Aceasta e părerea nea... Contează?
Urşii, animale inteligente, au inţeles ce li se pregăteşte..., cu acte în regulă. Tot la mila Glonţului au rămas, cu permis în regulă. Câte „masacre”, de care nu vom afla decât printr-o minune, se vor petrece? Mă rog să-i dea OMULUI mintea cea de pe urmă, să înţeleagă tot ce s-a pus la cale, când va ajunge să-l privească pe URS ÎN ochi. ( Alţii, în altă parte a României, au bătut cuie în ochii urşilor pe care i-au prins... O doamna cu suflet mare a ridicat pe terenul ei un adăpost unde îi îngrijeşte oferindu-le casă şi masă. A fost ca şi cum şi-ar fi cerut iertare pentru cruzimea semenilor ei).
Petru bunul URS, lucruri se pun la cale şi se petrec cu viteza luminii. Aşa şi la noi, în frumoasa şi binecuvântata cetate a tuturor vrâncenilor, pentru care îi mulţumesc Bunului Dmnezeu că m-a trimis aici şi berzei care m-a scăpat din cioc spunându-şi „bine şi aici, deşi în certificatul de naştere nu scria...., poate are noroc si o găsesc oameni buni”.
Multumesc Bunicii mele care a fugit de una - războiul - şi a dat peste alta - o fetiţă ! Mulţumesc familiei că mi-a dat şi puterea şi credinţa să răzbesc, murmurând „n-o fi dracu atât de negru!” Dar mai ales multumesc acestui oraş, pe care l-am aflat târg cu pretenţii, după 1960, metamorfozat întrr-un orăşel vesel, amestecat cu de toate, cu refugiaţii de peste Prut şi Siret, care m-au protejat cât s-a putut, m-au botezat, s-au minunat ani de-a rândul că au o finuţă blondă cu ochi albaştri... N-au mai apucat să vadă că am devenit aproape roşcată şi cu ochii verzi... Darul berzei a fost interpretat ca un semn bun...Sper doar că, de acolo, din mijlocul Cimitirului Nordic şi din cerul plin de stele noaprea, au aflat că fac, doar ce-mi place! Scriu, citesc, merg la filmări, mă cert cu persoane care cred că înţeleg ceva şi nu înteleg... , şi cu cei doi băieţi ai mei - mai rar, e adevărat - care cântăresc încă, dacă să-mi semene, sau nu? E greu de ales, spun eu, dar fiecare cu soarta lui si darul primit când a deschis ochii peste lumina lumii...
Nu sunt o persoană comodă, dar mi-e drag Focşaniul, mi-s dragi oamenii şi povestile pe care mi le tot spun, Să le dea Dumnezu sănătate şi viaţă lungă, să ne putem întâlni mereu la un colţ de stradă...., mai puţin refugiaţii din Moldova şi Bucovina de nord, care au decis să...
Dar, acest lucru, nu-l pot face decât cei care „calcă in străchini, „VISĂTORII” , şi nu au timp să „vadă” ce-i dincolo de aerul bleu, parfumat cu aromă de tei şi mai ales, care „ştiu” că aici, în acest unic Focşani, in inimile noastre este mereu primăvară... Totul e la fel, mai puţin refugiaţii, printre care doamna Osmochescu, profesoara mea de l.rusă, şi eu. Mai departe de unu, sau doi..., nu mai trec.
- Poate şi puţină iarnă, uneori, care vine din nord?
- Da, dar o iarnă blândă ...
- Atât? Si Crivăţul, unde-i, ai uitat de el? se zgribuli mama Anica, înfăşurându-se toată în şalul argintiu?
- Unde a dispărut? se minuneaza madam Bobaru? privind grămăjoara pufoasă de lână de pe pat.
- În Creta, murmură Gică legănându-se pe trapez. Pot să aprind o ţigară acum?
- Aici nu se fumează, sări ca arsă Mama Anica, credeam că ştii...
- Gaata, am plecat, spune privind-o pe Cocuţa. Mergi?
- Ai grijă de tine, murmură Tante Fina, de copilă avem grijă noi ...
Aşa a şi fost..., şi este încă..., dar fără Tante Fina, Focşaniul nu va mai fi niciodată la fel...
( Janine VADISLAV)
