„Canicula, maică!”
Nana Pia (Olimpia, pe numele său întreg) este o țărancă de prin partea mai de Sud a țării, care și-a dus în spate cei aproape 70 de ani ai săi, înfrățită cu munca câmpului, cu animalele din ogradă, crescând și „făcându-i oameni” pe cei 4 copii ai săi – doi băieți și două fete. Experiența de viață a învățat-o că că tot ce se petrece în lume, cu lumea, cu oamenii, cu vietățile, ba chiar și cu propria-i persoană și familie, au o sigură cauză: „așa o vrut Dumnezeu”! O spune simplu, firesc, calm și cu siguranța unui adevăr atât de evident, de real, încât nici nu mai trebuie demonstrat.
Seceta din acest an a ars buza pământului păgubindu-i pe gospodari de darurile ogoarelor.
Într-un loc din câmpia Bărăganului era un lac, plin, cândva, cu pești. I se spunea chiar „La pescărie” și, mulți ani, fusese un rai pentru pescarii amatori. „Fusese” fiindcă astăzi nu a mai rămas decât fundul frumosului lac pe care-l poți traversa, acum, liniștit, la pas și un șanț larg, plin cu bălării, urma a ceea ce trebuia să fie „canalul de irigație”. Trebuia! Nana Pia dă (firesc) vina pe caniculă: „ Nu-i apă! Canicula, maică! Că așa o vrut Dumnezeu!”
Dunărea dă semne grave de „anemie”: barjele trebuie să-și diminueze substanțial și zilnic, tonajul de mărfuri. Altfel riscă să eșueze. Dacă se continuă în ritmul ăsta, nu peste multă vreme vom putea traversa minunata „Dunăre albastră”, pe jos, la pas, obligându-l de distinsul domn Johann Strauss să-și rescrie celebra compoziție.
„Canicula, maică!”.
Singurii care se vor bucura teribil de această situație vor fi reparatorii cunoscutului „Pod al prieteniei” sau al celebrului partener de la Brăila, fiindcă transportatorii vor putea treversa albia fostului fluviu, în liniște, albia devenind astfel, șosea internațională.
„Canicula, maică!”.
Mă îndoiesc însă că harababura de pe aceste „punți” are loc cu voința și binecuvântarea bunului Dumnezeu. Nu știu.
Apicultorii se plâng (și ne atenționează și pe noi, ceilalți) cum că „muștele” lor au devenit foarte nervoase. „Canicula, maică!” Bâzâie și înțeapă fără deosebire de vârstă și de sex. Se presupune un deficit de producție de miere fiindcă seceta nu a mai permis înflorirea plantelor și, de aici, lipsa resurselor de produse melifere. Dar ce, parcă numai harnicele albinuțe au luat-o razna? Iată că și în unele „stupuri” mai mari ce găzduiesc trecătoare ființe umane e zumzăială mare: se cam moare pe capete! Oare, tot canicula să fie de vină? Se pare că „apicultorii șefi” au cam „căpăcit” („a căpăci”, „a acoperi cu ceară”, „a izola”) celulele din fagurii cu miere așa ca să nu se afle și, Doamne ferește!, să se înfrupte și alte ființe interesate de „lăptișorul din bancă”. Pun și eu o întrebare prostească (cu scuze, Nană Pia!): oare așa a vrut Dumnezeu?! Păi aici, în astfel de situații. se practică, din câte știu eu, o singură soluție „biologică”: roiul! Știe cineva altă soluție?
