Opinii

„Bullying”... parlamentar

Victor Simion
10 feb 2022 2450 vizualizări
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani

Am văzut și eu, stupefiat (la fel ca și dumneavoastră, sper), „înfruntarera (cică) democratică” din Parlament dintre un ministru și un copreședinte al unui partid. Vasăzică așa arată, vizual și concret, DEMOCRAȚIA: dreptul de a sări la bătaie, de a-ți lua de guler adversarii politici, de a-i jigni, de „a le da lecții” (în limbaj popular asta se cheamă și „cafteală”) atunci când adversarul politic (sau vorbitorul de la tribună) nu îți împărtășește propriile opinii.

 Mărturisesc cum că nu am văzut episodul în direct (refuz, de mai multă vreme, să particip la „bâlciul trist”, la „tragi-comedia” care se derulează în Parlamentul României), mai ales după ce am văzut „ieșirile tragi-comice” ale personajului feminin Șoșoacă. Mi-am spus că ceva mai neplăcut, mai trist și mai degradant nu se poate întâmpla într-un parlament democratic. Cer scuze: iată că se poate! Am revăzut de mai multe ori (la fel ca și dumneavoastră, sper) „spectacolul” (desigur, în premieră națională) jucat de un lider foarte bățos care are pretenții de „model de civilizație și democrație”.

Nu sunt implicat (mă feresc „ca de dracul” cum se spune) de orice fel de implicații politice fiindcă, la felul în care se comportă politicienii din ziua de astăzi mi se pare degradant să fiu comparat cu vreunul dintre dânșii. Partidul pe care îl conduce acest tânăr (am înțeles că are 32 de ani) se cheamă AUR. După cum s-au manifestat, până acum, o parte dintre componenții săi, eu cred că titlul acestuia ascunde un joc de cuvinte: URĂ! (E doar părerea mea, subiectivă, desigur). Violența în comportament și limbaj s-a concretizat cum nu se poate mai convingător în episodul de „bullying” parlamentar. Dovada că a fost ceva stupefiant, inedit în democrația română, o face faptul că, în Regulamentul Parlamentului nu s-au prevăzut sancțiuni pentru astfel de ieșiri, fiindcă nimeni nu și-ar fi imaginat, atunci când s-a elaborat un astfel de Regulament, că așa ceva ar fi posibil vreodată, în parlamentul României. Ei uite, că se poate!

Titlul acestei tablete mi-a fost sugerat de o emisiune, auzită ieri, la radio, despre violență (tot mai des constatată în societatea noastră): despre violența din școli („bullying”-ul), în familie, în societate ș.a.m.d., ceea ce îmi pune la mare îndoială reușita faimosului program lansat de președintele țării  despre ”România Educată”. Iată domnule președinte, cum arată în realitate,  ”România Educată”. Aceasta este România pe care o patronați, tocmai Dumneavaostră care de profesie, sunteți educator! Cei intervievați în respectiva emisiunea (foarte bună, de altfel) puneau astfel de comportamente pe câtvea cauze: lipsa de cultură, lipsa de modele ”valabile”, lipsa de legi și reglementări legislative (sub pretextul că ”azi, este democrație”!?). Democrația, spunea un înțelept, este o jucărie extrem de periculoasă. Lăsată pe mâna unor ”inconștienți” poate genera catastrofe.

Parlamentul este, sau, mai bine zis, ar trebui să fie, o catedrală a democrației, a respectului reciproc pentru idei, o confruntare benefică pentru binele societății.Prăbușirea de credibilitate a parlamentarilor români este cauzată și de devierea de la aceste principii. Îmi amintesc de componența primelor parlamente din România, de după 1989: oameni de cultură, academicieni, specialiști recunoscuți, adevărate „nume” care se bucurau de respect în societate, și care – nu în ultimul rând – nu se prezentau în fața semenilor, fără cravată (ca pe maidan) sau în ținută neglijentă. De la acest ultim amănunt pleacă dovada esențială de respect.

 Când porțile Parlamentului sunt vraiște, deschise larg pentru comportamentul ”de mahala”  nu mai avem a ne mira de ceea ce vede o țară întreagă la televizor. Nu vă mai mirați fiindcă  aceștia sunt aleșii dumneavoastră, stimați români. Voi i-ați ales, le-ați dat ranguri și putere!  Sunteți complici la evenimente. Nu arătați cu degetul; priviți-vă în oglindă, mergeți la preot și spovediți-vă: iartă-mă Doamne, că nu am știut ce fac! Măcar dacă ar fi asta ca o lecție de bună învățătură. Dă Doamne!

Victor Simion


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.