Amintiri din Focșaniul de altădată. Elev la „Unirea” - Lecția de gramatică
Zarvă mare cu noua lege a învățământului. Ce să se mai învețe, ce să nu se mai învețe, câte zile de vacanță să fie, cum să protejăm inteligența noii generații, ce fel de WC-uri să folosim și multe alte probleme „esențiale” pe care, de fiecare dată la început de an școlar, le auzim ca pe niște... actualități. Anul acesta mi-a atras atenția o dilemă: mai predăm sau nu....gramatica? Și, la ce nivel? Nu încărcăm prea mult programul școlar al elevilor?
Cunoscutul poet basarabean Grigore Vieru mărturisea, cu mândrie, cum că „PATRIA MEA ESTE LIMBA ROMÂNĂ”. A vorbi corect limba română este, deci, un gest de patriotism. La felul în care este vorbită astăzi limba română de către unii (elevi, studenți, licențiați, doctori sau doctoranzi ș.a.m.d.), mă tem că multor conaționali ar trebui să li se retragă cetățenia. Comentariile și sugestiile ce se vehiculează mi-au adus aminte de modul în care am învățat noi, generația anilor '50, gramatica, la Liceul „Unirea”.
Am trecut în clasa a V-a (altădată, înainte de reforma învățământului, „a-ntâia de liceu”) și aveam să facem cunoștință cu celebrul profesor de română, domnul profesor Arbore, care se bucura de faima unui profesor foarte exigent (e „al dracului de rău”!).
Vine și prima oră de clasă cu dânsul.
După strigarea catalogului și identificarea vizuală a fiecăruia dintre cei strigați, domnul profesor ne anunță că tema acestei ore este... alfabetul. Uimiți, intrigați, nedumeriți, nu ne venea să credem că, la vârsta noastră, începem limba română cu... alfabetul, care se învață încă din clasa întâi. Domnul profesor, calm și atent, ne numește pe rând... să spunem alfabetul. Și începem voioși: a, be, ce, d, e, ef...Stai jos! Greșit! Ai nota doi!, vine replica domnului profesor la expozeul celui nominalizat. Mirare. Stupoare! O jumătate de clasă a primit nota 2 la... alfabet! Am înlemnit. Ce-i asta? Unde greșisem?
Domnul profesor se duce la tablă și scrie: „cămară”, „căciulă”, „cămașă”; apoi, dedesubt, „mână”, „pâine”, „lână”. Se întoarce apoi către noi și ne întreabă: „unde sunt vocalele «ă» și «â»? Spuneți «camara»,«caciula», «camașa», «mana», «paine», «lana»”?
Ce să spunem? Le „mâncasem”, asta era. Deci, habar n-aveam de limba română. Omisesem diacriticile. Și, în consecință, ca să nu uităm cum este corect alfabetul în limba română, ne-a „pedepsit”: aveam să scriem, fiecare, de câte o sută de ori, alfabetul, pe foi de caiet. L-am scris, ce să facem! Dar, de atunci, am băgat „în tărtăcuță” cum este alfabetul corect al limbii române.
În toate orele pe care le-am avut în anul când l-am avut profesor pe domnul Arbore, dânsul ne-a urmărit să învățăm corect gramatica limbii române. Și la scris și la oral. Ne-a „șlefuit”, cum s-ar spune. A fost temelia solidă a cunoștințelor noastre despre limbă și, trebuie să mărturisesc acum, după decenii de atunci, că, poate, dacă la alte materii am mai avut scăpări de-a lungul vieții, la limba română, la gramatică, niciodată.
Într-o astfel de situație, sigur că ne oripilează când auzim sau vedem, zilnic, în zilele noastre, noianul de greșeli de limbă la cei care se pretind chiar că au absolvit un liceu sau o facultate. Sau, și mai grav, un doctorat. Pe dumneavoastră nu vă deranjează?
Și totuși, împotriva evidențelor jenante, mai marii noștri își pun astăzi întrebarea: mai este necesar să încărcăm programa școlară cu limba română?! Nuuuu!, vor răspunde la unison toți „repetenții” la limba română, mai ales dacă printre ei sunt și factori decidenți. (Și sunt, din păcate!). Vi se pare că este normal ca, la examenele de sfârșit de an sau la bacalaureat elevii să se împotmolească tocmai la limba română? Am avut tangențe cu învățământul superior și, nu o dată, am rămas surprins de gravele deficiențe în limba română ale unor cursanți. Ajunsesem să mă întreb dacă respectivii absolviseră oare, bacalaureatul? Cu ce profesori?
Vorbind despre profesori, nu pot să nu vă reamintesc (poate nu ați știut) că unul dintre cei mai mari și importanți specialiști ai limbii române – l-am numit pe academicianul Alexandru Graur - a fost o vreme (în 1924) și profesor la Liceul ”Unirea”. Poate că de acolo ni s-a tras.
Prof. Victor Simion