Am văzut (pe la unele „teveuri”) și am auzit (pe la unele „radiouri”) că această caniculă le-a stricat rostul vieții și ciorchinilor, minunații purtători ai boabelor de struguri. Care, buimaci de-a binelea, s-au trezit mai copți, mai devreme decât la vremea lor, de i–au luat pe bieții oameni pe nepregătite- cu budanele necurățate, cu teascurile nemontate dar întâi și-ntâi – fiind obligați să sune goarna și să cheme marea oaste... la cules de vie! Care, pe unde sunt: în concediu, la mare, la munte, prin alte țări..Păi, de unde?. Acum, în luna august!!!. Asta da, minune! Pe vremea mea, în Vrancea, culesul începea toamna târziu, după 15 septembrie, când ne trimetea cu școala pe la vii, la cules de poamă. Acum, să mă ierte Nana Pia, dar mă întreb și eu, ca păcătosul: oare așa să fie voința lui Dumnezeu? Să-L fi supărat noi atât de tare încât să ne pedepsească cu astfel de canicule?
Căldurile („Canicula”) au început să provoace „disconforturi fizice și de comportament”(cum ni se anunță, aproape zilnic, pe la radio) prin ograda unor politicieni. Au început să zboară muștele prin gunoaiele unor tomberoane împodobite cu sigle de partid și să caute, să scormonească, să bâzâie pe diferite canale mai mult sau mai puțin salubre și să scoată ”la lumină” fel de fel de resturi din trecutul cutărui, sau cutărui posibil candidat la... „Podișul Cotrocenilor.” Nume de persoane care, până mai ieri, erau aplaudate, omagiate, felicitate pentru relizările lor economice sau politico-diplomatice, devin brusc „inamici publici”, „șmecheri”, „farisei”, „afaceriști veroși”, „delapidatori” ș.a.m.d., li se scotocesc familiile, bunicii, străbunicii, li se caută scutecele pe care le-au purtat în pruncie ca să se vadă (ce?) ce fel de lapte au supt de la sânul mamei lor, ce fel de dejecții evacuau etc.,etc., etc. (în limbaj popular, acestor muște li se spune ”muște de bălegar”). Un dicton vechi îi sfătuia pe politicieni cum să-și anihieze contracandidații: „Dacă nu-i poți dărâma, atunci compromite-i!”
Păi, n-aveau ăștia dreptate? Uite așa mai învățăm și noi câte ceva din lecțiile istoriei. Din auzite. Că de citit.....
Vă mai aduceți aminte de primarul acela dintr-un sector al Bucureștilor care, mai acum câțiva ani, a plantat pe un bulevard niște...palmieri. Mamăăă, ce scandal, ce bârfe, ce ironii...!Ei uite că acum, sub canonada de raze tropicale, oamenii par să-și schimbe opiniile: „dom-le, ăsta da om cu cap. A prevăzut el ce vipii vor veni pe aici și, încă de atunci, s-a aprovizionat cu vegetație de sezon, tropicală....Ehei, ce bine ar fi fost să fi avut acum bulevarde ocrotite de palmieri!”....Mintea românului cea de pe urmă!
Da, nu-i târziu; poate pentru la anul. Palmieri să fie că... maimuțe de cocoțat în ei, sunt, slavă Domnului.
Și acum, la sfârșit, vă dau o știre BOMBĂ! (Sâc!).
M-am hotărât (oponenți, fiți liniștiți): NU VOI CANDIDA PENTRU PEZIDENȚIALE! Ce-mi trebuie?
Decât să fiu eu înjurat, scotocit, învinovățit de nimicuri, scotocit prin cărți pentru plagiate, să-mi stric eu relațiile cu prietenii mei de bere sau de cafea să...etc....etc..etc.., prefer să reunț. Păi, nu vedeți ce necazuri aduce CANICULA? Rămân colaborator fidel al ZIARULUI DE VRANCEA și, n-aveți decât Dumneavoastră, cei care-mi citiți năstrușniciile, să mă criticați, la un pahar de vin din noua recoltă vrânceană (la Jariștea, la Odobești, la Vârteșcoiu, la Pățești, sau pe unde s-o nimeri).
Păi, n-am dreptate? Poate că așa vrea Dumnezeu! Nu-i așa, Nana Pia?
Vă doresc să nu vă îmbolnăviți de... ”insolație politică”. Feriți-vă capetele!
Prof. Victor Simion
