Am trăit s-o vedem şi pe asta! Un purtător de cuvânt plătit din bani publici îşi permite să insulte presa
Ca şi când Spitalul Judeţean Focșani ar fi proprietatea managerului şi a purtătorului său de cuvânt, la scurt timp după apariţia articolului care semnala achiziţia cel puţin bizară a două jocuri de table și a unui aparat de vibromasaj, primim un aşa-zis drept la replică plin de insulte, prin care aşa-zisul purtător de cuvânt ne beşteleşte şi ne „obligă” să-l publicăm „în ziua următoare articolului acuzator, pe aceeași pagină și cu aceleași caractere ca și articolul acuzator”.
„ DA, se muncește enorm zi și noapte, DA alergăm între videoconferințe și muncă în teren, DA suntem conștienți că boala nu va alege, DA mulți dintre noi ne vom izola departe de familii şi vom sta aici permanent să luptăm împotriva bolii, în frunte cu managerul. ”
Păi luptaţi, sau jucaţi table şi vă tonifiaţi musculatura, stimată purtătoare de cuvânt în frunte cu managerul dumneavoastră, familiarizat cu achiziţiile mai ales în timp de criză? Şi vom aminti - a câta oară - de „achiziţia” din alimentele destinate sinistraţlor la inundaţiile din 2005. Faptul că s-a bucurat atunci la nişte conserve sustrase de la gura unor oameni care pierduseră totul, iar fapta sa l-a recomandat pentru funcţia pe care o ocupă de ani de zile la spitalul judeţean, nu vă dă dreptul să insultaţi ziarul care-şi informează cititorii, fără a vă cere dv „permisiunea”. Sunteţi purtător de cuvânt pentru a informa şi nicidecum pentru a insulta, pe bani publici, presa independentă!
„Toate acestea presupun eforturi supraomenești atât fizice cât și psihice”.
”V-ați legat de o sumă modestă, aprox 800 lei, din care s-au cumpărat lucruri pentru terapie ocupaţională, necesare bolnavilor psihiatrici, cu spitalizare foarte lungă”.
În aşa-zisul drept la replică nu se neagă achiziţionarea jocurilor de table şi nici a aparatului de vibromasaj.
Acestea s-au achiziţionat, iar Ziarul de Vrancea nu a făcut decât să-şi informeze cititorii asupra achiziţiilor pe care Spitalul Judeţean Focșani le face, chiar dacă doamnei purtător de cuvânt i se pare că suma ar fi „modestă”
RUȘINE!RUȘINE!RUȘINE! Ziarul de Vrancea care în timp ce stați departe de pericol,aruncați cu noroi de la distanță în noi, cei care luptăm in prima linie pentru cetățeni!
Încheie „cu mânie proletară” tirada un purtător de cuvânt plătit din bani publici, nicidecum din banii partenerului de viaţă, căruia de ani de zile îi lustruieşte imaginea, din aceleași surse financiare.
Banii spitalului, cheltuiți pe jocuri de table și-un aparat de vibromasaj;
Replică pentru un director de spital mult prea sensibil pentru vremuri de criză