. Avem o configuraţie electorală cu un partid, AUR, care deocamdată este considerat nefrecventabil de toate celelalte formaţiuni. Ceva asemănător, de pildă, situaţiei AfD din Germania. Or, AUR are toate şansele să obţină la nişte eventuale alegeri anticipate undeva între 15 şi 20 de procente. Ceea ce înseamnă că o majoritate se poate construi doar pe locurile din Parlament rămase după eliminarea celor deţinute de AUR. Aşa că, chiar dacă PSD ar câştiga 35-37 de procente la nişte eventuale alegeri anticipate nu-i va fi uşor să coaguleze o majoritate. Sigur, ar putea apela la AUR, dar probabil PSD va evita această variantă pentru că i-ar crea probleme la nivelul structurilor europene.

În concluzie, indiferent de evoluţiile din săptămânile viitoare, criza va continua în fond. Vom avea doar soluţii de compromis cu puţine şanse de a duce la bun sfârşit chiar şi câteva dintre reformele despre care se tot vorbeşte. Dar poate mai grav este un alt aspect. Trecem printr-o perioadă de mutaţii majore în plan geopolitic. După ieşirea din scenă a Angelei Merkel vom avea la Berlin un cancelar care va fi eclipsat ca influenţă în UE de către Emmanuel Macron, a cărei agendă, aceea a unei „Europe suverane”, vizează o îndepărtare de America, o îmbunătăţire majoră a relaţiilor cu Rusia şi o poziţie neutră în competiţia geopolitică dintre Statele Unite şi China. În fapt, dacă, aşa cum este foarte probabil, vom avea la Berlin un guvern construit în jurul social democraţilor, apropierea faţă de Moscova va fi mult mai pronunţată. Consecinţele pentru flancul estic al UE nu sunt greu de ghicit. Problema este că, în acest context extern complicat şi periculos, România va naviga având la vârf, în toate partidele, politicieni mediocri, lipsiţi de viziune, agăţaţi de agende personale şi de grup meschine. 

Alexandru Lăzescu

Articol preluat de pe site-ul:ziaruldeiasi.ro

Citiți și:Biografie Alexandru Lăzescu

Fondator al rețelei naționale de cotidiane locale „Monitorul” (1991), fost Director Executiv al SRTV (Societatea Română de Televiziune), Președinte al Colegiului Editorial al « Ziarul de Iași », autor a mai multor analize pe probleme politice și economice pentru Radio „BBC”, TVR, N24, Realitatea TV. Predă cursuri de „Marketing pentru mass-media”, de „Managementul instituțiilor de presă” și cursuri de masterat la Facultatea de Jurnalism, Univ. Al. I Cuza din Iași. Expert media pentru proiectul de Media Relations al Delegației Comisiei Europene în România și pentru proiecte derulate de Banca Mondială în România. Președinte al asociației „eRomania Gateway”, membru în Consiliul de Administrație al organizatiei „Transparency International” – Romanian Chapter, fost membru în Consiliul de Administrație al FDSC (2000-2004), fundație care gestionează proiectele Uniunii Europene legate de Democrație/ Societate Civilă (precum PHARE), Alexandru Lăzescu este membru fondator și ulterior membru în Consiliile de Administrație al unor importante organizații profesionale precum BRAT (auditarea tirajelor publicațiilor românești) sau ARCA și de asemenea membru în organizații internaționale de profil: INMA – International Newspapers Marketing Association, WAN-FIEJ -World Association of Newspapers, IPI – International Press Institute, IAA – International Advertising Association.